Skip to main content

Aproape toți au dat, dar numai unul a luat. Realitatea TV, singurul post sancționat pentru „m**e PSD”. Antena 3 și B1 TV, nici măcar somație

 
Aproape toți au dat, dar numai unul a luat. Realitatea TV, singurul post sancționat pentru „m**e PSD”. Antena 3 și B1 TV, nici măcar somație

Aproape toate posturile de știri au dat, numai unul a luat. De la CNA. Amendă pentru sintagma legată de PSD care a explodat în această vară. Doar Realitatea a luat amendă. Restul a scăpat. România TV a fost singurul post de știri unde cuvântul din patru litere a fost ocolit. O singură dată a fost pe post.

Publicitate

De ce doar un post amendat? A contat inclusiv ora la care a "apărut" cuvântul pe post (asta deși un membru CNA a punctat că limbajul vulgar nu are ce căuta pe TV. Indiferent de oră).

Ședința de azi, de la CNA:

Sintagma vulgară la adresa PSD apărută pe numărul unei mașini înmatriculate în Suedia și repetată de mai toate posturile de știri a ajuns și la CNA. Cazul a avut loc în iulie-august 2018, forul l-a analizat astăzi, pe 10 ianuarie 2019. 

Consiului Național al Audiovizualului a făct o analiză de linie (20 iulie - 4 august) pentru a vedea de câte ori s-a spus M**E PSD. Da, cineva a stat să numere de câte ori s-a spus sintagma, fie vorbită, fie sub formă de imagini, pe posturile TV. 

Cuvintele „neaoșe” s-au spus la Antena 3, B1 TV, Digi 24 și Realitatea TV. La România TV a „scăpat” o singură dată din monitorizarea CNA, de la un invitat, însă moderatorul a reacționat. 

Ce a relevat monitorizarea de linie, în imaginile de mai jos: 

  • Antena 3
  • B1 TV
  • Digi 24
  • Realitatea TV

Cele mai mult abateri au fost la Realitatea TV. Sintagma injurioasă a fost repetată de zeci de ori pe post. La B1 TV și la Antena 3 de alte câteva ori. La Digi24 de 10, numai din gura lui Stelian Tănase, invitat la Jurnal de seară a lui Cosmin Prelipceanu. CNA a ținut însă cont că moderatorul a reacționat în acest caz. 

Practic, la momentul propunerilor, membrii au ținut cont doar de trei posturi, Antena 3, B1 TV și Realitatea TV și au venit cu mai multe propuneri. Cu mențiunea că s-a ținut cont de folosirea sintagmei doar înainte de ora 23.00.

Radu Herjeu a propus somații la B1 TV și Antena 3 și amendă 5.000 de lei la Realitatea TV. Monica Gubernat, vicepreședinte CNA, a propus 10.000 amendă, iar Alexandru Kocsis a propus somație tot pentru Realitatea TV. 

La momentul votului, au rămas doar propunerilor de amenzi de 5.000 de lei (patru voturi pentru), respectiv 10.000 de lei (trei voturi pentru), pentru Realitatea TV. În acest moment, de obicei, membrii își retrag propunerile pentru a veni cu o variantă de mijloc. În cazul acesta 7.500 de lei. 

Radu Herjeu a refuzat însă să renunțe la propunerea de amendă de 5.000 de lei. 

„Chiar mi se pare absolut incorect ca posturile celelalte să nu ia nici măcar o somație. Dacă discutăm de un principiu, disuctăm de un principiu. Nu se poate ca două posturi care au folosit același limbaj să nu ia nici măcar o somație, dar să dăm 7.500 de lei la Realitatea TV”, a remarcat Radu Herjeu, membru CNA. 

În aceste condiții, Monica Gubernat a renunțat la propria propunere de 10.000 de lei pentru a vota amenda de 5.000. 

Sacnțiunea a fost votată de Orsolya Borsos, Ramona Sorescu, Monica Gubernat, Nicolaie Bălașa, Gabriel Tufeanu, Radu Herjeu și Răsvan Popescu. 

Împotrivă au fost Dorina Rusu, Radu Călin Cristea (a votat împotrivă la toate propunerile) și Alexandru Kocsis (care propusese o somație).

Legislația invocată în acordarea sancțiunii: 

ART. 18
(1) Nu pot fi difuzate în intervalul orar 6,00 - 23,00 producţii care prezintă: 
b) scene de sex, limbaj sau comportament trivial, vulgar sau obscen;

 

Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro

Comentarii

Trimite un comentariu