Skip to main content

Sandra Stoicescu, în locul Andreei Berecleanu la Observatorul Antenei 1

 
Sandra Stoicescu, în locul Andreei Berecleanu la Observatorul Antenei 1

Schimbare la prezentator la Observatorul Antenei 1. Sandra Stoicescu va fi gazda jurnalului de știri al Antenei 1, în locul Andreei Berecleanu.

Sandra Stoicescu vine la Observator după zece ani ca moderator la Antena 3. Ea este, totodată, membru în consiliul de administrație al stației de știri și președinte al Fundației Mereu Aproape.

A moderat emisiuni la Antena 3 până în vara anului trecut, până când jurnalista (ai cărei nași de cununie sunt soții Gabriela Firea - Florentin Pandele) a născut o fetiță.

Istoria prezentatorilor Observator

Andreea Berecleanu era prezentatoare la Observator 19.00 din anul 2010. Ea a venit atunci în locul Alinei Petrescu, care a avut un foarte, foarte scurt „mandat”, de doar șase luni, la cârma Observatorului. (detalii, Aici)

Alina Petrescu, o față mai puțin cunoscută în piața media, fusese mutată de la Antena 3, la Observator 19, la sfatul unei companii de consultanță în media, pe care Intact o angajase pentru reîmprospătarea imaginii programului de știri.

Petrescu fusese adus în locul cuplului Lucian Mîndruță – Sandra Stoicescu.

Mutarea a fost însă un eșec, Observatorul obținând rezultate sub așteptări. Observatorul a avut audiențe la jumătate față de Știrile Pro TV. (audiențele de atunci, AICI)

Ce spune Antena 1 despre schimbare

"Începând din această primăvară, Alessandra Stoicescu va prezenta Observatorul de la ora 19.00, de luni până vineri, la Antena 1", anunță postul TV.

Publicitate

Alessandra Stoicescu:

“Într-o perioadă cu schimbări majore în viața mea, pe care le-am primit cu bucuria matură a mamei și a femeii împlinite din toate punctele de vedere, a venit și propunerea Antenei 1 de a prezenta Observatorul de la ora 19.00, unde timp de 16 ani am avut cele mai puternice experiențe din cariera mea de jurnalist. Parcă nici nu am lipsit de acolo, atât de firesc mi se pare să prezint Observatorul.

Și nu e vorba doar de prezentarea celui mai important jurnal de știri al Antenei 1, ci de uriașa muncă de echipă din spate, unde abia aștept să pun amprenta experienței mele și de a face parte din cel mai important și mai complex proiect media al momentului. Un proiect în care, fără să uite o secundă de cei 26 de ani de când este pe piață, de tradiția pe care o are în spate, Observatorul face un salt imens spre viitor”

De ce această schimbare:

Noua identitate este un nou pas în cadrul unui amplu proces care a început prin refacerea întregii redacții de știri a Antena 1 odată cu preluarea în întregime de către Antena Group a producției Observator și a presupus inclusiv mutarea într-un nou sediu. Toate acestea au reprezentat pași esențiali în dezvoltarea Observatorului urmând ca, încă din această primavără, să devină o platformă de news 360 de grade ce va include producții TV, on-line dar și aplicații.

Antena 1, despre Alessandra Stoicescu:

"Cu o carieră de peste 25 de ani în mass-media, Alessandra Stoicescu este unul dintre cei mai experimentați, mai cunoscuți și mai apreciați jurnaliști din România. Timp de 16 ani s-a aflat la pupitrul Observatorului, având în același timp și rolul de Corespondent Special în cazul celor mai importante evenimente externe din acea perioadă: atentatele teroriste din 11 septembrie de la New York, criza economică din 2008, alegerile prezidențiale din SUA, moartea lui Michael Jackson. Începând cu anul 2010 a fost realizator și moderator Antena 3 pentru News Magazine, 100 de minute şi "Q&A".

Alessandra este recunoscută și pentru implicarea ei în zona socială. De 10 ani conduce Fundația Mereu Aproape, fundație ce vine în sprijinul copiilor cu grave probleme de sănătate. În perioada aceasta a organizat de asemenea Teledonul Inundațiilor, în anul 2010, eveniment prin care Fundația MereuAproape a reușit să construiască 75 de case pentru familiile sinistraților și să le ofere acestora și alte ajutoare materiale.

În 2015 a organizat Teledonul Colectiv, eveniment ce a adunat fonduri pentru a ajuta victimele incendiului de la Colectiv și pe familiile acestora. În 2019 este ambasadorul campaniei Ajut Eu, proiect ce își propune sã conecteze pe platforma www.ajuteu.ro dorinţele unor oameni, cu cei care le pot împlini, schimbând astfel destine.

