Skip to main content

Radioul Public are trei licențe noi de la CNA. Va lansa un nou post de radio în Brașov

 
Radioul Public are trei licențe noi de la CNA. Va lansa un nou post de radio în Brașov

Postul public de radio primește trei frecvențe noi de radio, dintre care una pentru un nou post local de radio ce urmează să fie lansat, Radio România Brașov FM (93,3 FM). Conform legii audiovizualului, frecvențele pentru serviciul public de radio se atribuie fără concurs. 

Publicitate

Totodată, Radio România Actualități va primi și frecvența de Zimnicea (90,1 MHz).

Ulterior, în ședința de astăzi, la solicitarea unui reprezentant al Societății Române de Radiodifuziune, și cu susținerea membrului CNA Orsolya Borsos, SRR va primi o a treia frecvență. În Gheorgheni, 92,3 FM, pentru o mai bună acoperire a Radio Târgu Mureș. 

Despre Radio Brașov FM: 

Postul Radio România Brașov va avea 55% producție proprie, iar restul producții ale altor producători. Totodată, radioul va avea 20% producții de informare. 

Potrivit notei depuse la CNA, pentru lansarea acestui post, Radio România va avea un buget de 69.300 de lei, ce va fi asigurat din veniturile Societății Române de Radiodifuziune. 

Florin Brușten, director Radio România Regional: „Este un proiect pe care noi îl avem din 1998 de a finanța un post local în Brașov. Nu vă ascund că intenționăm să reformăm complet sistemul regional pe care îl avem în zonă”, le-a spus membrilor CNA un reprezentant al 

„Am făcut demersurile pentru înregistrarea mărcii Brașov FM. Noi dispunem de spațiul necesar, avem resurse umane, dar vom îmbogăți echipa redacțională.”

„Avem sediu, avem dotarea necesară, vom suplini cu tot ce înseamnă partea de producție, cu transmisia”, a mai adăugat reprezentantul Radio România. 

În cât timp va fi lansat? „Depindem de zona tehnică, de instalarea împreună cu SNR al emițătorului. Din punct de vedere al stației poropriuzise, vom fi gata în două luni.”

Nicu Popescu, reprezentant Radio România Actualități, despre frecvența de Zimnicea: 

„Stația ar transmite programul România Actualități. (...) Necesitatea este dată de faptul că Zimnicea este cea mai sudică zonă a țării și cea mai îndepărtată de releu ca să poată fi acoperită. S-ar duce către 20 – 30 de localități care ar auzi programul în FM. Credem că în acest fel și pentru cei din Sud va fi un lucru bun în sensul în care vor avea posibilitatea să recepționeze un program complet, care ar avea știri, muzică, emisiuni.” 

Despre frecvența de Gheorgheni

Totodată, Florin Brușten a solicitat CNA și frecvența radio de Gheorghieni pentru completarea Radio Târgu Mureș, pe care forul intenționa inițial să o scoată la concurs. „La Gheorghieni există o „găleată” în care programele noastre nu sunt recepționate”, le-a spus membrilor CNA reprezentantul Radio România.

Solicitarea a fost susținută și de Orsolya Borsos, membru CNA: „Acolo chiar nu se aude Radio Târgu Mureș și este o zonă locuită preponderent de maghiari - 90%. (...) Sunt de acord să scoatem Gheorgheni de pe listă (lista de concurs - n.r.) și să așteptăm să depună dosarul.” 

 

Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro

Trimite un comentariu