Skip to main content

VIDEO. Câştigătoare iUmor, mini-serie online pentru Regina Maria

 
VIDEO. Câştigătoare iUmor, mini-serie online pentru Regina Maria

Maria Popovici de la iUmor, vedetă într-o miniserie online pentru Regina Maria. Reţeaua de sănătate a ales să explice folosirea abonamentului la serviciile medicale, cu ajutorul unor momente de umor.

Publicitate

Proiectul este un manual de utilizare a abonamentului, realizat sub forma unui serial online în 8 episoade, prezentate sub numele „Ce este şi ce nu este abonamentul”.

„Cu toate că este utilizat pe scară largă de angajaţii din ţara noastră, experienţa acestor ani a arătat că abonamentul este un produs insuficient explicat până în acest moment, particularităţile sale nefiind pe deplin înţelese de către utilizatori”, spun creatorii campaniei, în anunţul de presă.

Campania a fost realizată de agenţia McCann PR, iar partea de media a fost asigurată de Media-tique

Claudiu Dobriţă, Creative Director McCann PR:

„Umorul e cel mai bun tratament. Iar exerciţiul de a explica ce conţine şi ce nu conţine schema complexă a unui abonament medical e o treabă serioasă, pe care am decis că e cel mai sănătos să o tratăm cu pastile video.

Am scris cele 8 episoade cu Maria în minte de la început, pentru că, trecând prin tot noianul de neînţelegeri şi confuzii legate de ce este şi ce nu este abonamentul medical, ni s-a părut că găsim acolo material pur de stand-up comedy. Diagnosticul or să îl pună cei care se uită, evident. Mulţumim clientului pentru deschiderea şi curajul de a aborda un asemenea format alături de noi.”

Greta Redeleanu, Marketing Director Reţeaua de sănătate Regina Maria:

„Am lansat acest serial tutorial într-un demers de transparentizare completă a comunicării cu abonaţii noştri. Abonamentul medical este beneficiul preferat deja de marile companii şi câştigă teren şi pe segmentul IMM şi startup. Însă ne-am dat seama că abonaţii nu ştiu cu adevărat care sunt beneficiile, dar şi limitările acestui produs.

Aşa că am ales să vorbim deschis despre abonamente – cu bune şi cu rele; să răspundem onest celor mai frecvente întrebări şi nemulţumiri venite din partea abonaţilor si să demontăm miturile care au luat naştere în jurul acestor produse de-a lungul timpului. Am colaborat cu Maria Popovici în acest proiect pentru că ne-am dorit să facem un subiect arid şi tehnic puţin mai prietenos, mai clar şi, de ce nu, plăcut de urmărit.”

Serialul este integral pe canalul de YouTube Regina Maria

Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro
viewscnt

Trimite un comentariu

sus