
Talent show-ul pregătit de Antena 1 pentru această primăvară anunță cei patru jurați ai show-ului. Antonia, Feli, Carla’s Dreams și Cheloo sunt cele patru nume mari ale industriei muzicale din România care vor ocupa câte un loc la pupitrul de jurat ”The Four – Cei 4”, în curând la Antena 1.
Formatul show-ului presupune ca cei patru cei mai buni sunt anunțați încă din prima ediție a emisiunii, iar lupta abia atunci începe.
În fiecare ediție a emisiunii, noi challengeri, tineri muzicieni talentați și dornici să le ia locul, îi vor provoca, astfel că niciunul dintre ”Cei 4” nu va fi în siguranță! Iar dacă pentru a obține șansa de a provoca pe cineva la duel fiecare nou-venit are nevoie de toate cele patru voturi ale juraților, scaunul acestuia îl poate avea doar dacă reușește să cucerească inimile publicului.
Lupta pentru a rămâne unul dintre ”Cei 4” vine însă și cu o mulțime de avantaje! Cu fiecare săptămână în plus în care reușesc să își păstreze scaunul, aceștia vor beneficia de sprijinul celor mai buni din acest domeniu și vor avea ocazia să lucreze cu specialiștii industriei muzicale românești.
Comentarii
Cat despre noul format, cred ca se lupta pentru locul 3/4, din cate am auzit vor sa-l bage vinerea
Filme urmaresti ? Seriale ? Ceva documentare ? Sport ? Mai exista si altceva, nu doar emisiuni...
altminteri mie imi place concurenta asta in showuri. imi place vocea romaniei, dar ma uit si la xfactor. mai arunc un ochi si la ferma vedetelor, dar si la guess my age. de ce atâta ura, ca nu imparte protv-ul banii cu voi ? sau, cine stie...