În 2011 a înființat Intact Media Academy, școală de media ce își propune să contribuie la formarea viitoarelor generații de jurnaliși de televiziune, având ca bază de pornire experiența celor care fac această meserie în fiecare zi, unii de zeci de ani.

În 2012, Alessandra a început organizarea și moderarea forumurilor Intact Media Group, evenimente care au avut ca idee de bază realizarea unui dialog real între mediul de business și autorități. Ca o continuare firească a acestor forumuri, din 2016 a demarat un proiect menit să sprijine capitalul românesc: catalogul anual “Români care dezvoltă România”, primul catalog care a adus în atenţia publicului numele, activitatea şi performanţele celor mai puternici oameni de afaceri de la noi, personalităţi care, de-a lungul anilor, prin modul în care au activat, au avut o contribuţie esenţială în dezvoltarea mediului de afaceri şi în promovarea adevăratului capital românesc."

Andreea Berecleanu: "Pot sa dau si amanunte despre alegerea mea de a pleca dar cred ca viata trebuie sa-si urmeze cursul"

Andreea Berecleanu a postat un scurt mesaj despre schimbarea de la Antena 1:

"Am stat 17 ani in Antena 1 pentru ca nu am fost constransa in vreun fel. Astazi drumurile noastre se despart. Nu voi accepta situatii impuse. Sunt prezentator de stiri de 27 de ani, sunt un jurnalist respectat atat de colegii de breasla cat si de catre public tocmai pentru ca nu am dezamagit, sunt un om corect si onest. Pot sa dau si amanunte despre alegerea mea de a pleca dar cred ca viata trebuie sa-si urmeze cursul, la fel si profesia mea.

Voi fi alaturi milioanelor de oameni cu dragoste si respect mereu, sub diferite forme, si va multumesc pentru toti acesti ani. Multi dintre voi, asa cum mi-ati spus oficial pe retelele mele de Social Media sau in studiile de piata, dar si pe strada, fata in fata, ma considerati un prieten al familiei dv si un jurnalist cu credibilitate. Ba mai mult, aceia dintre dv care nu erati telespectatori ai Antena 1, ati ales Observatorul de dragul meu.

Aceasta incredere inseamna enorm pentru mine. Asa cum nu ma dezic de principiile mele, nu ma voi dezice nici de voi! Ne vom intalni, cu siguranta!"

Autor: Petrişor Obae petrisor.obaepaginademedia.ro

Comentarii

  • Total neinspirată decizie, fiindcă Andreea Berecleanu era imaginea perfectă și pare absolut imposibilă ideea de suflu nou, când Sandra o să se identifice în continuare cu Antena 3. Dacă era imperios necesar ca Andreea să plece, atunci aș fi lăsat-o în continuare pe Octavia Geamănu sau aș fi mers pe varianta Andreea Țopan, printre puținele din generația nouă care mie îmi lasă impresia că pune pe primul plan jurnalismul, și nu să dea bine pe ecran.
  • @Razvan, ai dreptate cu Mihaela Călin, chiar e mult mai potrivită, plus că transmite un vibe foarte pozitiv și este o persoană caldă, care știe să se facă plăcută în fața publicului
  • antena 1 =prostie ..sa schimbi un prezentator ca Andreea e ca si cand te ai condamna la moarte,,observator era Andreea care facea audiente bune si tinea pasul cu stirile pro tv ,acum o sa fie in cadere libera,eu unul nu ma mai uit la observator,,,
  • O mare pierdere pentru Antena 1 ,era o profesionista,urmaream Observatorul doar fiindca prezenta ea,mare pacat ,Mai degraba ar bagao pe Mihaela Calin la ora 19 si pe Stoiceasca la 16:00 ,Mihaela e mult mai buna
  • Cred că o decizie mai înțeleaptă este Octavia Geamănu care este un produs al Antenei (doar al Antenei 1).Observatorul a încercat tot felul de artificii pe tv și online dar nu prind la români.Acum nu știu exact cum stă Observator 12 dar dacă e încă pe post însemnă că e ceva acolo.E singura premieră a Antenei care a prins la publicul comercial.Decizia Andreei e personală,nu cred că e ceva de comentat dar treaba asta cu prezentatorii e o chestiune de obișnuiță pentru că nivelul e cam acolo între Andreea,Octavia și Sandra.Diferența o face doar celebritatea iar Antena văd că nu e dispusă să investească în promovarea unor feței noi cum nici măcar o televiziune din România nu e dispusă.Acum nu că Octavia e vreo față nouă însă prea puțin promovată.
  • Ma gandeam eu de ce o tot vedeam pe Octavia Geamanu la Observatorul din timpul saptamanii.
    Sigur "sefutii" din Antena au obligat-o pe Andreea Berecleanu sa faca ceva si s-a ajuns la conflicte, oricum Observatorul o sa scada cu aceasta individa venita de la Hantena3

Trimite un comentariu