Skip to main content

UPDATE: Cu ce grup media se aliază EVZ? Dan Andronic, şeful EVZ: „Cel mai probabil vom anunţa o alianţă strategică cu un alt grup de media, tot de la 1 ianuarie”

 
Foto | News.ro
Foto | News.ro

UPDATE. Potrivit informaţiilor Paginademedia.ro, EVZ este în discuţii avansate pentru un parteneriat cu grupul lui Radu Budeanu. În portofoliul lui Radu Budeanu sunt site-uri precum csid.ro, gandul.info, descoperă.ro, apropoTV.ro şi prosport (preluate de la Adrian Sârbu), dar şi cancan.ro. EVZ ar urma să vină în acest parteneriat cu site-uri ca evz.ro, doctorulzilei.ro, evzmonden şi capital.ro.

Publicitate

Noi mişcări, odată ce Evenimentul Zilei dispare din print. Într-un material de pe evz.ro, Dan Andronic anunţă câteva mutări care se vor întâmpla de la începutul anului viitor, atunci când ziarul rămâne oficial doar în online.

„Tot de la 1 ianuarie, cel mai probabil vom anunţa o alianţă strategică cu un alt grup de media, cu produse complementare puternice”, menţionează acţionarul majoritar al Editurii Evenimentul Zilei şi Capital.

Acesta continuă:

„Vom deveni cel mai mare grup de media online, cu 19 milioane de cititori unici pe lună, cu vânzări de publicitate şi promovare reciprocă”.

Afirmaţiile vin în contextul în care tot el a anunţat dezvoltarea diviziei EVZ TV (cu Mirel Curea manager de proiect) şi EVZ Premium (cu Simona Ionescu redactor şef), de la începutul anului viitor.

„EvZ mai vindea vreo 6-7.000 de exemplare şi era mai citit decât Adevărul, Jurnalul Naţional şi România liberă la un loc. Numai că asta însemna foarte puţin, iar dublarea preţului la hârtie peste noapte şi înjumătăţirea numărului de chioşcuri ne-a arătat că nu mai există nici o şansă. Tot online-ul trebuia să muncescă ca să acopere „gaura” de la print”, a mai punctat Andronic.

Nu în ultimul rând a mai scris, în acelaşi text, că structura redacţiilor nu se va modifica şi toţi jurnaliştii vor rămâne în companie.

Reamintim că ieri, publicaţia G4Media a anunţat dispariţia de pe hârtie a ziarului Evenimentul Zilei, la aproximativ 28 de ani de la lansare.

Autor: Raul Bambu raul.bambupaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

Trimite un comentariu

sus