Skip to main content

ISTORIE PE REPEAT. Cazul crimelor din Caracal, derapajele TV și regulile. Ce nu trebuie să facă posturile și fac mereu

 
ISTORIE PE REPEAT. Cazul crimelor din Caracal, derapajele TV și regulile. Ce nu trebuie să facă posturile și fac mereu
Foto: Ruxandra Predescu

"Dacă e ceva care ne duce despre derapaje, de vină este competiţia între televiziuni. Dacă nu dăm noi, dau ei!” Explicația venea din partea unui șef de redacție, acum mai bine de zece ani, când CNA îi trăgea la răspundere în cazul uciderii lui Marian Cozma.

Publicitate

Nu e o situaţie normală, dar cred că doar piaţa o va regla”, spunea optimist un alt șef de știri.

S-a reglat?

Paginademedia.ro a relatat, de-a lungul timpului, despre exemple care pot da răspunsul: sinucidera Mădălinei Manole, înmormântarea lui Sergiu Nicolaescu, a Ilenei Ciuculete și multe altele (găsiți o selecție mai jos).

Cazul crimelor din Caracal a adus, pe posturile de televiziune, imagini cu familia răvășită de durere în momentul în care a aflat, chiar în fața casei presupusului criminal, că acesta și-a recunoscut fapta, iar Alexandra a fost ucisă. Imagini cu cameramani alergând să prindă imagini, chiar din ambulanță (Ruxandra Predescu a și surprins câteva capturi, de pe posturile de știri, le găsiți mai jos).

Câteva capturi surprinse de Ruxandra Predescu:

  • Foto: Ruxandra Predescu

Reglementări există, dar nu se respectă!

Codul audiovizual are câteva prevederi clare în situații delicate.

Paginademedia.ro trece în revistă reglementări care există în audiovizual, dar sunt încălcate deseori, în situații excepționale (deși pentru situații excepționale au fost instroduse în codul audiovizual).

De exemplu:

(1) În intervalul orar 6,00 - 22,00 nu pot fi difuzate programe, altele decât producţiile audiovizuale de ficţiune, care conţin descrieri ori reconstituiri ale unor omucideri/sinucideri, mutilări/automutilări sau tehnici criminale ori practici oculte.
#M1
(2) În cazul acestor drame, radiodifuzorii nu pot difuza imagini de la locul tragediei sau imagini care arată suferinţele prin care trec membrii familiei ori ale altor persoane apropiate victimei sau familiei acesteia.

Potrivit Codului de reglementare în audiovizual, "Orice persoană are dreptul la respectarea intimităţii în momente dificile, cum ar fi o pierdere ireparabilă sau o nenorocire".

Conforma aceleiași reglementări, "În cazul situaţiilor de suferinţă umană, al dezastrelor naturale, accidentelor sau al actelor de violenţă, furnizorii de servicii media audiovizuale au obligaţia de a respecta imaginea şi demnitatea persoanelor aflate în astfel de situaţii."

Dacă publicul vrea, nu înseamnă că trebuie să îi dai cu orice preț!

Un alt articol, tot pentru cazuri excepționale:

"Nu orice interes al publicului trebuie satisfăcut, iar simpla invocare a dreptului la informare nu poate justifica încălcarea dreptului la demnitate, la propria imagine şi la respectarea vieţii private, aşa cum acestea sunt recunoscute şi ocrotite de Codul civil; simpla invocare a acordului prealabil al persoanei nu poate justifica încălcarea drepturilor şi libertăţilor altor persoane, ordinea publică sau bunele moravuri şi nici nu poate înlătura răspunderea furnizorului de servicii media audiovizuale pentru conţinutul programului".

Țin cont posturile TV de aceste reglementări?

