
AUDIENȚE ȘTIRI 2018. Românii au ales Știrile Pro TV în anul 2018. Jurnalul de știri de la ora 19, prezentat în general de Andreea Esca, s-a poziționat pe primul loc pe toate targeturile de audiență.
În spatele știrilor de la Pro TV s-a aflat Observatorul Antenei 1 de la ora 19, la mică distanță de locul trei, care a venit tot de la Pro TV, cu știrile de la ora 17:00, prezentate de Monica Dascălu. Din primele cinci cele mai urmărite jurnale de știri, patru vin de la Pro TV.
De menționat faptul că toate emisiunile de știri difuzate de Pro TV au intrat în top 10. Televiziunea Română a fost prezentă doar în topurile de pe național și comercial, cu Telejurnalul de la ora 15 și ora 20.
Paginademedia.ro vă prezintă cele mai urmărite programe de știri ale anului 2018
Știrile Pro TV de la ora 19 a fost cea mai urmărită emisiune de știri a anului 2018, cu peste 1,5 milioane de telespectatori pe minut la nivel național. Jurnalul de știri a fost lider de audiență și pe targetul urban, cu peste 800.000 de urmăritori. Pe segmentul comercial, știrile au avut cifre duble față de locul doi, cu o audiență de peste 350.000 de telespectatori.
Știrile Pro TV de la ora 17:00 au obținut locul doi în clasamentul celor mai urmărite programe de știri la nivel urban și locul trei pe targeturile național și comercial, la mică distanță de Observator.
Observatorul de la ora 19 s-a poziționat pe locul doi la nivel de țară, la distanță de jumătate de milion de telespectatori de primul loc. În mediul urban, știrile Antenei 1 au fost depășite de Știrile Pro TV de la ora 17, iar pe segmentul comercial Observator 19 și Știrile Pro TV de la ora 17 au avut cifre similare.
Audiența emisiunilor de știri în anul 2018 la nivel NAȚIONAL
Total | NATIONAL | Post TV | Nr persoane | Rtg% |
---|---|---|---|---|
1 | Stirile Pro TV 19 | Pro TV | 1.526.000 | 8.5 |
2 | Observator 19 | Antena 1 | 1.031.000 | 5.8 |
3 | Stirile Pro TV 17 | Pro TV | 976.000 | 5.5 |
4 | Stirile Pro TV 7 | Pro TV | 888.000 | 5.0 |
5 | Stirile Pro TV 06 | Pro TV | 837.000 | 4.7 |
6 | Stirile Pro TV 13 | Pro TV | 606.000 | 3.4 |
7 | Observator 16 | Antena 1 | 565.000 | 3.2 |
8 | Stirile Pro TV 22.30 | Pro TV | 540.000 | 3.0 |
9 | Stiri 22.00 Romania TV | Romania TV | 465.000 | 2.6 |
10 | Stirile Kanal D | Kanal D | 437.000 | 2.4 |
11 | Stiri 20.00 Antena 3 | Antena 3 | 435.000 | 2.4 |
12 | Stiri 21.00 Romania TV | Romania TV | 433.000 | 2.4 |
13 | Observator 13 | Antena 1 | 427.000 | 2.4 |
14 | Observator 06 | Antena 1 | 426.000 | 2.4 |
15 | Stiri 19.00 Romania TV | Romania TV | 415.000 | 2.3 |
16 | Observatorul diminetii | Antena 1 | 391.000 | 2.2 |
17 | Stiri 17.00 - Romania TV | Romania TV | 386.000 | 2.2 |
18 | Stiri 15.00 Romania TV | Romania TV | 382.000 | 2.1 |
19 | Telejurnal 15 | TVR 1 | 365.000 | 2.0 |
20 | Stiri 20.00 - Romania TV | Romania TV | 344.000 | 1.9 |
Sursa: Kantar Media, copyright: ARMA
