Skip to main content

Campanie dramatică la 42 de ani de la cutremurul din `77. Zece posturi de radio vor avea pentru 55 de secunde aceeași emisie

 
Campanie dramatică la 42 de ani de la cutremurul din `77. Zece posturi de radio vor avea pentru 55 de secunde aceeași emisie

În această seară, la 21.22 fix, 10 posturi de radio vor avea aceeași emisie. 55 de secunde (atât cât a durat cutremurul din 1977) în care va rula un spot radio povestea cutremurului care a lovit România în urmă cu 42 de ani. 

Publicitate

Clipul este parte a unei campanii dramatice dezvoltate de agenția Mullen, în amintirea zilei de 4 martie 1977.

Campania a fost creată pentru societatea de asigurare PAID România (Pool-ul de Asigurare Împotriva Dezastrelor Naturale) și își propune  declararea zilei de 4 martie, „o zi cu o incontestabilă încărcătură emoțională, ca zi dedicată conștientizării riscurilor asociate dezastrelor naturale” (petiția poate fi semnată AICI). 

Campania este prezentă pe toate mediile de comunicare, într-un sistem integrat de proiecte speciale: 10 staţii radio naţionale vor difuza același mesaj la ora 21.22 - ora la care, pe 4 martie 1977, a avut loc cutremurul; un mesh gigantic în centrul Bucureștiului care reprezintă o clădire afectată de cutremur și proiecte digitale de amploare, anunță reprezentanții agenției.

Posturile radio implicate în campanie sunt: Digi, Kiss FM, Pro FM, Guerilla, Tananana, Itsy Bitsy, Magic FM, Rock FM.

„Iniţiativa îşi propune să schimbe mentalități și comportamente, să atragă atenţia asupra riscurilor reprezentate de imobilele neconsolidate şi să sublinieze nevoia unei temeinice educații în acest sens. În același timp, PAID va demara o serie de acțiuni care să faciliteze o mai bună colaborare între populație, ONG-uri și diverse instituţii ale statului”, adaugă reprezentanții agenției Mullen într-un comunicat de presă. 

Marius Tianu, Group Creative Director Mullen:

„E evident de ce am ales 4 martie. Pentru că aveam nevoie de o dată simbolică, cu o cât mai mare încărcătură emoţională; o dată care să ne aducă aminte de faptul că dezastrele naturale, în general, şi cutremurele, în special, sunt iminente; o dată care să ne ajute să înțelegem că, instituţii și oameni, suntem parte dintr-un singur proiect: cel numit România prevăzătoare.

În mod greșit, suntem tentați să evităm astfel de discuții: dezastre, cutremure... Cred însă că trebuie să vorbim cu onestitate despre astfel de lucruri: despre iminenţa lor, despre capacitatea sau incapacitatea noastră de a reacţiona, despre cât de nepregătită este această țară să facă față unei catastrofe. Pentru că primul pas în rezolvarea unei probleme este chiar conștientizarea ei.”

„Este important să realizăm că trăim într-una dintre țările cu cea mai mare expunere la riscuri catastrofale. Nu trebuie să facem din acest aspect o temere constantă, ci doar să fim prevăzători. Din datele studiilor pe care le avem, putem deduce că românii înțeleg rolul și importanța asigurării obligatorii a locuinței (polița PAD).

Cu toate astea, doar 19% dintre ei au locuințele asigurate. În acest context, împreună cu echipa Mullen, pornind de la impactul pe care cutremurul din 4 martie 1977 îl are în mentalul colectiv, ne-am propus să generăm o campanie menită să crească nivelul de conștientizare cu privire la riscurile implicate de dezastrele naturale.

Am ales cutremurul, pentru că acesta este primul la care ne gândim când vorbim despre catastrofe naturale, dar inundațiile sau alunecările de teren au și ele un impact extrem de important. Din acest motiv nu ne putem permite să le ignorăm”, declară Nicoleta Radu, Director General PAID România.

Echipele implicate în această campanie:

PAID: Nicoleta Radu – Director General, Oana Radu – PR Director

Mullen: Marius Tianu (Group Creative Director), Radu Vasile (Senior Art Director), Ana-Maria Ciobotaru (Senior Copywriter), Delia Mija (Senior Art Director), Adrian Radu (AV Director), Mihai Preotu (Head of Strategy), Mădălina Marica (Group Account Director & Strategic Planner), Gabriela Alexandrescu (Deputy Managing Director).

Profero: Ovidiu Popa - Account Director, Larisa Tagarta – Project Manager

Initiative: Dana Marinescu - Client Service Director, Anca Ionescu – Account Director, Cosmin Otel – Digital Strategy Director, Lavinia Mitran – Senior Digital Planner, Ruxandra Voicu – Online Media Planner, Catalina Ghita – Media Buyer, Andreea Varlan – OOH Media Buyer.

Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro

Comentarii

Trimite un comentariu