Skip to main content

Smartphone reporteri: o sută de materiale vândute. 35.000 de reporteri cu telefonul

 
Smartphone reporteri: o sută de materiale vândute. 35.000 de reporteri cu telefonul

Bilanţ la un an de la lansarea aplicaţiei Indie Frame, prin care oricine poate fi reporter cu telefonul mobil. Un smartphone reporter.

Publicitate

35.000 de români au devenit reporteri prin intermediul telefonului cu ajutorul aplicaţiei IndieFrame. Este numărul celor care au descărcat aplicaţia.

Câţi au reuşit să-şi vândă materialele?

Până acum peste 100 de materiale provenite de la cetăţeni români au fost achiziţionate de instituţii de presă naţionale şi internaţionale. Printre acestea se numără publicaţii ca Evenimentul Zilei, Click, Cariere Online, B1 TV, VICE România, Monitorul de Cluj, Ziua Constanţa, Ziarul de Tulcea şi Taet På (Danemarca).

Mai exact:

  • 43 preluate de presa naţională
  • 17, de presa locală
  • 2, de presa internaţională
  • 42, de agregatoare de ştiri

Cazul de scalvie modernă al ieşencei care lucra la un restaurant chinezesc din Danemarca sau al femeii care a filmat acoperişurile de bloc zburând în urma furtunilor extreme din vestul ţării sunt două dintre exemple de conţinut pe care românii l-au generat şi a fost mai apoi preluat de televiziuni sau agenţii media.

Utilizatorii IndieFrame au fost plătiţi cu un procent de 80% din valoarea materialelor foto şi video care au fost achiziţionate de trusturile media, restul de 20% mergând către bugetul platformei.

Cum funcţionează?

Aplicaţia doreşte să transforme cetăţenii din consumatori în de creatori de conţinut. Astfel, orice cetăţean care deţine un smartphone şi este martor la un eveniment cu potenţial de ştire îl poate imortaliza. Apoi îl poate distribui pe platformă de unde poate fi preluat de presă.

Aplicaţia a fost dezvoltată de Cecilia Valsted şi Lars Brask, doi cineaşti din Danemarca. În România a fost lansată gratuit anul trecut, sub formă de test. De altfel, cei mai mulţi utilizatori după un an de la lansare provin din ţara noastră: 35.000. Urmează, la distanţă, Republica Moldova, cu 3.500 de utilizatori.

Instituţiile media pot contacta direct utilizatorii români prin intermediul geolocaţiei, urmând un principiu similar serviciului Uber.

Anul viitor, aplicaţia IndieFrame va conţine în varianta updatată opţiunea Live Stream.

Pentru utilizatori, IndieFrame App rămâne gratuită pe sistemele iOS şi Android. Aceasta este disponibilă şi pe web, la www.indieframe.com

Citeşte şi:

Autor: Petrişor Obae petrisor.obaepaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • Marius Marius
    Cand si cand apare stirea asta despre nimic... Am instalat aplicatia, m-am plictisit groaznic de tot non-continutul si am dezinstalat-o. Poate or fi fost 4-5 subiecte interesante, in rest nimic care sa merite timpul pierdut. Cine nu ma crede sa-si instaleze aplicatia.

Trimite un comentariu

sus