Skip to main content

Cristian Ţopescu a încetat din viaţă

 
Cristian Ţopescu a încetat din viaţă

Fostul comentator sportiv Cristian Ţopescu a încetat din viaţă, în secţia de Terapie Intensivă de la Spitalul Elias, a confirmat pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al unităţii medicale, dr. Silvius Negoiţă.

Publicitate

Cristian Ţopescu s-a stins azi (15 mai) la ora 16.00, la o săptămână după ce a fost internat.

Cristian Ţopescu, fişă biografică, via Agerpres:

Comentatorul sportiv Cristian George Ţopescu s-a născut la 26 martie 1937, în Bucureşti.

Băiatul ofiţerului de cavalerie Felix Ţopescu, membru al echipei hipice a României, participantă la Olimpiada din Berlin din anul 1936, Cristian Ţopescu i-a călcat pe urme, absolvind Şcoala de Grăniceri de la Oradea. Este licenţiat al Academiei Naţionale de Educaţie Fizică şi Sport (1970), potrivit CV-ului postat pe www.senat.ro.

A făcut sport de performanţă la Clubul Sportiv Steaua Bucureşti, între 1953-1964, unde a practicat hipismul. A cucerit titlurile de campion naţional în proba de sărituri peste obstacole în 1960 şi 1962.

După retragerea din activitatea competiţională a devenit, din 1967, reporter sportiv la Televiziunea Română, calitate în care a participat la şase ediţii ale Jocurilor Olimpice de vară şi patru ale Jocurilor Olimpice de iarnă.

A fost redactor-şef al Redacţiei Sport a TVR (1992-1997) şi director general adjunct al TVR (1997-1999). În lunga sa carieră de reporter şi comentator sportiv a avut peste 5.000 de transmisii în direct de la Jocurile Olimpice, Campionate Mondiale şi Europene. A publicat peste 200 articole cu subiect sportiv în presa scrisă, precum şi volumele "Steaua, performanţă şi prestigiu" (1988), în colaborare cu Octavian Vintilă şi "Fair play" (2003). În 2002, a apărut pe piaţă biografia celui mai valoros comentator sportiv, intitulată "Cristian Ţopescu - Evenimente, succese, sancţiuni la microfonul TV" scrisă de Alexandru Răducanu.

Potrivit www.senat.ro, a ocupat funcţia de director al cotidianului Prosport, din 2002, până la finele lui 2006, fiind şi vicepreşedinte al Fundaţiei ProSport, ProFamilie, ProEducaţie. A fost reporter sportiv la Radio Europa FM, director de relaţii publice, imagine şi mass-media la Fotbal Club Steaua, comentator la canalul Eurosport, senior editor la Radio Sport Total şi senior editor la Adevărul şi a coordonat suplimentul Adevărul Sport.

A candidat, din partea Partidului Naţional Liberal, la alegerile parlamentare din 30 noiembrie 2008, în colegiul 7 Senat din sectorul 4 al Capitalei, obţinând un fotoliu de senator în legislatura 2008-2012. În această calitate a fost membru al Comisiei pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport şi în Comisia pentru cultură, artă şi mijloace de informare în masă.

A fost membru al Uniunii Ziariştilor Profesionişti din România, membru al Comitetului Olimpic Român şi membru al Asociaţiei Presei Sportive, potrivit www.senat.ro.

A fost distins cu: Ordinul Naţional "Serviciul Credincios" în grad de Cavaler (2003), Ordinul Olimpic "Colanul de Aur" (1998 şi 2017), Diploma de Onoare CIO (1994), Trofeul Comitetului Olimpic Român pentru "Promovarea Olimpismului" (1997), Ordinul Meritul Sportiv. La 25 octombrie 2007, preşedintele României, Traian Băsescu, a semnat decretul prin care colonelul în retragere Cristian Ţopescu a fost înaintat la gradul de general de brigadă (cu o stea).

Regele Mihai I i-a conferit, la 13 septembrie 2010, în cadrul unei ceremonii desfăşurate la Palatul Elisabeta din Bucureşti, Decoraţia regală "Nihil Sine Deo", pentru merite deosebite aduse sportului românesc.

La 22 martie 2017, preşedintele României, Klaus Iohannis, i-a conferit Ordinul Naţional "Steaua României" în grad de Cavaler, iar o zi mai târziu, la 23 martie 2017, a primit titlul de Cetăţean de onoare al municipiului Bucureşti.

A fost căsătorit cu realizatoarea TV, Christel Ungar, membru titular în Consiliul de Administraţie al Societăţii Române de Televiziune, cu care a avut un fiu, Felix Sebastian. Cristian Ţopescu a mai avut doi copii din cele două căsătorii anterioare, Cristina (crainică şi realizatoare TV) şi Cristian. (sursa: AGERPRES/Documentare)

Autor: Petrişor Obae petrisor.obaepaginademedia.ro
viewscnt

Trimite un comentariu

sus