Skip to main content

În primă instanță: Tolontan a câștigat procesul în care i se cereau daune de cinci milioane de euro

 
În primă instanță: Tolontan a câștigat procesul în care i se cereau daune de cinci milioane de euro
Sursă foto | Tolo.ro

Cătălin Tolontan a câștigat, în primă instanță, procesul deschis de un cetățean chinez pentru seria de investigații „Dosarul Shanghai”.  

Wang Yan, unul dintre personajele vizate de dezvăluirile echipei lui Toloantan, l-a dat în judecată pe jurnalist și a cerut despăgubiri de cinci milioane de euro, în 2018. 

Publicitate

Tribunalul București a respins acțiunea chinezului, care pretindea că articolele despre cazul de trafic de minore Shanghai și cele despre afacerile chinezilor cu rezerva de cupru a României i-au lezat onoarea și demnitatea, scrie Tolontan în Libertatea

Chinezul Wang Yan poate face apel

Investigațiile au dezvăluit printre altele dedesubturile rețelei de mafioți chinezi și ofițeri români care se ocupau cu trafic de minore. Wang Yan este unul dintre numele care apar în dosarul în care zeci de fete, multe minore, erau sechestrate și obligate să se prostitueze, în anii 2004-2005.

Mai mult decât atât, chinezul, acuzat de spionaj și considerat „pericol pentru siguranța națională”, ar fi semnat ulterior un contract cu firma Cuprumin, pentru întreaga producție de cupru a României. 

Wang Yan nu este singurul care a pierdut procese cu echipa lui Tolontan. Comisarul de gardă financiară George Cioclea și polițistul Sorin Brânduș au mers, de asemenea, la tribunal. 

Primul deja a pierdut în primă instanță procesul deschis după ce jurnaliștii Gazetei Sporturilor au dezvăluit cum DIICOT a mușamalizat dosarul Shanghai. 

Echipa de jurnaliști a discutat cu victimele și a venit cu probe din arhive, iar Parchetul General a recunoscut că dosarul a fost clasat fără să se adune nici o probă. 

Citește mai multe despre anchetele GSP pe Libertatea

Autor: Raul Bambu raul.bambupaginademedia.ro

Comentarii

  • Cine are curajul sa faca ce face Tolontan, acela sa arunce primul piatra. Spun asta pentru ca multi il critica. Mai lasti micile voastre razboaie si faceti si voi ceva curajos daca puteti.

Trimite un comentariu