Skip to main content

L'Oréal are agenţie de comunicare pe zona corporate pentru prima dată în 21 de ani

 
Simona Fîrtat, Corporate Communication and Public Affairs Manager L’Oreal România:
Simona Fîrtat, Corporate Communication and Public Affairs Manager L’Oreal România:

Începând cu luna mai MSL The Practice este agenţia de relaţii publice a L'Oréal România, pentru comunicarea corporate. Este pentru prima dată de când se află pe piaţa din România, când L'Oréal colaborează cu o agenţie de PR pe zona de corporate.

Publicitate

Selecţia s-a făcut printr-un pitch la care au participat unele dintre cele mai importante agenţii de relaţii publice din Bucureşti, potrivit unui anunţ al companiei.

MSL The Practice va oferi consulanţă pentru comunicarea corporate a companiei, printre care: suport în implementarea campaniilor de comunicare, media relations, comunicare internă, relaţii cu influenţatorii, crisis management, consultanţă şi sprijin în implementarea acţiunilor şi programelor de responsabilitate socială ale L’Oréal România.

Simona Fîrtat (foto), Corporate Communication and Public Affairs Manager L’Oreal România:

„Rolul comunicării corporate în L'Oréal a crescut odată cu dezvoltarea business-ului. Suntem conectaţi cu milioane de consumatori, echipa creşte de la an la an, deschidem magazine proprii, ne adaptăm continuu modelul de business, depunem constant eforturi să ne îmbunătăţim amprenta asupra mediului şi a comunităţilor, implementăm tot mai multe programe pentru angajaţi şi suntem nevoiţi să ne pregătim tot mai intens pentru a preîntâmpina eventualele crize de comunicare. A venit momentul ca, pentru prima oară în istoria companiei, să găsim un partener din industria comunicării, pe măsura provocărilor! Am găsit în echipa MSL The Practice şi expertiza, dar, mai ales, prospeţimea, creativitatea şi spiritul antreprenorial de care aveam nevoie ca toate aceste fapte să se transforme în poveşti.”

Andreea Pandelea, Head of Lifestyle and Beauty MSL The Practice:

„Suntem mândri că am reuşit să convingem liderul global al pieţei de cosmetice cu propunerea noastră. Avem competenţele şi experienţa necesare pentru a consolida prezenţa L'Oréal România într-o piaţă locală extrem de dinamică. Ne ajută faptul că avem valori comune şi că vom contribui ca ele să ajungă prin fapte la cât mai mulţi stakeholderi. În plus, diversitatea, deschiderea şi inovaţia ne sună familiar. Poate şi pentru că ne asemănăm si împărtăşim aceeaşi viziune (şi) despre frumuseţe.”

L'Oréal este prezent în peste 150 de ţări de pe cinci continente. Misiunea grupului este aceea de a oferi femeilor şi bărbaţilor din întreaga lume cele mai bune, sigure şi eficiente inovaţii cosmetice, respectându-le totodată diversitatea şi generând un impact benefic asupra mediului şi în comunităţi,.

Compania a intrat pe piaţa din România în urmă cu 21 de ani şi are în prezent 19 branduri, organizate în patru divizii (Consumer Products, Active Cosmetics, Professional Products, L'Oréal Luxe).
Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • bing bing
    Cum pacaleste L'Oreal consumatorii cu ajutorul reclamelor - este titlul tradus din engleza. Reportajul era in engleza, nu era ceva romanesc.
    How Cosmetic Companies Get Away With Pseudoscience
    Wrinkle reducing collagen creams 'are a waste of money', say scientists
    L’Oréal Tried To Sell You A Very Expensive Lie: Feds
    Confirming what most rational shoppers already basically knew, federal regulators said that L’Oréal’s face creams don’t turn back time.
    L'Oreal Settles With FTC Over False Anti-Aging Claims
    sunt multe titluri de genul in presa strainatate, ba chiar in cea de specialitate
    L'Oreal vrea sa induca publicului ca produsele lor sunt de calitate si ca ele functioneaza. Dar sunt doar minciuni imbracate in marketing luxurios.
    Ba mai mult acum s-au infiltrat si online si platesc diferite fete, vloggeri, bloggeri care sa faca reclama la produsele lor: sa dea impresia omului de rand ca produsele lor sunt folosite de oameni simpli si ca functioneaza.

    5 probleme, o solutie incearca noul sampon L'Oreal Elseve cu extract de galbenele si ceramide care repara un an de degradare vizibila a parului...da da da...nu repara nimic ba din contra cade parul mai rau.

    Trebuie neaparat sa imi fac un blog sau un vlog pe Youtube despre mafia cosmeticelor pentru ca as avea multe de spus sau de scris.
  • Maximilian Luca Maximilian Luca
    Căutare "Cum păcălește L'Oreal clienții" - 1 rezultat. Chiar pagina de față!
    LOL
  • Maximilian Luca Maximilian Luca
    @bing(a)
    Lumea este diversă și are nevoi diverse.
    Pentru omul de rând este probabil suficient un produs de calitate aflat pe rafturile oricărui supermarket, pentru cei care au probleme ale scalpului sau au un păr deteriorat este nevoie de un tratament special care poate fi aplicat într-un coafor sau prescris de un medic.
    Sănătate!
  • bing bing
    ce incredere sa ai in aceasta companie L'Oreal care este cladita pe marketing luxurios si multa minciuna?
    Deja se stie in presa ca nici cremele lor si nici sampoanele lor nu sunt bune de nimic. In reclamele pentru creme anti-rid/anti-imbatranire folosesc mult photoshop si efecte speciale de intinerire digitala iar la reclamele pentru sampoane folosesc fel de fel de șiretlicuri ca sa pacaleasca consumatorii. Am vazut asta recent in niste reportaje pe Youtube, intitulate "Cum pacaleste L'Oreal consumatorii cu ajutorul reclamelor"... Daca acele produse ale lor erau bune cu adevarat nu ar fi trebuit sa foloseasca astfel de tehnici murdare care pacalesc consumatorii... au dus marketingul la extrem, incat reputatia si increderea clientilor in brandul L'oreal va fi afectata in viitorul aapropiat... Mie una imi cade parul de la sampoanele si balsamurile lor.

Trimite un comentariu

sus