Skip to main content

TVR, despre angajarea unui fost ofiţer SRI ca ombudsman: "Raportarea la funcţiile deţinute anterior ar fi însemnat discriminare"

 
TVR, despre angajarea unui fost ofiţer SRI ca ombudsman: "Raportarea la funcţiile deţinute anterior ar fi însemnat discriminare"

De ce a angajat TVR un fost ofiţer SRI pe poziţia de ombudsman? Care au fost criteriile? Cât de compatibilă este numirea în TVR a unui fost ofiţer SRI, specializat în "depistarea comportamentului disimulat"?

Publicitate

Paginademedia.ro a trimis o serie de întrebări către TVR la sfârşitul săptămânii trecute. Înainte de răspunsuri, un scurt istoric:

Septimiu Marica, un fost ofiţer SRI, a fost numit de TVR pe poziţia de ombudsman. În mod normal, poziţia de ombudsman are ca atribuţii, printre altele, legătura dintre redacţie şi public, are rolul de stabili un echilibru. (detalii, mai jos)

Marica este absolvent al Academiei Naţionale de Informaţii, a lucrat opt ani în SRI şi a contribuit la înfiinţarea Centrului Zonal de Înalte Studii pentru prevenirea şi Contracararea Bioterorismului".

E specialist în "depistarea comportamentului simulat" şi este cofondator al Iceu, o companie de "consultanţă, training şi business intelligence", firmă cu competenţe, printre altele în retail, vânzări, banking, dar şi "unităţi speciale de recrutare, Armată, Poliţie, Procuratură, Consultanţi politici."

A fost director executiv al firmei de pază Guard One.

Potrivit profilului de pe LinkedIn, nu a lucrat ca jurnalist.

"Raportarea la funcţiile deţinute anterior ar fi însemnat discriminare", răspunde TVR la una din întrebările Paginademedia.ro, precizând că Marica "nu mai are de mulţi ani calitatea invocată de dvs" (adică de ofiţer SRI)

Întrebările Paginademedia.ro şi răspunsurile TVR:

Paginademedia.ro: Care au fost criteriile pe baza carora a fost numit Septimiu Marica?

TVR: Angajarea lui Septimiu Marica s-a realizat urmare a analizei aptitudinilor profesionale ale acestuia de către angajator, în condiţiile legii şi conform reglementarilor interne ale SRTv.

Paginademedia.ro: Cine a facut propunerea?

TVR nu a răspuns acestei întrebări.

Paginademedia.ro: In ce masura este compatibila calitatea de ombusman cu cea de fost ofiter al Serviciului Roman de Informatii?

TVR: Analiza a ţinut cont de pregătirea sa profesională care are la bază studii de relaţii publice şi jurnalism. Raportarea la funcţiile deţinute anterior ar fi însemnat discriminare.

Persoana care ocupă poziţia de Ombudsman şi care nu mai are de mulţi ani calitatea invocată de dvs. a fost angajată pe o perioadă determinată.

Paginademedia.ro: De ce a fost numit un om din afara TVR?

TVR: Reglementările interne nu impun angajarea unei persoane din interiorul instituţiei.

Ce face un ombudsman?

Un ombudsman (potrivit regulilor internaţionale) face munca de semnalare a greşelilor în articole, de semnalare a derapajelor etice şi răspunde cererilor cititorilor pentru a uşura munca jurnalistului şi pentru a asigura o legătură directă cu publicul.

În TVR, atribuţiile ombudsmanului sunt punctate în Statutul ziaristului TVR.

Cele zece reguli ale Organizaţiei Mondiale a editorilor publici de presă legate de Ombudsman:

1.Ombudsman-ul este dedicat protejării şi îmbunătăţirii calităţii jurnalismului, încurajând discursul sincer şi respectuos în privinţa practicilor jurnalistice.

2. Principalul său obiectiv este promovarea transparenţei în interiorul organizaţiei unde lucrează.

3. Lucrează pentru protejarea libertăţii presei şi promovează jurnalismul responsabil şi de înaltă calitate.

4. Parte din activitatea sa este primirea şi investigarea plângerilor despre modul cum au fost tratat unele ştiri şi materiale de presă.

5. Recomandă cel mai potrivit mod de a acţiona, pentru rezolvarea problemelor ridicate de către cititori în plângerile lor.

