Skip to main content

Fostul director de marketing al ING vine la conducerea Brandient România, pe o poziţie nou înfiinţată

 
Fostul director de marketing al ING vine la conducerea Brandient România, pe o poziţie nou înfiinţată

Numire la vârful agenţiei Brandient. Cristina Micu, fostul şef al marketingului ING, preia conducerea locală a companiei, în funcţia de Managing Director al Brandient România, începând din această săptămână.

Publicitate

Dezvoltarea companiei a impus crearea acestei poziţii, pentru prima dată în istoria sa de 16 ani — iar Aneta Bogdan va conduce mai departe din poziţia de CEO / Managing Partner grupul Brandient, cu precădere proiectele de consultanţă strategică, cele internaţionale, precum şi dezvoltarea Brandient Asia (Singapore), anunţă compania.

Cristina Micu, Managing Director Brandient România:

„După 20 de ani de carieră în managementul marketingului şi al comunicării comerciale şi corporate, sunt pregătită să fac trecerea în consultanţa de business. Am considerat că Brandient, cu impecabila sa reputaţie locală şi internaţională, îmi poate oferi cadrul de dezvoltare profesională şi relaţionările umane pe care le caut în acest moment.”

Aneta Bogdan CEO Brandient:

„Cristina vine ca un fel de răsplată pentru cei 16 ani de viziune şi diligenţă investiţi de mine, Kit, Mihai şi colegii noştri în construirea unei reputaţii profesionale solide. Suntem onoraţi şi recunoscători, şi alături de Cristina nu putem fi decât optimişti cu privire la viitorul companiei noastre.”

Carte de vizită Cristina Micu:

Cristina Micu vine la Brandient după mai bine de 12 ani petrecuţi la vârful marketingului ING. Anterior, ea a avut aceeaşi poziţie la Piraeus Bank, iar înainte de acest job a lucrat şapte ani la Nestle, unde a fost pe rând Marketing Assistant, Brand Manager şi group Brand Manager.

Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • "16 ani de viziune și diligență" - cuvinte scoase din putzul gandirii inspirate din meandrele concretului

Trimite un comentariu

sus