Skip to main content

REPLICA Discovery la propunerea Telekom de a face un pachet separat Discovery-Eurosport: Propunerea ne discriminează, izolând canalele noastre

 
REPLICA Discovery la propunerea Telekom de a face un pachet separat Discovery-Eurosport: Propunerea ne discriminează, izolând canalele noastre

Ce răspunde Discovery la propunerea Telekom de a face un pachet doar cu posturile Eurosport şi Discovery. După ce Telekom a transmis o scrisoare publică Victoriei Davies, unul dintre şefii Discovery, compania dă la rândul său un răspuns, prin intermediul presei.

Publicitate

„Dacă Telekom România ar include TOATE canalele TV din portofoliu în pachete din care telespectatorii să aleagă, atunci propunerea înaintată ar avea sens.

Însă propunerea actuală ne discriminează, izolând canalele noastre, dar menţinând aceeaşi structură de pachete şi costuri pentru celelalte canale TV”, au spus reprezentanţii Discovery, într-o poziţie trimisă Paginademedia.ro.

„Nu credem că este o abordare corectă faţă de noi sau faţă de fanii noştri, aşa că nu o putem accepta. Rămânem deschişi la negocieri fair-play cu Telekom, purtate cu bună-credinţă”, au mai continuat aceştia.

Conducerea Telekom a propus, vineri, într-o scrisoare publică, crearea unei extra-opţiuni sau a unui pachet suplimentar în care să fie incluse programele Discovery şi Eurosport. După modelul HBO. Telekom a mai prezicat că pachetul suplimentar va avea fix preţul propus de Discovery, fără a adăuga nicio marjă la aceste tarife.

„Telekom Romania invită Discovery la discuţii privind crearea unei extra-opţiuni sau a unui pachet suplimentar Discovery-Eurosport, pentru care fiecare client poate opta. De asemenea, Telekom Romania anunţă public faptul că tarifele pe care Discovery le va aplica pentru această extra-opţiune sau pentru pachetul suplimentar nu vor genera niciun profit sau comision tehnic pentru companie – ceea ce înseamnă că Telekom nu va adăuga nicio marjă la aceste tarife. Astfel, fiecare leu rezultat din acest tarif va merge direct către Discovery. ”

Mesajul integral al Discovery, în continuare:

„Le cerem scuze telespectatorilor pentru că trebuie să fie martorii acestei discuţii – nu aceasta a fost intenţia noastră.

Credem în libertatea de a alege, câtă vreme există fair-play. Dacă Telekom România ar include TOATE canalele TV din portofoliu în pachete din care telespectatorii să aleagă, atunci propunerea înaintată ar avea sens.

Însă propunerea actuală ne discriminează, izolând canalele noastre, dar menţinând aceeaşi structură de pachete şi costuri pentru celelalte canale TV. Nu credem că este o abordare corectă faţă de noi sau faţă de fanii noştri, aşa că nu o putem accepta.

Rămânem deschişi la negocieri fair-play cu Telekom, purtate cu bună-credinţă.”

Citeşte şi:

Disputa Telekom - Discovery, faza pe scrisori. Telekom: „Dragă Victoria...”. Compania propune crearea unui pachet separat Discovery

Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • Dan Dan
    Pentru cei care comenteaza - intrati pe Telekom Germania si observati ca acolo au in grila Discovery si Eurosport.
    http://www.senderinfo.de/MagentaTV.pdf

    De ce oare?
  • Costin Red Costin Red
    Slavă Domnului că nu sunt abonat la Telekom. Sunt la altă companie abonat. Nici nu mă uit la TV. Doar tata și mai rar mama. La compania respectivă prin și radio. Pe televizor.
  • gigi gigi
    Discovery & co, cumpara documentare de la case de productie, iar celelalte tv procedeaza la fel. Ce nu se vede la ei sigur, se gaseste la celelalte tv.
    Rfefritor la ***, daca nu ajung la un acord, sa reduca tariful, fara sa bage umplutura si sa creasca pretul.
  • Maximilian Luca Maximilian Luca
    Majoritatea canalelor de televiziune transmise de rețelele de cablu au, în ciuda tendinței de scădere a apetitului pentru TV, în continuare numeroși privitori, iar Discovery, pentru că a fost primul canal de documentare și infotainment transmis în România, are în continuare o audiență captivă.
    Reacțiile negative de aici sunt de regulă generate de persoane care nu fac parte din audiența postului.

    O situație asemănătoare a avut Discovery acum 7 ani cu operatorul Digi România care a preferat să înlocuiască canalele Discovery cu canale proprii și cu, la vremea aceea, două canale tematice ale BBC: BBC Earth și BBC Entertainment, între timp cel de-al doilea nu mai este în grilă.

