Skip to main content

REPLICA Discovery la propunerea Telekom de a face un pachet separat Discovery-Eurosport: Propunerea ne discriminează, izolând canalele noastre

 
REPLICA Discovery la propunerea Telekom de a face un pachet separat Discovery-Eurosport: Propunerea ne discriminează, izolând canalele noastre

Ce răspunde Discovery la propunerea Telekom de a face un pachet doar cu posturile Eurosport şi Discovery. După ce Telekom a transmis o scrisoare publică Victoriei Davies, unul dintre şefii Discovery, compania dă la rândul său un răspuns, prin intermediul presei.

Publicitate

„Dacă Telekom România ar include TOATE canalele TV din portofoliu în pachete din care telespectatorii să aleagă, atunci propunerea înaintată ar avea sens.

Însă propunerea actuală ne discriminează, izolând canalele noastre, dar menţinând aceeaşi structură de pachete şi costuri pentru celelalte canale TV”, au spus reprezentanţii Discovery, într-o poziţie trimisă Paginademedia.ro.

„Nu credem că este o abordare corectă faţă de noi sau faţă de fanii noştri, aşa că nu o putem accepta. Rămânem deschişi la negocieri fair-play cu Telekom, purtate cu bună-credinţă”, au mai continuat aceştia.

Conducerea Telekom a propus, vineri, într-o scrisoare publică, crearea unei extra-opţiuni sau a unui pachet suplimentar în care să fie incluse programele Discovery şi Eurosport. După modelul HBO. Telekom a mai prezicat că pachetul suplimentar va avea fix preţul propus de Discovery, fără a adăuga nicio marjă la aceste tarife.

„Telekom Romania invită Discovery la discuţii privind crearea unei extra-opţiuni sau a unui pachet suplimentar Discovery-Eurosport, pentru care fiecare client poate opta. De asemenea, Telekom Romania anunţă public faptul că tarifele pe care Discovery le va aplica pentru această extra-opţiune sau pentru pachetul suplimentar nu vor genera niciun profit sau comision tehnic pentru companie – ceea ce înseamnă că Telekom nu va adăuga nicio marjă la aceste tarife. Astfel, fiecare leu rezultat din acest tarif va merge direct către Discovery. ”

Mesajul integral al Discovery, în continuare:

„Le cerem scuze telespectatorilor pentru că trebuie să fie martorii acestei discuţii – nu aceasta a fost intenţia noastră.

Credem în libertatea de a alege, câtă vreme există fair-play. Dacă Telekom România ar include TOATE canalele TV din portofoliu în pachete din care telespectatorii să aleagă, atunci propunerea înaintată ar avea sens.

Însă propunerea actuală ne discriminează, izolând canalele noastre, dar menţinând aceeaşi structură de pachete şi costuri pentru celelalte canale TV. Nu credem că este o abordare corectă faţă de noi sau faţă de fanii noştri, aşa că nu o putem accepta.

Rămânem deschişi la negocieri fair-play cu Telekom, purtate cu bună-credinţă.”

Citeşte şi:

Disputa Telekom - Discovery, faza pe scrisori. Telekom: „Dragă Victoria...”. Compania propune crearea unui pachet separat Discovery

Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • Mile Mile
    Sunt alte tv bune de documentare
  • mile mile
    oricum ar avea zero dornici , dar la ce bazaconii difuzeaza , sa dispara

Trimite un comentariu

sus