Skip to main content

Documentarul „Colectiv” ce include povestea anchetelor Gazeta Sporturilor, prezentat la Festivalul de la Toronto

 
Documentarul „Colectiv” ce include povestea anchetelor Gazeta Sporturilor, prezentat la Festivalul de la Toronto

„colectiv”, filmul regizorului Alexander Nanau, este selectat în ediţia de anul acesta a prestigiosului Toronto International Film Festival (TIFF), în secţiunea TIFF Docs. TIFF este unul dintre cele mai mari şi importante festivaluri de film din America de Nord.

Publicitate

„colectiv” este un documentar observaţional care spune povestea primului an de după incendiul din clubul Colectiv şi care se concentrează şi pe investigaţiile Gazetei Sporturilor din jurul acestui subiect.

Filmul urmăreşte autorităţi şi jurnalişti, într-o interacţiune permanentă de căutare şi expunere a adevărului. Este un film despre sistem versus oameni, despre adevăr versus manipulare, despre interes personal versus interes public, despre curaj şi responsabilitate individuale.

Thom Powers, curatorul sectiunii TIFF DOCS:

Rolul jurnalismului în demascarea corupţiei a fost rareori creionat într-un mod mai dramatic decât în filmul „colectiv”, unde regizorul Alexander Nanau urmăreşte dezvăluirile unei investigaţii chiar în timp ce acestea se petrec.

Publicaţia româneasca Gazeta Sporturilor nu este un brand de renume international, însă perseverenţa reporterilor ei o egalează pe cea a oricăror câştigători de Pulitzer. Îi observăm cum dau cortina la o parte şi deconspiră dedesubturile. O dezvăluire duce la alta, în timp ce descoperă o complexă fraudă în domeniul sănătăţii, care a îmbogăţit moguli şi politicieni şi a cauzat moartea unor cetăţeni nevinovaţi.”

Filmul îi are ca protagonişti pe Narcis Hogea, tatăl lui Alex Hogea, una dintre victimele care şi-au pierdut viaţa în urma incendiului, Cătălin Tolontan, Mirela Neag şi Răzvan Luţac, echipa de jurnalişti de investigaţie de la Gazeta Sporturilor, Camelia Roiu, medic la Spitalul Clinic de Urgenţă Chirurgie Plastică, Reparatorie şi Arsuri din Capitală, Mariana Oprea (Tedy), unul dintre supravieţuitorii incendiului şi Vlad Voiculescu, fost Ministru al Sănătăţii.

„Povestea începe în anul 2015 cu un incendiu îngrozitor în clubul de noapte bucureştean, Colectiv. În această tragedie şi-au pierdut viaţa 27 de oameni la faţa locului, alţi 180 fiind răniţi. Ministrul Sănătăţii din România garantează că victimele incendiului primesc tratamente de cea mai înaltă calitate, dar, în lunile care urmează, zeci dintre răniţi îşi pierd viaţa.

Ce este în neregulă cu spitalele? Echipa de investigaţie a Gazetei Sporturilor, condusă de Cătălin Tolontan, sapă în jurul acestei întrebări, folosindu-se de tehnici jurnalistice tradiţionale: căutarea de surse, supravegherea instituţiilor şi analizarea datelor.

Descoperirile lor zguduie România până la cele mai înalte poziţii din lumea business-ului şi ale politicii. În plus, una dintre persoanele cheie ale investigaţiei este găsită moartă: a fost sinucidere sau crimă?”, completează Thom Powers.

Efortul de producţie a constat în 14 luni de filmare şi 18 luni de montaj, implicând peste 60 de oameni din echipa extinsă, din cinci ţări şi nouă naţionalităţi.

Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro
viewscnt

Trimite un comentariu

sus