Skip to main content

AUDIENŢE SERIALE. În martie a fost „Las Fierbinţi” şi restul. „Vlad”, pariul Pro TV din această primăvară, locul doi

 
AUDIENŢE SERIALE. În martie a fost „Las Fierbinţi” şi restul. „Vlad”, pariul Pro TV din această primăvară, locul doi

AUDIENŢE SERIALE MARTIE. La capitolul seriale există Las Fierbinţi şi restul. Serialul de comedie, de la Pro TV, a fost şi în luna martie liderul incontestabil în clasamentul celor mai urmărite seriale. Lună de lună păţaniile lui Celentano şi Firicel adună în faţa televizoarelor milioane de privitori.

Publicitate

Primele patru episoade din „Vlad”, noul serial al Pro TV-ului, au stârnit şi ele interesul publicului.

Peste 2,3 milioane de privitori au fost cu ochii pe fierbinţeni, care au ajuns la sezonul cu numărul 15. Serialul de comedie a fost preferat şi de publicul din mediul urban, dar şi de tineri.

Pe locul al doilea în topul pe martie a fost „Vlad”. Producţia, creată după licenţa turcească „Ezel”, a avut o medie de audienţă de 1,5 milioane de telespectatori pe episod.

Povestea lui Adrian care devine Vlad pentru a se răzbuna pe cei care l-au bagat în închisoare a adunat audienţă de la oraşe, cât şi din rândul publicului tânăr.

Paginademedia.ro vă prezintă cele mai urmărite seriale ale lunii martie:

NAŢIONAL. Serialul de comedie Las Fierbinţi s-a impus la nivel naţional, cu o medie de 2,3 milioane de privitori. Pe locul al doilea s-a clasat „Vlad”, cu 1,5 milioane de telespecatori în medie, iar pe trei a fost serialul turcer „Povestea noastră”, de pe Kanal D.

Antena 1 a avut şi e un serial în primele cinci. Este vorba de sezonul doi din Fructul oprit, cu o medie de audienţă de 1,2 milioane de telespectatori pe episod.

URBAN. Primele două producţii din top au rămas aceleaşi: Las FIerbinţi şi Vlad. În schimb, Fructul oprit a urcat un loc. Serialul Antenei, de pe poziţia a treia, a adunat o medie de 630.000 de telespectatori pe episod.

Povestea noastră, de la Kanal D, s-a clasat pe locul patru.

COMERCIAL. Publicul tânăr a preferat tot comedia „Las Fierbinţi”, care a avut, în medie, jumătate de milion de privitori. Producţia „Vlad” a fost pe doi, iar Fructul oprit şi-a păstrat poziţia pe trei.

Cele mai urmărite seriale în luna martie la nivel NAŢIONAL:

NATIONAL Persoane Rtg% Nr. difuzari
1 Las Fierbinti (sez. 15) Pro TV 2.390.000 13.5 12
2 Vlad Pro TV 1.583.000 8.9 4
3 Povestea noastra Kanal D 1.363.000 7.7 13
4 Fructul oprit (sez. 2) Antena 1 1.283.000 7.2 4
5 Lectii de viata (sez. 3) Pro TV 687.000 3.9 11
6 Lectii de viata (sez. 5) Pro TV 680.000 3.8 3
7 Lectii de viata (sez. 4) Pro TV 618.000 3.5 7
8 Suflete tradate National TV 577.000 3.3 31
9 Dragoste si ura National TV 453.000 2.6 17
10 Femeie in infruntarea destinului Happy Channel 415.000 2.3 8
11 Cennet Happy Channel 315.000 1.8 21
12 Dulce-amarui Pro 2 280.000 1.6 31
13 Onoare si respect (sez. 2) TVR 2 262.000 1.5 5
14 Petale de singuratate Pro 2 221.000 1.3 31
15 1001 de nopti Kanal D 216.000 1.2 29
16 Intr-o alta viata Pro 2 189.000 1.1 54
17 Umbre din trecut Pro 2 164.000 0.9 29
18 Raze de luna Pro 2 146.000 0.8 14
19 State de Romania Pro 2 146.000 0.8 31
20 Si fara sani exista paradis Pro 2 134.000 0.8 46