Audiența emisiunilor de știri în anul 2018 în mediul URBAN
Total | URBAN | Post TV | Nr persoane | Rtg% |
---|---|---|---|---|
1 | Stirile Pro TV 19 | Pro TV | 813.000 | 8.4 |
2 | Stirile Pro TV 17 | Pro TV | 513.000 | 5.3 |
3 | Observator 19 | Antena 1 | 464.000 | 4.8 |
4 | Stirile Pro TV 7 | Pro TV | 402.000 | 4.2 |
5 | Stirile Pro TV 06 | Pro TV | 373.000 | 3.9 |
6 | Stirile Pro TV 22.30 | Pro TV | 288.000 | 3.0 |
7 | Observator 16 | Antena 1 | 280.000 | 2.9 |
8 | Stirile Pro TV 13 | Pro TV | 276.000 | 2.9 |
9 | Stiri 19.00 Romania TV | Romania TV | 251.000 | 2.6 |
10 | Stiri 20.00 Antena 3 | Antena 3 | 249.000 | 2.6 |
11 | Stiri 22.00 Romania TV | Romania TV | 222.000 | 2.3 |
12 | Observator 13 | Antena 1 | 217.000 | 2.3 |
13 | Stiri 21.00 Romania TV | Romania TV | 212.000 | 2.2 |
14 | STIRI 19.00 - ANTENA 3 | Antena 3 | 209.000 | 2.2 |
15 | Stirile Kanal D | Kanal D | 200.000 | 2.1 |
16 | STIRI 18.00 - ANTENA 3 | Antena 3 | 200.000 | 2.1 |
17 | Stiri 15.00 Romania TV | Romania TV | 199.000 | 2.1 |
18 | Stiri 17.00 - Romania TV | Romania TV | 198.000 | 2.1 |
19 | STIRI 14.00 - ANTENA 3 | Antena 3 | 192.000 | 2.0 |
20 | Observator 06 | Antena 1 | 190.000 | 2.0 |
Sursa: Kantar Media, copyright: ARMA
Audiența emisiunilor de știri în anul 2018 pe segmentul COMERCIAL
Total | Program | Post TV | Nr persoane | Rtg% |
---|---|---|---|---|
1 | Stirile Pro TV 19 | Pro TV | 355.000 | 8.0 |
2 | Observator 19 | Antena 1 | 188.000 | 4.2 |
3 | Stirile Pro TV 17 | Pro TV | 188.000 | 4.2 |
4 | Stirile Pro TV 22.30 | Pro TV | 179.000 | 4.0 |
5 | Stirile Pro TV 7 | Pro TV | 146.000 | 3.3 |
6 | Stirile Pro TV 06 | Pro TV | 130.000 | 2.9 |
7 | Stirile Pro TV 13 | Pro TV | 104.000 | 2.3 |
8 | Observator 16 | Antena 1 | 95.000 | 2.2 |
9 | Observator 13 | Antena 1 | 81.000 | 1.8 |
10 | Observator 06 | Antena 1 | 73.000 | 1.7 |
11 | Stirile Kanal D | Kanal D | 70.000 | 1.6 |
12 | Observatorul diminetii | Antena 1 | 67.000 | 1.5 |
13 | Telejurnal 15 | TVR 1 | 60.000 | 1.4 |
14 | Stiri 19.00 Romania TV | Romania TV | 44.000 | 1.0 |
15 | Stirile Kanal D 12.00 | Kanal D | 43.000 | 1.0 |
16 | STIRI 19.00 - Antena 3 | Antena 3 | 37.000 | 0.8 |
17 | Stiri 20.00 Antena 3 | Antena 3 | 35.000 | 0.8 |
18 | STIRI 14.00 - Antena 3 | Antena 3 | 33.000 | 0.7 |
19 | STIRI 18.00 - Antena 3 | Antena 3 | 31.000 | 0.7 |
20 | Telejurnal 20 | TVR 1 | 30.000 | 0.7 |
Sursa: Kantar Media, copyright: ARMA
Comentarii
Nu ar fi trebuit sa fie aceleasi cifre? Sau in audientele prime-time e media orara pe intreg intervalul, iar la stiri sunt cei care s-au uitat cel putin o data in intervalul respectiv?
1.De cand telejurnalul la Tvr 1 ii la 15?
2.Iar e vesnica dilema dintre observator 06 si observatorul diminetii?Pentru ca nu e o specificație care e cel din weekend si cel din timpul saptamanii,ca pesemne ca de astea e aceasta departajare.
T.Bucur,glumesti?