Skip to main content

ÎMPOTRIVA HĂRȚUIRII. Cartoon Network lansează o campanie anti-bullying alături de handbalista Cristina Neagu

 
ÎMPOTRIVA HĂRȚUIRII. Cartoon Network lansează o campanie anti-bullying alături de handbalista Cristina Neagu
Cristina Neagu

O nouă campanie a postului Cartoon Network împotriva hărțuirii copiilor. Campania anti-bullying „Clubul Prieteniei” derulată de Cartoon Network împreună cu Asociația Telefonul Copilului a ajuns la cea de-a patra ediție. Ambasador: handbalista Cristina Neagu.

Publicitate

Campania a început pe 24 aprilie 2018.

Cristina Neagu:

„Mă bucur foarte mult să fiu parte din acest efort. Vreau să le transmit celor afectați de bullying că nu sunt singuri și că întotdeauna există un sprijin: părinții, prietenii, colegii sau Telefonul Copilului.

De asemenea, vreau să îi încurajez să fie puternici, să aibă încredere în ei înșiși, să fie ei înșiși și să își accepte diferențele, indiferent de ceea ce aud în jurul lor”.

Rezumatul primelor ediții ale campaniei:

• În primii trei ani de campanie, peste 4.300 de cazuri de bullying au fost înregistrate de Asociația Telefonul Copilului

• Aspectul fizic este principalul motiv pentru care copiii au fost hărțuiți, urmat de statutul social

• În peste jumătate dintre situații, copiii sunt expuși mai multor forme de bullying în același timp

Ce face, de fapt, proiectul realizat de Cartoon Network și Asociația Telefonul Copilului?

  • Urmărește să prevină și să conștientizeze fenomenul
  • Caută cazuri de tip bullying - violență verbală sau fizică, abuz emoțional, hărțuire și excludere - care au nevoie de sprijinul specialiștilor și pot beneficia de serviciile de consiliere oferite de către psihologi și asistenți sociali
  • Mesajul este susținut și prin Brățările Prieteniei, care sunt disponibile prin parteneriatul cu Noriel. Acestea pot fi găsite în toate cele 65 de unități ale rețelei și sunt oferite gratuit copiilor și părinților

„Clubul Prieteniei Cartoon Network” este un proiect ce se desfășoară în mai multe țări din Europa, Orientul Mijlociu și Africa 

Cătălina Surcel, directorul executiv al Asociației Telefonul Copilului:

„Anul trecut, unul din trei copii care a apelat Telefonul Copilului a solicitat consiliere psihologică pentru a gestiona abuzul de tip bullying. Acest fenomen dă măsura societății românesti de astăzi și a modelelor care sunt oferite copiilor.

Modul tendențios în care se discută în casă, aparent nevinovat, despre vecini, prieteni, colegi, episoadele de confruntări verbale, umilințe din trafic, din autobuz și alte interacțiuni, violența domestică între parteneri stau toate, împreună și separat, la baza agresiunii de tip bullying.” 

În perioada 2015-2017, Asociația Telefonul Copilului a înregistrat un număr de 4.328 de cazuri de bullying. 54% dintre copii nu au vorbit cu nimeni altcineva despre abuzul la care au fost supuși, 24% au împărtășit cu prietenii sau colegii și doar 22% au vorbit cu părinții.

Mai mult de jumătate dintre copiii care au apelat linia gratuită au fost fete (51.18%), 42.08% băieți și doar 6,74% au fost adulți, în special părinții celor agresați.

 

Autor: Andreea Iordache andreea.iordachepaginademedia.ro

Comentarii

  • eu nu urmaresc CN dar ii sustin! Eu in clasa a 3 a am avut o colega care era urata de toata lumea[aproape.Eu nu.] deoarece o colega care prostea toti baieti si avea cateva prietene ca mana dreapta a ei au inceput sa se loveasca singuri ca sa creada oameni ca fata aia nevinovata i-a lovit.

Trimite un comentariu