Skip to main content

Conducere nouă în fruntea agenţiei Profero, din grupul Lowe

 
Conducere nouă în fruntea agenţiei Profero, din grupul Lowe

Andreea Dinescu va prelua, începând cu 1 iulie, funcţia de Managing Director al agenţiei de digital advertising Profero. Andreea Dinescu activează de 10 ani în Lowe Group, cea mai recentă poziţie ocupată fiind Deputy Managing Director al Initiative, agenţia de media a grupului.

Publicitate

Până acum, conducerea agenţiei a fost asigurată de Paul Radu, unul dintre fondatorii grupului Lowe, spun reprezentanţii agenţiei.

Andreea Dinescu are o experienţă de aproximativ 15 ani în industria de comunicare, specializându-se în media, pe zonele de client service şi management. S-a alăturat echipei Initiative în 2008, ca Account Director, fiind promovată ulterior Client Service Director şi, în ultimii ani, Deputy Managing Director. După ce a absolvit Facultatea de Management din cadrul Academiei de Studii Economice din Bucureşti, Andreea şi-a consolidat competenţele de management printr-un EMBA la Tiffin University în parteneriat cu Universitatea din Bucureşti.

Andreea Dinescu, Managing Director, Profero:

„După experienţa într-una dintre cele mai mari agenţii de media din România, este o provocare să preiau business-ul de digital al grupului nostru. În perioada următoare ne vom concentra pe dezvoltarea produsului Profero pentru a aduce added value în business-ul clienţilor noştri prin soluţii digitale adaptate nevoilor lor, cu un focus puternic în special în zona de tehnologie. Împreună cu echipa Profero, am încredere că vom maximiza vibe-ul creativ prin care agenţia s-a remarcat pe piaţă în ultimii ani.”

„Digitalul este o miză foarte importantă pentru Lowe Group şi mă bucur că avem şansa să oferim această poziţie unui manager din grupul nostru cu care lucrăm de mult timp. A fost întotdeauna o prioritate pentru noi să atragem cei mai buni oameni, să-i formăm şi să-i păstrăm în echipa noastră. Astfel, colaborarea de până „acum cu Andreea ne dă încredere că va continua să obţină rezultate excelente şi alături de Profero”, spune Veronica Savanciuc, Preşedinte & CEO, Lowe Group.

Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • S-a umplut patria de specialiste in Digital. Ce mai conteaza una in plus?!

Trimite un comentariu

sus