Sursa: Kantar. Copyright: ARMA

Cele mai urmărite seriale în luna martie în mediul URBAN:

URBAN Persoane Rtg% Nr. Difuzari
1 Las Fierbinti (sez. 15) Pro TV 1.104.000 11.5 12
2 Vlad Pro TV 810.000 8.5 4
3 Fructul oprit (sez. 2) Antena 1 633.000 6.6 4
4 Povestea noastra Kanal D 559.000 5.8 13
5 Lectii de viata (sez. 3) Pro TV 284.000 3.0 11
6 Suflete tradate National TV 272.000 2.8 31
7 Lectii de viata (sez. 5) Pro TV 251.000 2.6 3
8 Femeie in infruntarea destinului Happy Channel 247.000 2.6 8
9 Lectii de viata (sez. 4) Pro TV 244.000 2.5 7
10 Dragoste si ura National TV 198.000 2.1 17
11 Cennet Happy Channel 174.000 1.8 21
12 Dulce-amarui Pro 2 145.000 1.5 31
13 Onoare si respect (sez. 2) TVR 2 123.000 1.3 5
14 Petale de singuratate Pro 2 103.000 1.1 31
15 NCIS: LOS ANGELES (IX)/NCIS: LOS ANGELES (IX) AXN 89.000 0.9 8
16 Intr-o alta viata Pro 2 89.000 0.9 54
17 1001 de nopti Kanal D 88.000 0.9 29
18 Umbre din trecut Pro 2 80.000 0.8 29
19 State de Romania Pro 2 78.000 0.8 31
20 CASTLE (VIII)/CASTLE (VIII) Diva 72.000 0.8 22

Sursa: Kantar. Copyright: ARMA

Cele mai urmărite seriale în luna martie pe segmentul COMERCIAL:

Total Title Post Persoane Rtg% Nr. Difuzari
1 Las Fierbinti (sez. 15) Pro TV 510.000 11.9 12
2 Vlad Pro TV 371.000 8.7 4
3 Fructul oprit (sez. 2) Antena 1 264.000 6.2 4
4 Povestea noastra Kanal D 174.000 4.1 13
5 Lectii de viata (sez. 3) Pro TV 110.000 2.6 11
6 Lectii de viata (sez. 5) Pro TV 93.000 2.2 3
7 Femeie in infruntarea destinului Happy Channel 89.000 2.1 8
8 Lectii de viata (sez. 4) Pro TV 84.000 2.0 7
9 Suflete tradate National TV 72.000 1.7 31
10 Dragoste si ura National TV 55.000 1.3 17
11 Dulce-amarui Pro 2 39.000 0.9 31
12 Cennet Happy Channel 36.000 0.8 21
13 CASTLE (VIII)/CASTLE (VIII) Diva 33.000 0.8 22
14 State de Romania Pro 2 31.000 0.7 31
15 Intr-o alta viata Pro 2 29.000 0.7 54
16 Si fara sani exista paradis Pro 2 29.000 0.7 46
17 DOI BARBATI SI JUMATATE (VII)/TWO AND A HALF MEN (VII) Comedy Central 28.000 0.7 22
18 PRIETENII TAI (I)/FRIENDS (I) Comedy Central 27.000 0.6 24
19 CASTLE (VII)/CASTLE (VII) Diva 27.000 0.6 4
20 DOI BARBATI SI JUMATATE (VIII)/TWO AND A HALF MEN (VIII) Comedy Central 27.000 0.6 16

Sursa: Kantar. Copyright: ARMA

Autor: Raul Bambu raul.bambupaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • Ciprian Ciprian
    Mulțumesc pentru audiențele postate pe luna martie.
  • dana dana
    frumos vlad
  • D D
    "Las Fierbinti", dublu pe comercial fata de "marele" serial "Fructul Oprit". Pana si "Vlad" sta destul de bine.

Trimite un comentariu

sus