6. Este un ofiţer independent, acţionând pentru a proteja interesele consumatorilor.

7. Va încerca să rămână neutru şi corect.

8. Va încerca să nu se implice în nicio activitate care ar genera conflict de interese.

9. Explică rolurile şi obligaţiile jurnaliştilor şi meseriei către public.

10. Acţionează ca un mediator între aşteptările publicului şi responsabilităţile jurnaliştilor.

Ce face un ombudsman, conform Statutului Ziaristului TVR:

Art.47 - Comisia de etica si arbitraj ia in discutie dosarele prezentate de catre Serviciul de ombudsman al Societatii, audiaza partile, intocmeste rapoarte si rezolutii ce vor fi inaintate Comitetului director, presedintelui director general sau, in caz de interes major, Consiliului de administratie.
Ziaristii din televiziunea publica au acces la rapoartele si rezolutiile Comisiei.

Art.48 - Se constituie Serviciul de ombudsman al Societatii Romane de Televiziune direct subordonat Comisiei de etica si arbitraj.

Serviciul de ombudsman monitorizeaza abaterile de la prezentul Statut in baza sesizarilor primite si intocmeste documentatia care va fi inaintata Comisiei de etica si arbitraj.

Serviciul de ombudsman primeste de la compartimentele specializate ale Societatii sesizarile publicului referitoare la emisiunile difuzate de postul public de televiziune si incearca sa medieze litigiile dintre public si ziaristi prin scrisori, rectificari sau prin solicitari ale dreptului la replica inaintate Comitetului director.

Serviciul de ombudsman mediaza litigiile referitoare la Statut dintre departamentele Societatii, dintre acestea si ziaristi sau dintre ziaristi.

Art.49 - Membrii Serviciului de ombudsman sunt angajati ai Societatii, cu pregatire jurnalistica si/sau juridica universitara si nu presteaza activitate publicistica nici in cadrul institutiei nici in afara ei.

Ei sunt angajati prin concurs, iar desfacerea contractului de munca nu poate fi facuta fara avizul expres al Comisiei de etica si arbitraj.

Membrii Serviciului de ombudsman nu pot fi membri ai partidelor politice si nici ai asociatilor si sindicatelor afiliate politic.

Structura si marimea Serviciului de ombudsman este stabilita prin organigrama institutiei, in functie de necesitatile Comisiei de etica si arbitraj.

Septimiu Marica, CV, via LinkedIn.com:

  • CEO Kinnarps România (companie suedeză de distribuţie de mobilă) - 2016-2016
  • Co-fondator IceU - Training Group, companie de consultanţă - 2015
  • Austria Oil Rom - Executive Director - 2014-2015
  • Executive Director - Guard One Services (2013-2014)
  • Lector, Universitatea Bioterra - 2008-2013
  • National Scientific Expert - Universitatea Spiru Haret - 2013
  • Ofiţer - Serviciul Român de Informaţii, Departamentul Antiterorism. Atribuţii: "colectarea de informaţii din zona combaterii terorismului, prin metode speCollection of specialized information in the terrorism control field, by specific means and methods.

Studii:

  • Doctor, Academia de Poliţie (2009-2012)
  • Absolvent Academia Naţională de Informaţii (1996-2000) - Relaţii publice şi comunicare

Citeşte şi:

Autor: Petrişor Obae petrisor.obaepaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • Doru Doru
    "Se intampla si lucruri nefacute. De ce nu iei o pozitie in TVR "Silvia Pila"?"
    Asa "mile"; nu te lasa... "Troleaza" in continuare. Sau sa iti zic "Razvan Putina" ? Ieri nu te-am vazut pe site.
  • Doru Doru
    Se intampla si lucruri nefacute. De ce nu iei o pozitie in TVR "Silvia Pila"?
  • livia pilă livia pilă
    In feul acesta cred că foarte curind o să ne salutam prin TVR cu Să traiți! sau Servesc patria! Sigur, Gradea il serveste pe Dragnea!
  • Răzvan Alexandru Răzvan Alexandru
    PdM: "De ce aţi angajat un fost securist?"
    TVR: "Ca să nu-l discriminăm".

    Affirmative action for Bond, James Bond.

    În altă ordine de idei, nu reiese de nicăieri din răspunsurile augustei televiziuni de stat că l-au angajat pe patriotul ăsta lăsat la vatră (sau nu) prin concurs, deşi aşa ar trebui. Poate ar fi cazul ca PdM să insiste asupra acestui aspect.
  • dan petrea dan petrea
    Cine o mai crede pe Gradea: Cine o crede pe mascata Vornicu Smaranda? Hai, să fim seriosi! Secu controleaza TVR!

Trimite un comentariu

sus