Skip to main content

MUTARE. Fosta şefă a marketingului Carrefour a preluat aceeaşi funcţie la Leroy Merlin

 
MUTARE. Fosta şefă a marketingului Carrefour a preluat aceeaşi funcţie la Leroy Merlin

Membru nou în echipa de marketinga retailerului Leroy Merlin. Andreea Mihai, care a părăsit marketingul Carrefour România, a preluat recent funcţia de leader marketing şi e-commerce la Leroy Merlin.

Publicitate

Leroy Merlin este actualmente numărul doi pe piaţa de DYI din România şi doreşte să devină numărul 1, spun reprezentanţii companiei într-un comunicat de presă.

Andreea Mihai a fost în echipa executivă a Carrefour România timp de aproape 18 ani. În toamna lui 2017, ea a părăsit compania.

Andreea Mihai:

„În cele câteva luni de la plecarea mea din Carrefour, am făcut consultanţă pentru cinci firme şi am investit alături de o parteneră într-un business on-line. În acest timp, am interacţionat şi cu Leroy Merlin şi după mai multe discuţii, am decis să mă alături acestei companii, care pune în centrul atenţie eforturilor zilnice OMUL – atât omul client, cât şi omul colaborator în cadrul companiei. Cultura companiei în acest sens este atât de puternică încât m-a cucerit. Nu este doar un angajament afişat pe pereţi în săli, este ceva ce se simte imediat, se trăieşte în fiecare minut.”

„Sunt entuziasmată de acţiunile de CSR întreprise până acum de Leroy Merlin: de exemplu, începând cu luna februarie 2017, compania a demarat procesul de delistare a tuturor produselor din lemn, provenite de la companii naţionale şi internaţionale, care nu respectă standardele de sustenabilitate şi certificările FSC (Forest Stewardship Council) si PEFC (Programme for the Endorsement of Forest Certification). Acest demers face parte din filosofia de afaceri a Leroy Merlin, care pune accent pe etica în afaceri, sustenabilitate şi grija pentru mediul inconjurator).

Dorinţa noastră este să aducem cât mai mult din “savoir-faire-ul” franţuzesc în materie de construcţii, amenajarea casei, amenajarea grădinii, design interior, cu produse şi servicii de calitate, utile şi încântătoare pentru români!” – a mai adăugat Andreea Mihai.

Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro
viewscnt

Trimite un comentariu

sus