Skip to main content

Cât „costă” o informaţie falsă pentru Antena 3: 10.000 de lei. Au dat drept reale imagini violente cu Mihai Goţiu, dintr-o piesă de teatru

 
Foto: Vice
Foto: Vice

O imagine cu Mihai Goţiu, din 2013, în care apărea cu un târnăcop în mână părând că atacă nişte jandarmi, ca parte a unui moment artistic, a fost luată de bună de Antena 3 şi prezentată în emisiunea Subiectiv.

Publicitate

Emisiunea difuzată în decembrie 2017 a ajuns săptămâna aceasta şi pe masa CNA şi membrii au decis, cu şase voturi pentru, amendarea postului cu 10.000 de lei, pentru încălcarea articolului 64 cu 1, litera b, ce vizează informarea corectă, potrivit căruia:

„Informarea cu privire la un subiect, fapt sau eveniment să fie corectă, verificată şi prezentată în mod imparţial şi cu bună-credinţă”.

Răzvan Dumitrescu în ediţia Subiectiv din decembrie 2017:

„Domnul Goţiu, am găsit iarăşi nişte imagini foarte interesante, dânsul este senator USR şi vicepreşedinte al Senatului României. Iată câteva imagini cu domnul Goţiu, luptându-se cu jandarmii, este cel cu târnăcopul în mână. Domnul Goţiu, luptându-se cu jandarmii. E vorba de acele proteste împotriva gazelor de şist, sau aici, tot domnul Goţiu, din alt unghi, cu lopata în mână luptându-se cu jandarmii.”

Vizionarea emisiunii s-a făcut încă de marţi, însă s-a amânat pentru ca Răzvan Dumitrescu să vină la CNA să dea explicaţii. Nu a ajuns, întrucât se află la Cluj. A veni însă, ca şi marţi, reprezentanta postului, Norina Ionescu.

„Cu privire la faptul că acea poză era dintr-un act artistic, cred că nici de pe Facebook nu reieşea acest lucru”, le-a spus ea membrilor CNA.

Întrebată dacă după ce s-a aflat că imaginile sunt dint-o piesă de teatru s-a făcut pe post vreo rectificare, aceasta a spus că reprezentanţii postului nu au ştiut până ce nu a fost sesizat CNA-ul de acest lucru.

Din discuţiile membrilor CNA:

Radu Herjeu, membru CNA:

Eu cred că Răzvan Dumitrescu, de bună credinţă, a crezut că sunt imagini reale şi că domnul Goţiu a sărit cu târnăcopul la jandarmi. În această situaţie, orice moderator de bună credinţă punea mâna pe telefon înainte de emisiune şi îl suna pe domnul Goţiu şi spunea: „Domnul Goţiu, avem nişte imagini în care dumneavoastră săriţi cu târnăcopul la jandarmi. Am vrea să intraţi în emisiune în direct să ne spuneţi cu ce ocazie aţi făcut asta.” Şi poate că domnul Goţiu ar fi dezminţit. Nu s-a făcut acest lucru. (…) După care veniţi şi-mi explicaţi: eu am aflat odată cu plângerea că era fals. E o mare problemă dacă o televiziune întreagă află că a difuzat nişte imagini false, la patru luni după aceea, pentru că cineva se plânge de ele.

Radu Călin Cristea, membru CNA –

„Cred că în această speţă ar trebui să ţinem o anumită raportare la un anumit context. Sunt speţe şi speţe, foarte multe din ele foarte diferite. Acest domn Goţiu face parte, după opinia mea, din categoria personajelor suculent-excentrice pe care politica românească de după 89 le-a cunoscut. (…)

Are o demnitate publică care l-ar obliga dacă vreţi la un comportament ceva mai reţinut, ceva mai solemn, ori, vă amintiţi de participarea USR la acele proteste făcute de Roşia Montană care au fost reale au existat şi sunt consemnate. Vi-l amintiţi pe domnul Goţiu filmat sau fotografiat lat de oboseală, să spunem, pe un munte de doze de bere. Vi-l amintiţi pe domnul Goţiu dormind în cele mai splendide poziţii în Parlament şi filmat de toate televiziunile din România. Vi-l amintiţi pe domnul Goţiu care anunţa triumfal pe un post de televiziune că a fost bătut de domnul Palada. Prin urmare, nici domnul Goţiu nu este un personaj credibil. (…)

Răzvan Dumitrescu cred că este un jurnalist cu experienţă şi este un foarte bun jurnalist. Dacă ar fi avut o intenţie de manipulare, de minciună nu cred că s-ar fi coborât la mize atât mici, la domnul Goţiu.”

Dorina Rusu, membru CNA –

„Mi se pare foarte ciudat că aici când discutăm despre o speţă referitoare la o emisiune ajungem să facem procesul uneia dintre victime. Mi se pare foarte grav că ajungem să facem portretul, sigur aşa cum îl vede fiecare, a unui om politic. Cred că nu e cazul ca noi din CNA să face procesul persoanei care este victimă a unei emisiuni.

Radu Călin Cristea, membru CNA –

„Nu este vorba despre opinia mea despre Goţiu, ci de o enumerare de situaţii.”

