Skip to main content

Mişcări la conducerea Telekom România. Şef nou pe sectorul de marketing rezidenţial

 
Foto | Playtech
Foto | Playtech

Telekom România a anunţat schimbări la nivelul conducerii, pe sectorul de marketing. Andreas Elsner (foto), fost CEO şi membru în Consiliul de Administraţie din cadrul Makedonski Telekom, va prelua postul de director executiv marketing rezidenţial şi vânzări naţionale.

Publicitate

Potrivit reprezentanţilor Telekom, decizia va intra în vigoare oficial pe 1 septembrie. Noul şef al marketingului rezidenţial, din cadrul Telekom, se va ocupa de coordonarea activităţilor comerciale pentru clienţii rezidenţiali.

"Se va concentra pe simplificarea produselor şi pe promovarea conceptului self-service, cu obiective clare în zona de experienţă a clienţilor", spun reprezentanţii Telekom.

Andreas Elsner vine pe acest post în locul lui František Mala. Acesta din urma s-a alăturat grupului Telekom România în mai 2016.

Întrebaţi ce rol va avea în continuare Frantisek Mala, reprezentanţii Telekom au răspuns: „Vom putea oferi informatii despre viitorul sau rol la momentul oportun."

Miroslav Majoroš, CEO Telekom Romania:

“Doresc să îi mulţumesc lui František pentru contribuţia sa în resetarea trendurilor din segmentul rezidenţial, în special în zona de mobil, dar şi în cea a noilor tehnologii din segmentul fix. Îi doresc mult succes pe mai departe.

Totodată îi urez bun venit lui Andreas. Viziunea şi iniţiativele sale în domeniul digitalizării sunt extrem de valoroase pentru noi. Contez pe experienţa sa în zona de convergenţă şi am convingerea că schimbările pe care le-am făcut în portofoliul dedicat clienţilor rezidenţiali sunt doar începutul noii poveşti Telekom”

Cartea de vizită a lui Andreas Elsner:

  • A fost CEO şi membru în Consiliul de Administraţie din cadrul Makedonski Telekom
  • A ocupat mai multe funcţii de conducere în industria de telecomunicatii din Austria, Serbia, Bulgaria şi Macedonia
  • În 2014 a condus departamentul de relaţii cu clienţii şi experienţă a clienţilor din cadrul Makedonski Telekom
  • În 2015 a devenit director executiv operaţional pe segmentul rezidenţial tot în cadrul Makedonski Telekom

Totodată, reprezentanţii Telekom au mai anunţat şi că Nicolas Mahler va prelua funcţia de director executiv financiar, de la 1 august. El îl va înlocui în funcţie pe Anastasios Tzoulas. Acesta din urmă pleacă în afara grupului Deutsche Telekom.

Autor: Raul Bambu raul.bambupaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • Dan Dan
    Luna viitoare imi expira contractul si trec la UPC.
  • Liviu Sora Liviu Sora
    Fix pix! Daca nu fac reteaua si nu termina cu hemoragia de canale taiate din lista... pot sa aduca la marketing si pe mama Omida. Astia nu au inteles nimic. Degeaba bagi milioane in marketing si publicitate daca tu nu ai cu ce oferi abonatului ce isi doreste. Au retele ADSL din 2002-2007 in care nu au investit un leu si le petecesc cu saci menajeri. Ce marketing poti face la asa ceva? Au gateva retele de fibra in cateva orase mari si cu asta basta. Caz concret: in zona mea aveau 1947 de abonati la ADSL (2, 4, 6 Mbps si fix bagat pe gat). A venit in 2016 UPC-ul si in 3-4 luni mai aveau 476. Anul asta mai aveau in localitate scoala, primaria si 132 abonati. In tot timpul asta nu au schimbat nimic, nici macar comportamentul arogant. In 64 ron upc-ul ofera tv maxim si net 500 Mbps, telekom-ul oferea telefon fix bagat pe gat si ADSL la 75 ron. Deci despre ce vorbim?
  • Cristian Cristian
    Si cu ce ma încântă, pe mine,un abonat,total nemulțumit de atitudinea ,acestor derbedei,care își spun"specialisti"...Păi,sa fa a ceva concret,ca,deja clientii,încep să părăsească "arca lui GOE",eu,ma pregătesc,peste cateva luni..este un dezastru total la TELEKLOKLO...

Trimite un comentariu

sus