Skip to main content

AUDIENȚE. A doua ediție Ferma, primul loc, dar ușor sub emisiunea de debut. Antena 1 a recuperat bine din diferență cu Fructul oprit

 
AUDIENȚE. A doua ediție Ferma, primul loc, dar ușor sub emisiunea de debut. Antena 1 a recuperat bine din diferență cu Fructul oprit

AUDIENȚE. Ce audiențe a avut a doua ediție Ferma, în noul format cu Mihaela Rădulescu prezentatoare? Cifrele emisiunii de pe Pro TV au plasat postul pe prima poziție, dar cu cifre sub debutul de marți.

Interesant este ce s-a întâmplat pe următoarele poziții. La debutul de marți, le locul doi era Kanal D, cu Exatlon. La ediția de aseară, Antena 1 a trecut pe locul al doilea, cu serialul Fructul oprit și cu cifre de două ori mai mari decât avea marți (când Antena avea pe post filmul Troia)

Publicitate

Paginademedia.ro prezintă în continuare cifrele serii de 30 ianuarie, pe intervalul emisiunii Ferma (21:20-23.10): 

NAȚIONAL. La Ferma s-au uitat, miercuri, aproape 1,6 milioane de români (față de 1,8 milioane la debutul de marți).

Pro TV a fost pe prima poziție, urmat de Antena 1. Postul Intact a fost aproape de Pro TV (1,3 milioane de telespectatori), cu serialul Fructul Oprit. Marți, când difuza Troia, Antena 1 avea în jur de 600.000 de telespectatori.

Kanal D a trecut pe poziția a treia, cu un serial turcesc, Povestea noastră. Cifrele au fost mai mari decât marți, când avea Exatlon, dar Antena a recuperat bine cu serialul produs de echipa Ruxandrei Ion. 

URBAN. La orașe, reality-show-ul de pe Pro TV a numărat 825.000 de telespectatori (aproape la fel ca la debut). A fost urmat de Antena 1, cu 630.000. Și pe acest target, Antena 1 a avut cifre mult mai mari decât marți (aproape duble).

Locul al treilea pentru Kanal D: 450.000 de telespectatori cu serialul turcesc, față de 540.000 marți, cu Exatlon. 

COMERCIAL. Ce s-a întâmplat în rândul publicul comercial tânră, între 18 și 49 de ani? O medie de 390.000 de telespectatori pentru Ferma, față de 410.000 la ediția de debut.

Și în rândul tinerilor, Antena 1 a recuperat cu Fructul oprit: locul al doilea și o medie de 260.000 de telespectatori, față de 150.000 marți. 

Audienta posturilor TV miercuri, 30 ianuarie, pe intervalul Ferma (21:20-23.10), la nivel NATIONAL:

  NATIONAL   Nr. Persoane   Rtg (%)   Shr (%)  
1 Pro TV 1.575.000 8.9 19.8
2 Antena 1 1.285.000 7.3 16.2
3 Kanal D 1.179.000 6.7 14.8
4 Antena 3 493.000 2.8 6.2
5 Romania TV 235.000 1.3 3.0

*Rating: numărul/procentul de telespectatori care s-au uitat la un post TV din totalul deținătorilor de televizoare din România.

**Share/Cotă de piață: procentul de telespectatori care au ales un post TV din totalul celor care se uitau la televizor la momentul respectiv.

Audienta posturilor TV miercuri, 30 ianuarie, pe intervalul Ferma (21:20-23.10), în mediul URBAN:

  URBAN   Nr. Persoane   Rtg (%)   Shr (%)  
1 Pro TV 826.000 8.6 19.5
2 Antena 1 627.000 6.5 14.8
3 Kanal D 448.000 4.7 10.5
4 Antena 3 331.000 3.4 7.8
5 Realitatea TV 182.000 1.9 4.3

*Rating: numărul/procentul de telespectatori care s-au uitat la un post TV din totalul deținătorilor de televizoare de la oraș.

**Share/Cotă de piață: procentul de telespectatori care au ales un post TV din totalul celor care se uitau la televizor la momentul respectiv.

Audienta posturilor TV miercuri, 30 ianuarie, pe intervalul Ferma (21:20-23.10), pe publicul COMERCIAL: 

  COMERCIAL   Nr. Persoane   Rtg (%)   Shr (%)  
1 Pro TV 390.000 9.1 26.2
2 Antena 1 263.000 6.2 17.7
3 Kanal D 137.000 3.2 9.2
4 Realitatea TV 42.000 1.0 2.8
5 Comedy Central 40.000 0.9 2.7

 

Vezi audiențele primei ediții Ferma cu Mihaela Rădulescu, aici 

Citește și:

Autor: Petrişor Obae petrisor.obaepaginademedia.ro

Comentarii

  • Hai bagati boost click bait toti astea care lucrati pe la click a asta.. Ma refer la acestea canal ca sa facem cancan si pe aceasta Laguna sa I dam interes si mai made subiectului
  • Ferma nu prea prinde chiar daca e pusa imediat dupa Las fierbinți ,are coborari pe toate targeturile ,o sa tot coboare! Sa vedem ce fac în aceasta seara la bataie cu Transformers 3! Fimul cred ca va fi pe trei la nivel national si urban dar pe doi pe comercial!
  • Asta îi va fi concurenta tot sezonul, deci dacă rămâne aici, cu 50% peste locul 2 pe comercial, Ferma este un succes solid.
  • Foarte slab "Fructul Oprit"; si cam multi "pensionari"... Nu m-as mira sa fie ultimul sezon. Cu 2,5 puncte de rating pe comercial mai putin fata de ultimul episod de anul trecut:
    https://www.paginademedia.ro/2018/12/audiente-fructul-oprit-19-decembrie-2018-cand-revine

    Si foarte bine ca "Ferma" scade pe national (cu 1,5) fata de debut. Pe comercial doar cu 0,4.

Trimite un comentariu