Skip to main content

Australian Open continuă la Eurosport şi în 2018

 
Sursa foto: Getty Images
Sursa foto: Getty Images

În prima lună din 2018, Australian Open, competiţie la care va participa şi Simona Halep, se va vedea în direct la Eurosport.

Publicitate

Competiţia va fi acoperită şi pe TV, pe Eurosport, dar şi online, pe Eurosport Player. Cu drepturi exclusive de transmisiune în Europa, Eurosport pune la dispoziţie peste 300 ore de transmisiuni în direct, o echipă de experţi şi comentatori de top şi multe alte modalităţi inovative de prezentare şi analiză a celor mai importante momente de la Australian Open.

Mats Wilander, câştigător a şapte titluri de Grand Slam, expert şi prezentator Eurosport, a declarat:

„Australian Open este turneul cel mai îndrăgit de jucători. Prin atmosfera sa relaxată, le oferă cadrul perfect să joace cel mai bun tenis pentru fanii care îi urmăresc din Europa. De aceea, sunt absolut sigur că noi, echipa Eurosport, le oferim fanilor noştri cel mai bun conţinut din tenisul mondial. Ne dorim să ne depăşim limitele prin conţinutul şi acoperirea pe care le aducem fanilor. Avem cele mai bune nume din tenis, realizăm cele mai bune analize şi dăm şansa telespectatorilor noştri să îşi urmărească favoriţii. Ştim ce vor fanii tenisului pentru că şi noi suntem fani ai acestui sport, la rândul nostru.”

Printre experţii care vor comenta competiţia la Eurosport se numără John McEnroe, Boris Becker şi Mats Wilander în prim-plan. În plus, Wilander şi Barbara Schett vor fi gazdele emisiunii Game, Schett and Mats.

John McEnroe revine pe ecrane în 2018 cu programul Comisarul din Tenis vorbeşte, toată lumea ascultă.

NOUTĂŢI. Patrick Mouratoglou revine cu “The Coach”, emisiunea în care antrenorul Serenei Williams combină analiza clasică şi tehnologia într-un studio cu realitate augmentată. Astfel, fanii şi jucătorii vor putea să afle mai multe şi să înţeleagă ultimele trenduri şi evoluţii din tenisul de top. Fie că analizează cauzele pentru care un jucător este într-o formă mai puţin bună sau de ce o lovitură este mai eficientă pentru un jucător în comparaţie cu alta, Mouratoglou se va asigura că fanii tenisului sunt la zi cu toate informaţiile disponibile.

Eurosport continuă şi în tenis demersul său de a explica fanilor ce stă în spatele fiecărui sport prin seria de emisiuni Sports Explainer. După ce a prezentat secretul forehand-ului lui Rafael Nadal şi modul de pregătire al lui Stan Wawrinka, Sports Explainer îl aduce în prim-plan pe Roger Federer şi urmăreşte evoluţia jocului său în 2017, an în care a câştigat două titluri de Mare Şlem.

Perioada premergătoare Australian Open va fi dedicată carierei lui Roger Federer, cu cele mai bune momente din meciurile jucate la primul Grand Slam al anului, printre care şi duelul de neuitat în cinci seturi cu Rafael Nadal din finala de anul trecut. Conţinutul difuzat de Eurosport pe durata turneului va fi completat şi de formate scurte dedicate platformelor de digital şi social media, pentru ca fanii să poată fi permanent la curent cu acţiunea din Australia chiar la prima oră a dimineţii, totul prin intermediul noului format Aussie Breakfast.

Tragerea la sorţi pentru tabloul principal este, de asemenea, transmisă în direct pe Eurosport şi Eurosport Player joi, 11 ianuarie de la ora 10:30.

Calendarul transmisiunilor de tenis Eurosport în ianuarie 2018:

  • 7-13 ianuarie 2018 - ATP Sydney
  • 10-13 ianuarie – Australian Open – calificări
  • 15-28 ianuarie – Australian Open
Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro
viewscnt

Trimite un comentariu

sus