
Asia Express, show-ul de aventură al Antenei 1, vine cu schimbări și la nivelul echipei de prezentatori, anunță reprezentanții postului. Liviu Vărciu şi Andrei Ştefănescu, de la concurenți la co-prezentatori.
Ginei Pistol, prezentatoarea emisiunii și în primul sezon, i se vor alătura Liviu Vărciu şi Andrei Ştefănescu.Vor avea rolurile de povestitori.
Vor vorbi despre locurile pe care le vor străbate concurenții. De asemenea, ei sunt cei care vor explica ce presupun misiunile pe care vedetele le au de îndeplinit şi ce au ele special.
Amintim că cei doi au au fost concurenți în sezonul trecut. În noul sezon, concurenții vor avea un nou traseu - 4000 de kilometri prin Sri Lanka și India.
“Când m-am întors, am zis că nu mai plec în Asia nici măcar în vacanţă. Sper să nu zic la fel şi când mă întorc din India. De data asta, chiar dacă tot aud de trezitul la 4-5 dimineaţa, sper că ne va fi ceva mai bine.
Sunt foarte curios de ce vom descoperi acolo, mai ales că rolul nostru este să cercetăm oamenii şi locurile”, a spus Liviu Vârciu.
Citește și:
Autor: Raul Bambu raul.bambupaginademedia.ro
Comentarii
Pai cum ai zis si tu... Dar deja ai inceput cu lauda: "Foarte tare,abia aştept sa înceapa show-ul!".
Pai si ce, va fi un mare succes aceasta emisiune ? Erau unii pe aici de ziceau ca "Ultimul Trib" o sa "rupa" tot.. Dar vad ca in ultima saptamana, a picat pe 3 pe toate target-urile, dupa "Exatlon".