Câteva exemple din istoria ultimilor ani, surprinse de Paginademedia.ro:

 


 

Autor: Petrişor Obae petrisor.obaepaginademedia.ro

Comentarii

  • Popicu l-a omorât pe Kennedy
    Pentru a incinera un om de 68 de kilograme, ar fi nevoie de echivalentul a 100 de kg de lemne sau de benzina necesară pentru a parcurge 4000 de kilometri, aflăm de la Asociația Crematoriilor din America de Nord. Asta, dacă respectivul corp ar arde într-un crematoriu, nu în aer liber. În urma incinerării, care durează uzual în jur de 2-3 ore, rămâne între 1 și 4 kg de cenușă, deschisă la culoare.
    Și în România anului 2019, instituțiile statului ne cer să credem că un *** de 66 de ani, a ars un cadavru în curtea sa, folosind zeci de kg de lemne sau sute de litri de benzină sau Dumnezeu știe ce cantitate de acid, iar nimeni nu a simțit nimic, nu a mirosit nimic? Nu se găsește niciun lemn, nicio canistră de benzină, nicio urmă de cenușă? Apropo, pentru a dizolva un corp în acid este nevoie să treacă minim 48 de ore.
    Un criminal meticulos, cu o inteligență și o capacitate de organizare peste medie, poate, repet, poate, ar fi reușit o astfel de performanță.
    Uitați-vă la moș Dincă, zis Popicu: vi se pare ceva inteligență peste medie? Vi se pare un tip organizat meticulos? Sau vi se pare un bolovan, o brută?
    După două zile în care omul nu a recunoscut nimic, Popicu a avut brusc remușcări și a mărturisit tot. Aproape tot. Nu și-a dat seama ce-a făcut cu cadavrul fetei. Sau mai bine, nu a venit nimeni cu o versiune credibilă pe care acest om să și-o asume? Cred că după tratamentul din arestul poliției, Dincă din Caracal e gata să mărturisească orice: atacurile de la 11 septembrie, asasinarea lui JFK, fuga lui Pacepa, orice e nevoie.
    Îmi e tot mai clar că întâmplările de la Caracal nu au fost rodul incompetenței, ci mai degrabă al acoperirii unei rețele despre care se știa că funcționa de ani de zile acolo, în care sunt implicați oameni din Poliție și Procuratură, cu binecuvântarea serviciilor locale și a autorităților publice.
    Totul ar fi mers strună dacă n-ar fi apărut două erori neprogramate: 1) Popicu a răpit pe cine nu trebuia. Nepoata lui Cumpănașu, fost mare lăudător al serviciilor și ministerelor de forță, care a făcut scandal Și 2) Pentru că e foarte inteligent, nepoata a reușit să sune la 112 de la Popicu, alertând „exteriorul” că este în viață.
    Din acel moment, orice intervenție a autorităților trebuia amânată cât mai mult pentru a da timp rețelei: fie pentru a ucide fata și a se dispensa de cadavru, fie pentru a o scoate din țară și a duce-o departe, unde nici nu vreau să mă gândesc la ce va fi supusă.
    Moș Dincă nu e decât un bouncer, o brută, nu e nici pe departe capul acestei operațiuni monstruoase. Într-un oraș mic dintr-un județ mic, polițiștii, sri-știi, jandarmii, judecătorii, etc, se cunosc între ei și se acoperă între ei( aduceți-vă aminte de cazul polițistului pedofil).
    Se transferă dintr-o parte în alta. Ce s-a întâmplat la Caracal era cunoscut de tot ce înseamnă autoritate de forță în județ. Fără discuție. Mai ales Oltul e județ mic, dar și pentru că există multe antecedente legate de traficul de persoane: nu m-ar mira ca una dintre motivațiile pentru care factorul politic să fi lăsat lucrurile să meargă așa să fie că e sursă de venit pentru județ. Iar dacă Deveselu a beneficiat de această rețea - militarii americani sunt și ei oameni - vom afla în funcție de starea de sănătate a lui Popicu.
    În orice caz, nu pot să nu remarc un lucru: de unde la început, oamenii identificaseră instinctiv serviciile - prin exponentul STS - ca vinovat, între timp, pe neștiute, atenția publică s-a mutat spre poliție, pe PSD, corupție etc.A apărut și raportul care arată că STS a respectat întocmai regulamentele și că e curat lună, dar și mărturii, anonime bineînțeles -, cum că „dacă mai funcționau protocoalele cu SRI, îl găseam la milimetru”. Bine, nimeni nu se întreabă de ce STS, Procuratura, Miliția, etc, nu a apelat la SRI să-l localizeze pe moș Dincă la milimetru.
    Și totuși, în țara aceasta, cu ce se ocupă serviciile secrete? Și cum se face, că niciodată, bă da' niciodată, ăștia nu-s vinovați de n
  • ce vorbesc eu și ce răspunzi tu... deraiezi. hai sa explic: dacă tu crezi că o persoană/instituție e de partea cealaltă a spectrului politic nu va conta dacă ce spune/comunică e corect dpdv moral/etic/etc.
  • @Un Altul
    Politica inseamna viata publica. De fapt este si viata personala, pentru ca politicul poate decide daca poti avea custodia copiilor tai, sau daca ai dreptul sa primesti ajutor social, sau sa te casatoresti cu cine vrei daca esti LGBT, sau daca vrei sa te casatoresti cu o persoana din alta tara. Totul este politica. Totul.
    Nu stiu de ce am impresia ca esti genul de om care plateste rate la banca, crezand ca este un om de succes pentru ca face asta. Am impresia asta si este foarte posibil sa fie falsa.
  • se pare că e foarte greu pentru unele persoane să se separe de politică. o avea dreptate CNA pe acest subiect? nu o avea? ce conteaza!? e controlat politic!

