Skip to main content

Cât i-a „costat” Vulpiţa pe cei de la Antena 1. Acces Direct, amendă-record pentru o lună de emisiuni cu circul Vulpiţei

 
Cât i-a „costat” Vulpiţa pe cei de la Antena 1. Acces Direct, amendă-record pentru o lună de emisiuni cu circul Vulpiţei

Greşeşti de 15 ori şi plăteşti o dată. CNA a decis amendarea postului Antena 1, cu 100.000 de lei, pentru telenovela „Vulpiţa”.

Publicitate

Sancţiunea vine după ce forul a vizionat, timp de două şedinţe, fragmente din mai multe ediţii ale emisiunii Acces Direct.

Sancţiunea a fost votată în unanimitate de membrii CNA. Amenda a fost dată pentru încălcarea articolelor privind protecţia minorilor, dar şi a articolului care spune că „nu orice interes al publicului trebuie satisfăcut”.

Ce am văzut aici este un spectacol al degradării umane”, a remarcat Dorina Rusu, membru CNA, după ce membrii au urmărit astăzi ore bune cu fragmente din emisiunea Acces Direct.

„Este o degradare extraordinară pentru ce înseamnă televiziune. (...) De o lună de zile exploataţi chestia asta. S-a vorbit despre chestiuni grave, despre abandon, despre prostituţie, despre amantlâc. Înţeleg nevoia de audienţă, dar nu poţi depăşi chiar orice limită.”, a mai continuat Dorina Rusu.

Norina Ionescu, reprezentantul juridic al Antenei Group, a venit pentru a doua oară în faţa CNA pentru a apăra postul pe acest caz. „Am urmărit împreună cu dumneavoastră aceste imagini. V-am văzut şi pe dumneavoastră empatizând la unele situaţii, ceea ce esre firesc, omenesc. probabil asta s-a întâmplat şi cu telespectatorii, pentru că acest subiect a polarizat publicul foarte mult”, a spus reprezentanta Antenei 1.

Aceasta le-a mai spus membrilor că în Antena 1 sunt „nişte şedinţe cu conducerea trustului pe acest subiect şi valenţele pe care le-a căpătat în spaţiul media şi în online, mai ales.”

„Întrebarea care rămâne este dacă acest subiect trebuie închis de tot sau dacă se multă la o altă oră şi el va putea fi discutat pe televizor? Pentru că este clar o poveste de viaţă reală”, i-a întrebat Norina Ionescu pe reprezentanta Antenei pe membrii CNA. Aceasta a ţinut să sublinieze că, în afaraă de imaginile pe care le-au urmărit membrii CNA, nu s-au văzut, însă, imaginile în care cei doi erau ajutaţi de Acces Direct.

Din ce am văzut, Vulpiţa nu pare exploatată. Li s-a oferit locuri de muncă. Viorel urmează să fie angajat la o spălătorie din Bucureşti. Vulpiţa, poate o să râdeţi, dar Axinte de la Vacanţa Mare vrea să o ia cu un contract în trupa sa umoristică. I s-a mai oferit o posibilitate, la un atelier de vestimentaţie, pentru că înţeleg că se pricepe la croitorie.”

Radu Herjeu, membru CNA, a punctat ironic că speră să dea conducerii Antenei 1 un ajutor să ia o decizie, prin sancţiunea de astăzi.

În legătură cu precizarea reprezentantului Antena Group că cei doi au primit oferte de muncă, acesta a precizat că din punctul său de vedere este o circumstanţă agravantă că „unii au simţit nevoia să recompenseze astfel de personaje numai pentru că le-au văzut la televizor, indiferent că e o firmă de haine. Inclusiv parlamentari ai României.”

Cristina Pocora, membru CNA, a adus la rândul ei critici emisiunii:

„Am rămas mută de uimire de cât aţi putut să-i exploataţi şi apoi şi alţii să-i exploateze. Efectiv, i-aţi călcat în picioare. I-aţi folosit pe toate părţile pe aceşti doi oameni foarte naivi. Ba şi pe copilul lor, ba şi pe părinţii lor. (...) Nu puteţi să ne convingeţi că voi aveţi intenţii bune, când invitaţii din studio amplifică prin întrebări şi încearcă să deşire toată povestea.”