    Și atunci propunerea redifuzorului a fost ca programele Discovery să fie incluse într-un pachet, însă negocierile s-au blocat iar canalele Discovery nu au făcut parte din grila Digi timp de 4 ani.

    La restabilirea relației comerciale Digi - Discovery canalele Investigation Discovery, Animal Planet și Science Channel, anterior prezente în grilă, nu au feintroduse.

    De asemenea anul trecut Discovery, care în ultimii ani a devenit interesat și de canale locale generaliste, cumpărând divizia nordică a SBS și televiziunea poloneză TVN, a eșuat în încercarea de a prelua grupul CME, inclusiv canalele PRO TV.
    Această preluare i-ar fi adus mai multe încasări de la furnizorii de cablu din regiune.
  • Mihai Mihai
    Pai tocmai de-asta vor bani nu au fani.
  • Mile Mile
    Vai de tine, ce documentare au ei , bazaconii ordinare , sunt alte canale mult peste ei , ei nici macar nu fac documentare , ce cultura de masa mică
  • George M George M
    N-o să îmi fie dor de Discovery... bine că au reintrodus Nat Geo, au documentare mai bune. Mai țineți minte când a început să se strice Discovery și difuza 'documentare' cu case bântuite de fantome?
    Pentru ID Discovery avem ca substitut Crime+Investigation
    As dori în schimb sa nu renuntati niciodata la posturi ca MTV, Iconcerts, Vh1 Classic.

    Un abonat care încă alege să stea la Telekom...din respect pentru investiții, numărul mare de canale de muzică și în total ...o grilă superioară Orange și RCS
    Altfel ...ar merge și un BBC în grilă :)
  • Georgian Georgian
    Mile oricum Discovery nu se bazeaza pe urmaritori ca si tine, tu un urmaritor inrait de Antene nu ai cum sa intelegi ce se difuzeaza acolo, e mult peste nivelul tau si peste tot ce difuzeaza Antena. Ramai la subiectele despre ei si lasa canalele pe care nici nu stii pe unde se afla in grila de programe pe baza altora.
  • liviu liviu
    Discovery .Sportul nu prezinta interes pt. mine .Calitatea programelor Discovery a scazut de la an la an incepand cu 2010 - 2011 .Rechini , garaje si o gramada de "reality show-uri .De cand director de programe a fost numita Ada Roseti calitatea sa dus in cap .Bine ca exista Netflix.Din punctul meu de vedere drum bun .
  • Nikki Lauda Nikki Lauda
    Draga Victoria Davies,

    În principiu, ai perfectă dreptate. Nu doar Telekom, ci toți distribuitorii statiilor tv ar trebui sa spliteze pachete si pachetele, in asa fel incat sa nu ne mai bage pe gat chestii pe care nu le dorim. Cand naiba CLIENTUL va fi rege în România?! Cand naiba vom putea alege cu adevarat ce dorim?
    Eu as elimina din grila toate canalele bisericesti, cateva canale de stiri, pe cele cu filme indiene, cateva posturi asa-zis nationale si as re-introduce BBC-urile si tot ce exista documentare traduse in romana. Dar cine vrea cu adevarat sa devenim mai inteligenti cand timpurile ne tampesc de-a dreptul?!
  • Ionut Ionut
    Ăștia de la Discovery au avut scandal si cu digi, nu înțeleg de ce un post ce are reclame si face bani din reclame cere atâtia bani pe difuzare, până la urma au un public restrâns... Digi are pachet separat ce include discovery iar posturile lor de lifestyle-documentare incluse in pachet nu au reclame.
  • sri sri
    Ce bine imi pare ca ati luat teapa...ce bine imi pare ca ati pierdut...Telekom si Discovery - Eurosport se intelegeau de minune, isi imparteau meciurile din Premier League sa nu vada concurenta toata etapa integral... deci, ce bine imi pare ca ati luat teapa...ce bine imi pare ca ati pierdut....
  • JFK JFK
    Cei ce zic ca Discovery difuzeaza bazaconii,au ca idoli Antenele,asa ca,despre ce vorbim!!!
  • Adi Adi
    Ha !Ha! Discovery, ai căutat o scuză ridicolă ca să ieși din capcana întinsă de Telekom dar nu ti-a iesit. Așa că ieși cu buza umflată din grilă.
  • Grigore Marius Grigore Marius
    No comment. Mai putin de 0% profit cum accepta Telekom nu poate suporta nimeni, asa cum cere grupul DISCOVERY. Cum s-ar zice, stabiliti voi pretul, noi pe ala il cerem fanilor vostri... Dar se pare ca sunt fani pana la bani. Si de aceea se refuza sistemul PAY PER VIEW.

Trimite un comentariu

sus