Skip to main content

Agenţia Initiative a preluat contul de media Loncolor

 
Alexandra Olteanu, Managing Director Initiative
Alexandra Olteanu, Managing Director Initiative

Initiative, agenţie condusă de Alexandra Olteanu (foto), a fost selectată să coordoneze campaniile media ale brandului Loncolor în 2018, în urma câştigării unui pitch organizat de producătorul de vopsea pentru păr, anunţă agenţia.

Publicitate

Contul era gestionat până acum de Starcom, din infomaţiile Paginademedia.ro.

Promovarea media a Loncolor se va derula pe parcursul acestui an prin intermediul unei serii de campanii dedicate unor game noi sau deja consacrate din portofoliul Loncolor, care se vor concentra pe TV şi online, dar vor include şi radio şi print.

Andreea Dinescu, Deputy Managing Director, Initiative: „Brief-ul Loncolor ne-a provocat să dezvoltăm o strategie media complexă, care să susţină obiectivele de brand equity, precum şi consolidarea poziţiei de lider incontestabil al pieţei. De asemenea, adresarea unor noi segmente de public ne oferă contexte de a comunica diversificat, printr-un mix de campanii adaptate fiecărui target”

Cătălina Serafini, Marketing Manager, Loncolor: „Am pregătit pentru anul acesta o serie de noutăţi în portofoliu. De aceea, ne-am dorit un partener media alături de care să găsim cele mai eficiente canale şi contexte de comunicare cu target-ul nostru, dar şi pentru a ne apropia de noi categorii de public. Prin experienţa dovedită, nivelul de consultanţă oferit şi soluţiile propuse, Initiative ne-a convins că este agenţia care ne poate sprijini în atingerea obiectivelor.”

Echipa de comunicare & marketing a Loncolor este formată din Cătălina Serafini (Marketing Manager) şi Alina Pescaru (Marketing Communications Manager).

Echipa Initiative implicată în câştigarea pitch-ului şi în campaniile Loncolor: Andreea Dinescu (Deputy Managing Director), Ruxandra Ştefan (Strategy & Planning Director), Cosmin Oţel (Digital Strategy Director), Anca Ionescu (Head of Unit & Account Director), Dan Togea (Senior Media Planner), Lavinia Mitran (Digital Media Planner), Ana Deacu (Media Planner), Daniel Popescu (Researcher).

Al doilea client nou în două săptămâni

Recent, Initiative a ma anunţat câştigarea unui client nou. Este vorba despre Pool-ului de Asigurare împotriva Dezastrelor Naturale, - PAID România.

Initiative va dezvolta strategia de media a societăţii de asigurare pentru anul 2018 şi va gestiona campaniile media pentru promovarea poliţei de asigurare obligatorie împotriva dezastrelor naturale (PAD).

Campaniile media pentru poliţa de asigurare împotriva dezastrelor naturale se vor derula pe parcursul anului 2018, în principal pe TV (cu două etape – în primăvară şi în toamnă), dar şi pe radio şi în online. Acestea vor fi centrate pe două spoturi al căror endorser este realizatoarea TV Teo Trandafir.

Nicoleta Radu, Director General, PAID România „Prin intermediul campaniilor de anul acesta ne dorim creşterea notorietăţii produsului nostru de asigurare obligatorie a locuinţei, precum şi creşterea nivelului de acoperire prin asigurare PAD în România. Avem încredere că Initiative este agenţia alături de care vom dezvolta cea mai potrivită strategie media pentru a ne atinge obiectivele şi pentru a ne duce mesajele campaniilor mai aproape de publicul pe care îl vizăm.”

Alexandra Olteanu, Managing Director, Initiative: „Castigarea pitch-ului organizat de PAID Romania ne ofera oportunitatea de a ne implica in campanii cu o importanta componenta de educatie financiara si sa contribuim la cresterea vizibilitatii unui produs atat de necesar fiecaruia dintre noi. Pentru a atinge un public atat de eterogen, am construit strategia si planning-ul media pentru polita de asigurare obligatorie a locuintei in jurul canalului cu cele mai bune performante in raport cu obiectivele clientului – TV-ul.”.

Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

Trimite un comentariu

sus