Skip to main content

Eurosport transmite Formula E. Calendarul competițiilor

 
Eurosport transmite Formula E. Calendarul competițiilor
Foto: Getty Images

Eurosport va transmite competiția de monoposturi electrice Formula E, după ce formatul a avut câteva modificări.

Publicitate

Primul ePrix va avea loc la Ad Diriyah, în Arabia Saudită, pe data de 15 decembrie. Noul sezon de Formula E la Eurosport România va fi prezentat și analizat de comentatorii Arnold Cobilanschi, Antal Putinică și Alex Cocu.

Care sunt regulile competiției Formula E?

Formula E, sancționată în primă instanță de Federația Internațională de Automobilism (FIA), a dezvoltat o nouă generație de mașini, cu o putere mai mare (de la 200 la 250 kW) care aduce viteze mai mari ale monoposturilor, de la 280 km/h la viteze maxime de 340 km/h.

În sezonul 2018/2019 nu vor mai avea loc schimburi de mașini ca în sezoanele trecute, bateriile monoposturilor vor rezista până la finalul cursei. Fiecare cursă din acest sezon va dura 45 de minute plus un tur de circuit, iar locațiile în care se vor da luptele sunt diverse: de la circuite folosite și în Formula 1, cum ar fi cele din Mexic și Monaco, la circuite complet stradale.

Un alt element nou din acest punct de vedere este introducerea unui „mod de atac” cu ajutorul căruia mașinile vor primi o putere adițională de 25 kW odată ce trec printr-un punct de activare plasat în afara trasei normale de cursă. Durata și numărul „atacurilor” accesibile este păstrat ascuns până cu puțin timp înaintea cursei, pentru a spori spontaneitatea deciziilor din întrecere.

Calendarul competiției Formula E

  • 15 decembrie 2018 – Ad Diriyah (Arabia Saudită)
  • 12 ianuarie 2019 – Marrakesh (Maroc)
  • 26 ianuarie 2019 – Santiago (Chile)
  • 16 februarie 2019 – Mexico City (Mexic)
  • 10 martie 2019 – Hong Kong
  • 23 martie 2019 – Sanya (China)
  • 13 aprilie 2019 – Roma (Italia)
  • 27 aprilie 2019 – Paris (Franța)
  • 11 mai 2019 – Monaco
  • 25 mai 2019 – Berlin (Germania)
  • 22 iunie 2019 – Berna (Elveția)
  • 13 și 14 iunie 2019 – New York (SUA)
Autor: Andreea Iordache andreea.iordachepaginademedia.ro

Trimite un comentariu