Skip to main content

Revelion la TVR 2. Scheciuri, momente muzicale şi clasicul „B.D. la munte şi la mare”. Fuego face trecerea în 2019, la Fuegovelion

 
Revelion la TVR 2. Scheciuri, momente muzicale şi clasicul „B.D. la munte şi la mare”. Fuego face trecerea în 2019, la Fuegovelion

Noaptea dintre ani se vede şi la TVR 2. Postul de televiziune va difuza un program special în seara de Revelion.

Publicitate

Sunt programate momente comice, cu Toni Grecu şi echipa Happy Show şi momente muzicale, cu Nelu Ploieşteanu, Constantin Enceanu şi Taraful din Clejani

Trecere în anul 2019 va fi marcată Fuegovelion, o emisiune realizată de Paul Surugiu alias Fuego. Spre dimineaţă, de la ora 2:45, se vede clasicul „BD la munte şi la mare.”

Paginademedia.ro prezintă programul TVR 2 în noaptea de Revelion, sub umbrela Revelion de România:

  • De la ora 19:00 este programat un episod special al sitcomului Primăverii. Actorii producţiei Dana (Corina Dănilă), Şerban (Alexandru Conovaru), profesorul Marcel (Dragoş Huluba), menajera Daiana (Marcela Roibu) şi vecina Petronela (Antoaneta Zaharia) îi vor avea invitaţi pe antrenorul Ioan Andone, cântăreaţa Lulu şi actorii Denis Ştefan şi Nicoleta Luciu.
  • De la ora 19:27 - Gala Revelioanelor, unde sunt programate momente celebre din antologia umorului românesc, dar şi scenete de „umor la zi”, pe textele autorilor Eugen Dumitru, Cornel Udrea, Viorel Cacoveanu şi Dragoş Stoica.

Se vede un scheci umoristic cu actorul Dorel Vişan, iar Dragoş Huluba şi Marius Rizea vor fi „Stan şi Bran” în variantă românească. Momente comice vor mai avea şi actorii Mirela Zeţa, Diana Cavallioti şi Dragoş Stoica.

  • De la ora 21:30 se vede Happy show de Anul Nou, cu Toni Grecu şi echipa Happy Show. Sunt programate şi premiile anului pentru comedie involuntară, sub genericul: Gala premiilor „Râsul de Aur”.

Toni Grecu şi Lia Sinchevici vor fi prezentatorii spectacolului, în care se văd scheciuri jucate de actori precum Hanno Hoefer (Klaus Iohannis), Andreea Doinea (Viorica Dăncilă), Monica Anghel (Angela Merkel), Gojira Gicu Andreescu (Kim Song Un), Cătălin Căţoiu (Donald Trump), Cătălin Neamţu, Claudiu Maier sau Dragoş Muşat-Tetelu.

  • La ora 23:05 începe Fuegovelion, prezentat de Paul Surugiu - Fuego. În emisiune intră două echipe: cea a Slăgăroşilor şi cea a Popularilor, ambele fiind reprezentate artişti români.

Invitaţi vor fi Mirabela Dauer, Raoul, Marcel Pavel, Gabriel Dorobanţu, Simona Florescu, Anastasia Lazariuc, Alesis, Cristian Popescu, trupa Supermarket, în echipa Slăgăroşilor. Irina Loghin, Sofia Vicoveanca, Mioara Velicu, Constantin Enceanu, Jean Paler, acordeonistul Paul Stânga, în echipa Popularilor.

Momentele coregrafice sunt pregătite de baletul Florin Mariş şi Ansamblul de dans popular Câmpina.

  • De la ora 1:15 este programată Petrecerea Clejanilor, cu Nelu Ploieşteanu, Constantin Enceanu şi Taraful din Clejani.
  • De la 2:45 se vede clasica comedie românească „B.D. la munte şi la mare” (România, 1971), în regia lui Mircea Drăgan.
  • De la ora 4:28 - Momente muzicale ale lui Gică Petrescu, reunite sub titlul - „Ia mai toarnă un păhărel!”

Se văd şi două momente inedite, mai exact o scenetă cu actorii Tamara Buciuceanu, Ştefan Mihăilescu Brăila, Vali Voiculescu şi Pepino, Sandu Sticlaru, alături de Gică Petrescu, dar şi un duet cu Ştefan Bănică Senior şi Gică Petrescu.

  • Marţi, 1 ianuarie 2019, de la ora 20:10 este programat primul film al seriei regizate de Jean Girault, „Jandarmul din Saint-Tropez” (Le gendarme de Saint-Tropez - Franţa-Italia, 1964), cu Louis de Funès.

TVR 2 a programat seria integrală a comediilor „Jandarmul”, în fiecare zi, de la ora 20:10.

GALERIE FOTO.



Autor: Raul Bambu raul.bambupaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • Cristi Cristi
    Și national tv face revelionul frumos
  • cri cri
    Foarte tentant programul .Mult peste oferta celor de la Pro(s)Tv si Antena 1.
  • Celia Celia
    Un program bun de vizionat la TVR 2.
  • Iulian Iulian
    De urmarit !!!Interesant program!Decat vesnicile masti a lui negru......
  • Liviu Sora Liviu Sora
    Prefer "Brigada Diverse"! M-am saturat de ghiorlaneala, manelisme si manelisti, siliconate fara minte sau fel si fel de ciudati.

Trimite un comentariu

sus