Cazul a ajuns pe masa CNA, după ce a primit zeci de reclamaţii pentru zeci de ediţii Acces Direct, în care telespectatorii acuzau realizatorii Acces Direct că îşi bat joc de invitaţi şi că au ajuns să-i promoveze drept modele de urmat (Paginademedia.ro a scris despre câteva dintre reclamaţii, AICI).

Forul a început analiza cazului încă de săptămâna trecut, din şedinţa de marţi, 11 februarie, când au şi avut o întâlnire cu reprezentanţi ai Antenei 1, care s-au apărat spunând că cei doi nu sunt prezentaţi drept modele, că emisiunea face audienţe foarte bune, iar celelalte posturi procedează la fel.

„Noi ne uităm în stânga-dreapta, în intervale nu neapărat în 17 – 19, ci chiar mai devreme, există emisiuni în care tineri se combină între ei, au poveşti de dragoste, „gelozeli”, se şi bat şi agresează verbal.

Noi concurăm cumva cu Ştirile de la ora 17, al căror scop nu e neapărat de informare, ci sunt un anumit gen. Mai sunt dramatizate poveşti de viaţă în care se vorbeşte despre amantlâcuri, sex, şantaje, violenţă domestică, toată tipologia, poveşti care funcţionează de ani de zile pe TV, pe tronsoane orare similare cu al nostru.

Ne uităm şi noi ce se întâmplă la noi”, a spus cel care coordonează echipa care lucrează la Acces Direct.

"Telenovela" a început în urmă cu o lună, când Veronica Stegaru acuza faptul că a fost răpită şi violată. A ieşit apoi la iveală că lucrurile au stat "altfel".

A fost punctul de pornire al unui "serial" în care soţii Stegaru - Viorel şi "Vulpiţa" Veronica şi-au expus viaţa în direct, cu concursul moderatoarei Mirela Vaida, care "scormonea" ediţie după ediţie, ca să scoată toate detaliile la iveală (cu câţi bărbaţi a umblat "Vulpiţa", de ce nu se înţelege cu soacra, s-a culcat sau nu cu naşul, cum se împărţea între atâţia bărbaţi etc).

Citeşte şi:

Telenovela „Vulpiţa” de la Acces Direct, episodul CNA. „Să nu vă gândiţi nicio secundă ce fel de modele aduceţi în faţa tinerilor, mi se pare incredibil”

Publicul şi Vulpiţa: „Opriţi circul! Emisiune degradantă, vulgară, batjocoritoare”. Din reclamaţiile telespectatorilor

Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • Atelespectatoritei Vioriel Atelespectatoritei Vioriel
    Amatorilor de ***, nu se aplica aici "daca nu iti place, nu te uiti", asta e valabil la meciurile sau filmele proaste. Cand aduci semidocti cu IQ sub 100 si ii zgandaresti pentru a scoate circ suburban, asta se numeste degradare umana, in scopuri comerciale. Daca individa aia, Vaida, crede ca atragerea audientei nu poate avea scrupule, se cheama ca s-a integrat perfect in "umanismul" lui Voiculescu, scoala de jurnalism "Badea, Negru, Ciuvica & Co." si ca intra sub incidenta amenzilor CNA. Daca intri intr-un parc si un idiot cu pardesiu pe deasupra si nimic pe dedesubt face exhibitonism, nu intorci capul tau si al copiilor pe principiul "nu-mi place, nu ma uit". Te duci si aduci un politist, sa-l umfle. Apropos de politie, Vulpita aia a facut un denunt mincinos, legat de un viol inventat !
  • Maria Nacu Maria Nacu
    Eu sunt mai ln vârstă dar nu înțeleg un lucru, Televiziunile au peste 100 de posturi.Oameni buni uitati-va la ce vreți.La cele turcești,la cele indiene care au artiști de te sperie Eu mă uit la tot ce lmi place și de unde am ceva de lnvatat.cu drag Maria Nacu Buzău.lmi place Acces direct antena 1antena3, România TV.
  • Costandache valica@com Costandache valica@com
    Noi telespectatori nu avem nimic cu vulpoii dar ce na-ti înțeles ca ,aceasta emisiune are ca reper o educatie proasta ca cetățean daca nu respectii legea ești sancționat așa și cu televiziunile în goana după profit ei nu mai țin seama de lege ,chia dacă sant unii care adora acest tip de telenovela ea ar trebui mutată la ora mai tirzie dupa ora 20 Bravo! CNA ! Bravo doamna Rusu!
  • florin florin
    trebuia sa inchida acest post...nu amendat ...putin si asa ...Subscriu la tot ceea ce a spus doamna Dorina Rusu...
  • Adrian Adrian
    Pai asta merge la poporul ruman.
    De fapt asta-i esenta poporului ruman.
    In concluzie ... de ce va prefaceti ca nu va place ???
  • cosmin cosmin
    @Radu Herjeu
    Puteti sa intrerupeti si emisia... circul continua, dupa cum puteti vedea. *** *** de amenzile voastre
  • me me
    ASTA E PROFILUL TELESPECTATORULUI!!!
    "A-mi place emisiunea nu este violenta și sunt doar doi oameni care nu vor sa meargă an Satu lor"

    Dar mai trist e ca nu e caz izolat! Oameni buni, mai treceti pe la scoala, niciodata nu e tarziu!
  • Gina Gina
    Trebuia mai mult!
  • Gina Gina
    Ei au facut destul!
    Nu -i bai!
    "Di ci minti?"
  • xxx xxx
    dubios cum cna-ul hotareste în locul celor doi invitati daca le-a fost afectata demnitatea sau nu, i-a intrebat careva pe cei doi invitati daca se simt cumva in mod negativ sau doar asa au gandit unii!? sa nteleg ca cna-ul ar prefera sa-i trimita inapoi in *** de unde au venit?
  • Ionela Toban Ionela Toban
    Domnule herjeu ankide ți toate posturile asa vor romani ne uitam pe Facebook a facem Vasluiul de ras doamne an ce tara trăim doar ca nu le plac la uni
  • Ionela Toban Ionela Toban
    A-mi place emisiunea nu este violenta și sunt doar doi oameni care nu vor sa meargă an Satu lor nu au ce face la Vaslui sunt multe cazuri și cred ca ar putea fi ajutați de acces direct
  • Mirticu Florentina Mirticu Florentina
    Nu suspendarea , ci desființarea acestei emisiuni e cea mai bună solutie și in acelasi timp Mirela Vaida eliminată de pe sticla. Ne-a ignorat total , iar astăzi încearca să o dreagă , la modul in care sa scoată în evidență lucruri bune vizavi de cei doi datorita emisiunii Acces direct . A încercat să ne prostească spunând că această emisiune este difuzata deoarece este ceruta de un anume nr de telespectatori doritori de emisiuni demne de mahala . Cu tot respectul va rugam sa luati măsurile cele mai drastice , ptr ca asa ceva sa nu se mai difuzeze la tv .
  • Emilia Emilia
    La fel ca cele 2 personaje,se pare ca trustul Antena nu intelege faptul ca oamenii nu se uita la CIRCUL si BATJOCURA lor din apreciere. Noi platim abonament lunar la tv, sa ne uitam cand vrem, unde vrem. DAR acest subiect este INFECT si toata atitudinea lor.
  • Radu Herjeu Radu Herjeu
    @Filomena Corbu

    Sesizările nu se fac la comentariile de pe un site de știri din media, ci pe formularul de pe site-ul CNA. Serialul a fost deja analizat și nu s-a constatat nicio încălcare a legii.

Trimite un comentariu

sus