    tănase data viitoare poate nu te mai implici sentimental atât de mult într-o conversație, ca să o și avem. văd că te-ai cam încins.

    "arătați suferința părinților" deși foarte posibil că ei nu vor acest lucru. cine a mai auzit de drepturile omului? oricum... nu ți-aș dori să fii in locul lor.
  • Pagina de media sunteti o gasca de snowflakes. Mai bine nu mai postati comentarii, daca le scoateti din context. E chiar absurd, sper ca este un robot care decide ce sa cenzureze, ca daca este un om e chiar ciudat.
  • "disecția live a girafei in fața copiilor (care a fost un lucru pur educațional, dar nah noi nu putem gândi la nivelul ăsta)"

    ***
  • CNA-ul are datoria sa informeze cetatenii platitori de taxe, cate cazuri s-au prescris pentru ca ei nu s-au putut intruni luni de zile. Spuneti ce vreti despre Sorina Matei, dar a cercetat si stie ce spune. Autoritatile nu fac nimic pentru ca pornesc de la prejudecata ca fetele s-au dus de buna voie sa se vanda. Lasati televiziunile sa vorbesca, pentru ca prea mult au vorbit oamenii cinici, cu rea vointa. Aratati suferinta parintilor, da, DA, pentru ca prea mult timp a vorbit tabara cealalta, a cinicilor care au ironizat asemenea familii.
  • tănase... îmi e lene să stau să îți explic de ce comparația între ce i-au făcut acei "jurnaliști" mamei și o partidă de vânătoare sau disecția live a girafei in fața copiilor (care a fost un lucru pur educațional, dar nah noi nu putem gândi la nivelul ăsta) nu are absolut nicio noimă.

    știam (sau mai bine zis speram) să mai comenteze cineva care e capabil de gândire critică și care mai are puțin bun simț (gigi).

