Skip to main content

Show-ul „The Wall - Marele zid” revine cu sezonul doi, la Antena 1. Când începe

 
Show-ul „The Wall - Marele zid” revine cu sezonul doi, la Antena 1. Când începe

Emisiunea The Wall - Marele zid revine cu un nou sezon, cel cu numărul doi, la Antena 1. Show-ul va fi programat în zilele de miercuri şi joi, imediat după serialul Sacrificiul, de la ora 22:15, anunţă reprezentanţii postului.

Publicitate

Game show-ul, prezentat tot de Valentin Butnaru, a fost filmat tot în Polonia, la fel ca şi primul sezon.

Prima ediţie a show-ului produs de Mona Segall a debutat în septembrie 2017, iar datele de audienţă au fost sub media postului, după cum Paginademedia.ro a relatat AICI.

Valentin Butnaru, despre noul sezon al show-ului:

„Am întâlnit concurenţi determinaţi, oameni frumoşi, am observat cum legătura dintre coechipieri şi încrederea pe care şi-o acordă unul altuia pot schimba soarta jocului. Am văzut zâmbete, lacrimi de fericire şi decizii curajoase care au schimbat destine.

Experienţa acestui show este cu totul şi cu totul palpitantă şi nu de puţine ori m-am găsit atât de cuprins de energia din platou, încât am experimentat alături de concurenţi acelaşi carusel de sentimente. Cel de-al doilea sezon este spectaculos, aşa că vor urma multe seri pline de emoţii în faţa Marelui Zid.”

Emisiunea pune la bătaie premii în bani pentru concurenţi:

„Câştigurile primului sezon au depăşit jumătate de milion de euro”, spune aceeaşi sursă.

Despre The Wall

Show-ul este creat de LeBron James, celebrul jucător NBA, alături de Maverick Carter (SpringHill Entertainment) si Andrew Glassman (Glassman Media) împreună cu Universal Television Alternative Studio şi distribuit de Endemol Shine Group, The Wall este "o combinaţie între quiz-show, noroc şi strategie".

Bile de culoarea roşie sau verde sunt lăsate dă cadă de-a lungul zidului, iar locul unde se opresc dau câştigul sau pierderea.

Autor: Raul Bambu raul.bambupaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • Conquiztador Conquiztador
    Stați calmi cã emisiunea asta și emisiunile de cultură generală se teatralizează pentru rating/audiență , societatea este sceptică cu privire la veridicitatea acestor emisiuni concurs la televizor sau Tembelizor, se regizează , dacã emisiunile includ și realisme atunci chiar e de remarcat , societatea și cei care privesc emisiunile realizează ce este real și ce este teatral însă conceptul acestei emisiuni concurs este și regizat sau concurenților li se indică ceea ce automat concursul este depășit în audiențe de emisiunile canalelor concurente antenei 1 exemplu protv
  • Dumbrava georgiana Dumbrava georgiana
    Buna ziua! Am vazut ca exista un formular de inscriere pe site ul Antenei 1 pt emisiunea The wall pe care am incercat sa l completez de mai multe ori dar nu merge in sensul ca nu ma lasa sa aleg un fisier cu poza, rubrica cate este obligatorie pt inscriere.Pt acest sezon s au terminat inscrierile? Astept raspuns.Multumesc.
  • Magdalena Boboc Magdalena Boboc
    Foarte bună emisiunea!Sunteti ce mai tari!
  • Piroiumaria Piroiumaria
    Vreau sa ma scriu si eu la emisiunea marele zid
  • Abejănăriței Elena Abejănăriței Elena
    Cum ne putem înscrie pentru acest show?
  • Vasy Vasy
    Prezentator de nota 10, emisiunea ok.
    Nedumerirea mea e cum afli ca om obișnuit de aceste emisiuni ca să poți participa/concura, atâta timp cât afli că emisiunea s-a filmat în Polonia cu 1-2 ani în urmă...
  • Răzvan Răzvan
    Foarte buna emisiunea ,Vali e foarte potrivit ca prezentator ,va multumesc pt aceasta stire!
  • 121 121
    A se menționa că s-a filmat acum un an si jumatate!

Trimite un comentariu

sus