Dorina Rusu –

„O enumerare pe care tu ai făcut-o aici în contextul în care Goţiu este victimă a acestei emisiuni. Este victimă în sensul în care s-au făcut despre el nişte afirmaţii care nu sunt reale. În contextul în care s-a spus despre el că a dat cu târnăcopul în jandarmi fără să se verifice informaţia, să fie sunat. M-am uitat pe pagina de Facebook de pe care a fost luată acea fotografie. Mugur Grosu specifica foarte clar că era o piesă experimentală. Nu ştiu dacă Răzvan Dumitrescu direct a documentat subiectul sau dacă producătorul, dar era foarte clar imaginea era de la o piesă de teatru, iar cel care a pus imaginea pe Facebook a şi specificat asta. Nu cred că în acest caz a fost vorba de bună credinţă, pentru că în imagini se specifica foarte clar. Cred că a fost făcută intenţionat.”

Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • Irina Maxim Irina Maxim
    Mie mai grav mi se pare că un membru CNA, anume Radu Călin Cristea, încă mai crede că Goțiu este cel din pozele cu berea de la Vama Veche. Adică băbăete, s-a dovedit deja că nu e el și tolomacul ăsta vine acum cu replicile astea: ”Vi-l amintiți pe domnul Goțiu filmat sau fotografiat lat de oboseală, să spunem, pe un munte de doze de bere.(…) Vi-l amintiți pe domnul Goțiu care anunța triumfal pe un post de televiziune că a fost bătut de domnul Palada (când chiar a fost bătut). Prin urmare, nici domnul Goțiu nu este un personaj credibil.”
  • Adi Chirila din Neamt Adi Chirila din Neamt
    Buna ziua pagina de media, eu raman fanul inrait al antena3 orice ar spune propaganda: asa zisele siteuri de stiri Tv Bloggeri Postaci platiti pe facebook etc
    Asta cu "varanul" domnu CTP a scoaso si toata propaganda #rezist au preluato ca niste robotei trepan...!
    Si eu am scos din grila de programe RealitateaTv B1Tv si Digi24 ce le consider ca varanii acestor trusturi sunt sub acoperiti cu stele pe umeri SRI/DNA!!!! in strict opinia mea
  • Floarea dan Floarea dan
    O răutate, o minciuni, si da un iar au ajuns televiziunile din România, pentru cei care considera ca vot sa se pedepseasca asa. Oricum si titlul emisiuni este subiectiv. Emisiune umoristica
  • stefan stefan
    Jurnalistii nostri sunt penibili. Chestii usor de verificat sunt luate de bune la prima vedere.
    Penibili.
  • Daniel Cîmpeanu Daniel Cîmpeanu
    Bv,CNA!Se vede ca sunteti servitorii ciumei rosii.La-ti amendat pe Radu Banci u doar pentru ca a spus adevarul despre *** . Iar boul de Mircea Badea la emisiunea lui de *** înjura si jigneste pe orcine fara sa i se întample nimic . Rusine !
  • Radu Humor Radu Humor
    Unde a avut loc piesa asta de teatru ? Pe care scenă a încăput nu doar Goţiu, ci şi un alt buldozer, sau vidanjă, ce-o fi aia că prea seamănă între ei ?!
  • Radu Humor Radu Humor
    Vai, dar pentru imaginile cu miţosul sforăind în Parlament, nici o amendă ?!
    Unde ne trezim, pardon de expresie, domnilor de la CNA ?!
  • Bogman Margareta Bogman Margareta
    Trebuia suspendat aceasta ,emisiune! CNA-ul nu-si face datoria!De multe ori mi-e rusine de cei din jurul meu [familia mea]ce mizerabil se comporta pina si cei din, juriu!
  • Mitica Popescu Mitica Popescu
    Acum îmi dați dreptate cand am spus ca asta este *** NR. 3 A SECURISTULUI-VARAN-TURNATOR DE RUDE,TARA, POPOR ?
    CA SA NU-I MAI VAD. EU AM SCOS DIN GRILA DE PROGRAME *** ASTA SI rtv-a lui ghiță = *** ..
  • Paco Paco
    Imi place premisa de la care pleaca CNA, aceea ca RD este un jurnalist f bun. Nu, este unul sub orice critica, intrucat crede ca tot ce zboara se mananca si nu face o minima verificare inainte. Nici el, nici producatorii si nici editorii lui penibili. RD e penibil si pt asa ceva ar trebui sa isi ia macar un an sabatic, dar la noi merge cu manipularea si cu fraiereala. Chestiunea e elementara, la nivelul genunchiului broastei, nu trebuie sa fii premiant Pulitzer pt asa ceva.
  • Adi Adi
    Oare chiar dorm linistiti acesti membri CNA? Chiar sa nu ii roada constiinta? Daca au asa ceva.Despre A3 si Dumitrescu, nimic de zis.Ordinele se executa, nu se discuta! A calca pe cadavre e ceva obisnuit pentru ei.
  • geo geo
    Ce "preocupari" avea domnul Mihai Goțiu prin anul 2013...interesant, foarte interesant...
  • Mbdm Mbdm
    CNA-ul este institutia care in loc sa pazeasca publicul de dezinformare, manipulare si toate mitocaniile si *** din emisiunile televiztate, prin servilismul politic si clar partinitor ajuta la degradarea media si implicit la degradarea morala a privitorilor. O institutie ce ar trebui refacuta de la zero.
  • Călin Călin
    Care e scopul cna-ului, totuși? O asemena adunătură de proști nu vezi oriunde.
  • aLex aLex
    Bv,CNA!Se vede ca sunteti servitorii ciumei rosii.CTP a lut tot 10.000 RON amenda fiindca a facut-o pe Dancila pavian,iar astia iau ceeasi amenda pentru ditamai fake news-ul.Mi-e scarba de voi.

Trimite un comentariu

sus