
VIDEO. Un nou generic pentru Teleenciclopedia de pe TVR 1. Una dintre cele longevive producții - a fost difuzată prima dată acum 52 de ani - are o nouă grafică, prima schimbare după 15 ani.
Ce are nou, ce s-a schimbat, audiențele emisiunii, lucruri mai puțin știute, dar și variantele de generic de-a lungul timpului, în continuare:
Înainte de clipuri, o mențiune legată de audiența emisiunii.
La 52 de ani, Teleenciclopedia face, încă audiențe bune. De exemplu, ediția din 30 decembrie a fost urmărită de aproape 360.000 de români, dintre care peste 100.000 de la orașe.
Audiența este bună la nivel național, dar pe publicul comercial reprezentarea e mai scăzută (o medie de 20.000 de telespectatori între 18 și 49 de ani, apropiată, de altfel, de media TVR 1 pe acest segmentu de public).
Acum, despre noul generic:
Noul generic păstrează aceeași coloană sonoră de 52 de ani: momentul muzical pentru pian și orchestră compus de Nicolae Kirculescu.
Fontul folosit este identic cu cel folosit pentru primul generic al emisiunii.
Ce aduce nou?
"Generic şi documentare de ultimă generaţie, cu grafică 3D şi filmări spectaculoase", spun oficialii TVR.
Când va fi pe post noul generic?
La ediția cu numărul 2.562. Adică sâmbătă, 13 ianuarie, de la ora 18.50.
Știați că...*
- Prima ediție Teleenciclopedia a fost difuzată în seara zilei de sâmbătă, 22 mai 1965, la ora 20.00. Emisiunea îi datorează apariția directorului de atunci al Televiziunii Române, Octavian Paler.
- Dan Grigore, student la vârsta aceea, a fost solistul genericului. Primii producători au fost Dumitru Udrescu şi Adolf Oprescu, cel care a ales şi genericul sonor: Momentul muzical pentru pian şi orchestră compus de Nicolae Kirculescu, interpretat de Orchestra Radiodifuziunii Române, sub bagheta lui Iosif Conta şi avându-l ca solist pe Dan Grigore..
- Producători de-a lungul timpului: Toma Popescu, Ioan Ionel, Cornelia Rădulescu, Gabriela Nuţă, Oana Haşegan.
- Consultanţi ştiinţifici: Răzvan Theodorescu, Alexandru Marinescu, Ion Frunzetti, Andrei Pleşu, Octavian Paler, Harald Alexandrescu, între alţii.
- Voci: Mariana Zaharescu, Adela Mărculescu, Irina Petrescu, Sanda Ţăranu, Ruxandra Sireteanu, Lucia Mureşan, Carmen Movileanu, Cristiana Bota, Florian Pittiş, Dinu Ianculescu, Ludovic Antal, Sorin Balaban, Ion Caramitru, Silviu Stănculescu, George Oancea, Traian Stănescu, Mircea Neacşa, Mihai-Gruia Sandu, Petru Mărgineanu.
VIDEO 1. Noul generic al Teleenciclopediei
VIDEO 2. Genericul Teleenciclopediei, folosit în ultimii 15 ani
VIDEO 3. Primul generic al Teleenciclopediei, cel de acum 52 de ani. În 1965, director al TVR era Octavian Paler
*Sursa: TVR.ro
Autor: Petrişor Obae petrisor.obaepaginademedia.ro
Comentarii
Genericul ăla sepia e adaptat și refăcut de mine. Inclusiv melodia am montat-o pentru a se sincroniza cu cadrele cărora le-am dat o ușoară animație.
Nu era chiar așa primul generic. De altfel se găsește pe YouTube genericul original.
Noul generic arata bine dar sper ca sa umble și la conținut fiindcă suntem în 2018 iar formatul acesta cu mini-episoade de documentar e mai degrabă adaptat azi atenției celor mici.
Atenție mare la voci și la dicție fiindcă nivelul a coborît in ultima vreme.
https://videohive.net/item/history-timeline-opener/19460357?s_rank=17
Daca presupunem ca ar fi inventia cuiva, atunci o opera de arta ca asta nu dureaza mai mult de 2h sa fie facut.
Asta ignorand faptul ca formulele matematice suprapuse nu are nicio legatura cu imaginile iar textul galben al titlurilor are alt stil decat numele emisiunii.