    și tănase, cum îndrăznești să vorbești în numele acelor familii? sunt sigur că în timp ce leșina mama îi spunea cameramanului să o prindă din partea bună... rușine...

    toate astea pe lângă faptul că la ora aia acest fel de știre nu are ce căuta la TV. auzi tu cenzură...
  • UPDATE:
    Comunicat de presă CNA in legatura cu prezentarea tragediei din Caracal:
    ”Având în vedere modul în care a fost prezentat cazul crimelor de la Caracal, membrii Consiliului Național al Audiovizualului le reamintesc radiodifuzorilor obligația de a trata cu decență și responsabilitate acest subiect și de a respecta, în cadrul programelor audiovizuale, drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului, protecția demnității umane și a dreptului la propria imagine, precum și asigurarea informării corecte - prevăzute în legislația audiovizualului.
    Menționăm, totodată, că direcția de specialitate din cadrul CNA va realiza o monitorizare de linie pentru a evalua modul în care radiodifuzorii reflectă acest subiect.

    Biroul Comunicare și Relații cu Publicul

    Prevederile legislației audiovizualului la care facem referire:

    DECIZIE Nr. 220 din 24 februarie 2011 privind Codul de reglementare a conţinutului audiovizual
    Art. 45 - (1) Orice persoană are dreptul la respectarea intimităţii în momente dificile, cum ar fi o pierdere ireparabilă sau o nenorocire. (2) În cazul situaţiilor de suferinţă umană, al dezastrelor naturale, accidentelor sau al actelor de violenţă, furnizorii de servicii media audiovizuale au obligaţia de a respecta imaginea şi demnitatea persoanelor aflate în astfel de situaţii.
    Art. 64 - (1) În virtutea dreptului fundamental al publicului la informare, furnizorii de servicii media audiovizuale trebuie să respecte următoarele principii: a) asigurarea unei distincţii clare între fapte şi opinii; b) informarea cu privire la un subiect, fapt sau eveniment să fie corectă, verificată şi prezentată în mod imparţial şi cu bună-credinţă.”

    sursa:http://www.cna.ro/Comunicat-de-pres,9814.html
  • Mi-a fost confirmat zilele astea cat de jos a ajuns "presa" din Romania, inclusiv posturile/site-urile care mai aveau o oarecare urma de decenta sau de la care te asteptai sa o aiba ca digi24 si adevarul. Cazul asta a provocat o emotie puternica in societate si pe fondul acestei emotii toti au simtit miros de bani si notorietate, caci nu cred ca le pasa de altceva. Suntem bombardati efectiv cu stiri despre acest caz, multe fara nici macar a fi verificate, multe continand presupuneri, pareri care nu-s in concordanta cu realitatea, articol cu parerea nu stiu cui profesor din Rascaietii de Sus postata pe FB, multe sitri false, culmea penibilului atingandu-se cand o filmau pe mama primei fete cand era urcata in ambulanta la aflarea vestii ca ala a recunoscut. La fel, reporterul digi24 o intreba acum 2 zile pe mama celei de-a doua fete "Ce simtiti, doamna?". Cumsa intrebi asa ceva? Mulg subiectul asta pana la ultima picatura. Pe bune? Chiar in halul asta a ajuns presa din Romania? Asta nu mai e jurnalism, e *** media. Mi se pare josul absolut. Putini jurnalisti am vazut sa ia atitudine la mizeria asta, restul probabil sunt ocupati sa mulga subiectul. Trist.
  • Mile, ai dreptate. As vrea sa adaug ca domnul Cumpanasu, mare iubitor de americani, ar trebui sa se intrebe ce vor ei de la elevele romance cand se plictisesc sa stea la Deveselu. Si au acasa in SUA, sotii care ii asteapta cu bannere pe care scrie "American Hero".
  • Domnule Un Altul, as putea sa va intreb ce inseamna pentru dumneavoastra "desteptaciune"? De exemplu, Danemarca este o tara in care totul este cenzurat, dar totul, se poate mediatiza doar cand famila regala face traditionala sedinta foto la partida de vanatoare, sau cand mai este executat un animal la Gradina Zoologica (precum girafa Marius .... si nu a fost singurul, se vand bilete pentru a aduce copiii sa vada asta).
    Care-i problema daca familiile acestor fete decid ca este bine sa mediatizeze cazul?

Trimite un comentariu