Skip to main content

După nouă ani. Realizatoarea emisiunii Bonton, de la Digi 24, părăseşte staţia de ştiri

 
După nouă ani. Realizatoarea emisiunii Bonton, de la Digi 24, părăseşte staţia de ştiri

După nouă ani, Dana Gonţ părăseşte postul Digi 24. Realizatoarea emisiunii Bonton încheie astăzi colaborarea cu staţia RCS.

Publicitate

Dana Gonţ a confirmat înformaţia pentru Paginademedia.ro.

„Nu plec aruncând cu pietre în spate, dar în ultima vreme nu m-am mai simţit sprijinită. Cred că mi-am atins toate obiectivele pe care mi le-am propus, dar ţin la meserie şi la felul în care arată lucrurile.

Totuşi, sunt recunoscătoare pentru că plec dintr-un loc care nouă ani a susţinut acest produs, unul nu foarte comercial”, a declarat aceasta pentru Paginademedia.ro.

Ultimul sezon Bonton s-a încheiat în luna august 2019, iar Dana Gonţ spune că „din informaţiile mele nu există intenţia ca el să meargă mai departe”, după cum a spus pentru Paginademedia.ro. Emisiunea Bonton era difuzată duminica, de la ora 17:30.

„Colaborarea mea cu Digi 24 se încheie astăzi. Ieri a fost ultima zi în redacţie. E o decizie grea, dar la care m-am gândit de mai mult timp”, a mai adăugat realizatoarea Bonton.

A declarat că are discuţii în zona TV, dar pentru moment „nu este ceva sigur”. De asemenea, a mai adăugat că işi doreşte o pauză de la televiziune.

CARTE DE VIZITĂ. Dana Gonţ a intrat în echipa televiziunii de ştiri în urmă cu nouă ani, în anul 2011, când staţia abia se lansa.

Tot atunci a început şi emisiunea Bonton. La Digi 24, s-a mai ocupat şi de campanii ale postului precum „România nebunului simţ” sau „Cred în România civilizată”.

Înainte de Digi 24 a mai trecut pe la B1 TV (2000 - 2010).

A debutat în televiziune la 16 ani, la postul TV Sigma (staţie locală din Bucureşti). S-a ocupat mai mulţi ani de emisiuni muzicale, cea mai longevivă fiind Fan X, la B1 TV.

Din 2016 scrie şi pe blogul de lifestyle danagont.ro

Alte două jurnaliste au mai plecat de la Digi 24 în ultimele luni. Este vorba despre Alina Manolache şi Ioana Ţigănilă.

Citeşte şi:

Autor: Raul Bambu raul.bambupaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • Nimic despre primele date preferential angajatilor de la Digisport?
  • Stați liniștiți, Digi nu piere și nici nu va pieri, că doar e um post ... "special"!
  • Tot timpul, Pagina de Media dă numai ştiri negative despre ***. Că a plecat ăla, că a plecat aia, că vor să plece ăilalţi... Vă faceţi că nu vedeţi singura ştire pozitivă care contează: faptul că Preli rămâne tare pe poziţie, gata să producă, să prezinte, să filmeze şi să editeze singur-singurel. Surse bine informate afirmă că s-a arătat dispus, când n-o să mai fie bani pentru onorariul Cetepeului, să se radă în cap şi să-şi scoată vreo 2-3 dinţi, ca să poată merge mai departe şi emisiunea Cap Lucios.

    Omul-orchestră, ultimul mohican, cel care va stinge lumina şi va scoate router-ul din priză când o să se închidă şandramaua. După alegerile din toamnă, adicătelea.
  • stai linistit , pana si antena 3 e peste digi la comercial, antena 1 e alta mancare
  • Mile, dacă e să o luăm doar după rating, ar trebui să se defințeze și 90% din producțiile Antenei:))))
  • @Adi: Ba dă doi bani. Doar că unul pe cartea de muncă şi unul ca bonus de performanţă...
  • Cum naiba pleacă aproape toți oamenii vechi, cu experiență și de valoare de la Digi? Chiar așa să nu pese nimănui? Auzisem că Digi nu dă 2 lei pe oameni, dar chiar așa?

Trimite un comentariu

sus