Skip to main content

PROIECT CNA. Reclamele la pariuri sportive online ar putea avea voie și în timpul zilei. În anumite condiții.

 
PROIECT CNA. Reclamele la pariuri sportive online ar putea avea voie și în timpul zilei. În anumite condiții.

Reclame la jocuri de noroc și în timpul zilei, dar în anumite condiții. Consiliul Național al Audiovizualului urmeză să opereze o serie de modificări în Codul Audiovizual, legislația secundară a forului, modificări supuse dezbaterii publice pentru 30 de zile.  

Unul dintre articole vizează publicitatea la jocurile de noroc, până acum permisă doar seara, în afara orelor accesibile minorilor. 

Publicitate

Astfel, în noua formulă (dacă va trece), vor avea voie în timpul zilei reclamele la pariuri online doar în cadrul transmisiunilor sportive în direct

Propunerea de modificare a articolului din codul audiovizual arată astfel: 

4. Articolul 89 alineatul (3) se modifică şi se completează şi va avea următorul cuprins:

Art. 89 (3) Programele audiovizuale care conţin jocuri de noroc, precum şi spoturile publicitare care promovează astfel de jocuri, se supun condiţiilor de protecţie a minorilor prevăzute în cap. II „Clasificarea programelor în vederea protecţiei minorilor” din titlul II „Protecţia minorilor”. Excepţie fac spoturile publicitare pentru pariurile online care pot fi difuzate și în timpul transmisiunilor sportive în direct.

Deciziile Consiliul Național al Audiovizualului se bazează pe Legea Audiovizualului și pe Codul de Reglementare în Audiovizual, care este legislația secundară. În cazul Legii Audiovizualului, doar Parlamentul poate veni cu propuneri de modificare. CNA poate face modificări doar în cazul Codului Audiovizual.

Citește și alte modificări supuse dezbaterii de CNA: 

PROIECT. Cum încearcă CNA să scape de „circul” înmormântărilor. Propunere de modificare a legislației

PROIECT. CNA vrea mesaje noi de avertizare despre consumul de alcool și copiii cu dizabilități. Forul vrea să modifice mesajul „consumaţi zilnic minimum 2 litri de lichide


 

Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro

Comentarii

Trimite un comentariu