Skip to main content

La asta chiar nu ne-ntrece nimeni! Suntem cei mai buni la aruncatul cu privirea la TV

 
La asta chiar nu ne-ntrece nimeni! Suntem cei mai buni la aruncatul cu privirea la TV

De ziua televiziunii. Un sport la care suntem campionii Europei: aruncatul cu privirea la TV. Stăm cel mai mult cu ochii în televizoare.

Publicitate

Cât? Aproape şase ore zilnic. Un sfert din zi o petrec românii uitându-se la TV. Suntem "heaviest" în materie de consum TV, după cum o spune EBU - European Broadcasting Union, într-un grafic pe care l-a publicat marţi, pe 21 noiembrie, de Ziua Internaţională a Televiziunii - World TV Day.

De Ziua Internaţională a Televiziunii - World TV Day, să vedem ce ţări stau mai mult la televizor, scrie EBU pe Facebook, alături de un grafic al consumului TV în Europa, din care România iese în evidenţă. Sunteţi surprinşi? Întreabă organizaţia europeană.

Dacă românii sunt "hard viewers", cu aproape şase ore (5 ore şi 46 de minute, mai exact), la polul opus este Islanda, cu doar o oră şi 50 de minute în faţa televizorului în fiecare zi).

Cine se uită cel mai mult:

România este campioană, dar stau mult la televizor aproape toate ţările din zona estică: România, Ungaria, Ucraina, Rusia, Polonia, Serbia, Croaţia, Grecia, Turcia. Singurele ţări din centrul şi vestul Europei cu consum mare de TV sunt Italia şi Portugalia.

Cine consumă moderat:

Un consum mediu de TV au Franţa, Germania, Marea Britanie, Cehia, Slovacia, Belarus, Lituania, Letonia, Bulgaria şi Republica Moldova.

Cine se uită cel mai puţin la TV:

Islanda (o oră şi 50 de minute), Irlanda şi cam toate statele din nordul Europei - Norvegia, Suedia, Finlanda, Danemarca, Olanda, Belgia, Letonia. Plus Austria şi Elveţia.

Consumul ridicat de televiziune din România nu este o surpriză. În vara acestui an, Indexul Consumului de Televiziune din România (realizat de Mercury Research) arăta că sunt români care stau şi opt ore la televizor.

  • 1 din 5 români spunea că petrece între 4 si 6 ore zilnic în faţa televizorului
  • 1 din 10 români declara că stă la televizor peste 8 ore pe zi.

Indexul vorbea şi de dotarea cu televizoare din România. Multe case au şi patru televizoare:

  • 19% dintre români au un singur televizor în casă.
  • 36% au declarat că au două televizoare în casă
  • 28% dintre români au trei televizoare în casă.
  • 17% dintre consumatorii de TV din România au declarat că deţin 4 televizoare.

Consumul de televiziune în Europa:

Autor: Petrişor Obae petrisor.obaepaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • tv ne scapa de stres mai ales cand ne uitam la posture tv de documentare , dar si canale de fime cu seriale/si artistice gen comedie sf fantasy , horror . :)

Trimite un comentariu

sus