Skip to main content

A informa sau a agita? - "Decalogul" jurnalistului care scrie despre Coronavirus. "Nu sacrifici fapte pentru clickuri niciodată, dar mai ales în plină criză!"

 
A informa sau a agita? - "Decalogul" jurnalistului care scrie despre Coronavirus. "Nu sacrifici fapte pentru clickuri niciodată, dar mai ales în plină criză!"
Foto | Hepta

"DECALOGUL" JURNALISTULUI. Al celui care scrie despre epidemia de coronavirus. La ce trebuie să fie atent un ziarist? Ce să facă, dar mai ales ce să nu facă? Cum să nu inducă panica?

10 sfaturi de la jurnaliștii "de afară". 10 puncte de luat în seamă.

Publicitate

Cele mai multe sunt "de bun simț": "Nu dați titluri înșelătoare" sau "Atenție la experții cu care vorbiți". Sau "Mare atenție la cifre!" Sunt însă și altele.

Cât se respectă această regulă? - "Nu sacrifici fapte pentru clickuri niciodată, dar mai ales în plină criză!"

Toate vin de la International Journalists Network, platformă internațională a jurnaliștilor, în contextul răspândirii epidemiei de Coronavirus pe tot globul. 

Instituția a făcut o listă, un fel de „decalog al jurnalistului”, cu sfaturi și recomandări pentru presa care tratează subietul Covid-19.

Autorii listei subliniază din start: „Jurnaliștii trebuie să pună în balanță a informa publicul și a-l agita”

Redăm lista cu sfaturile pentru jurnaliști în criza Coronavirusului

1. Întelege situația de pe teren și abia apoi transpune-o în munca ta  

Răspândirea numeroasă a informațiilor pe internet poate induce în eroare audiența.

Este dat și un exemplu: Imaginea în care un om mort este întins pe strada în Wuhan, înconjurat de un echipaj medical. Imaginea poate să surprindă cauzele coronavirusului în Wuhan, dar nu există o dovadă care să confirme că omul a murit din cauza virusului.

Reporterii trebuie să se asigure că imaginile pe care le înregistrează sunt exacte și arată ceea ce se petrece. Fotografiile senzaționale ca omul din strada, dau o imagine inexactă și răspândesc frica.

Un exemplu din România: "Coronavirusul se extinde la Vatican", suna un titlu de la TV, ilustrat cu Papa Fracisc strănutând, cu mâna la gură.

2. Concentrați-vă pe relatare, mai puțin pe analiză

Opinia și analiza au rolul lor, dar este prea devreme să înțelegem cu adevărat la scară largă ramificațiile. 

International Journalists Network notează: Nu urmați modelul ziarului The Wall Street Journal și nu publicați un articol care etichetează China ca „adevăratul bolnav al Asiei”.

Materialul a fost criticat și considerat rasist. 

China a expulzat trei reporteri din Wall Street Journal ca răspuns la acest articol - un pas îngrijorător în ceea ce privește libertatea presei, în pofida problematicii articolului, mai spune sursa citată. 

3. Fiți atenți la titluri

Nu înșelați cititorii cu titlurile dumneavoastră. Cu un volum mare de informații și în ritmul rapid al rețelelor de socializare, mulți oameni își primesc știrile doar din titluri.

Deși vrei să fie atrăgător, nu sacrifici fapte pentru clickuri niciodată, dar mai ales în plină criză, notează categoric aceeași sursă.

4. Nu uitați: Nu toate cifrele sunt exacte!

Nu neglijați datele pe care le aveți disponibile, dar asigurați-vă că publicul înțelege limitele și incertitudinea din spatele numerelor.

Infecția are o perioadă de incubație estimată la 14 zile, ceea ce înseamnă că este posibil ca cineva să contracteze virusul și să nu prezinte simptome timp de două săptămâni. Acest lucru duce la un decalaj al numerelor.

5. Vorbește cu câți mai mulți oameni diferiți

Virusul afectează oamenii din toate țările, orașele și straturile sociale. Experiența celor afectați în China nu va fi aceeași cu cea din Singapore, care nu va fi aceeași ca a celor din Italia. Chiar și în interiorul unei țări sau oraș, există o mare diferență.

Reporterii au responsabilitatea de a face tot posibilul pentru a surprinde diferitele realități pe care le trăiesc oamenii. 

Michael Standaert, de la Bloomberg, subliniază că este important ca jurnalișii să vorbească cu cât mai multe persoane, în special în țările în care cenzura este mai accentuată. 

6. Evită expresiile rasiste

Epidemiile globale au o istorie a răspândirii rasismului și xenofobiei, iar Covid-19 nu este diferit. Un bărbat din Singapore de origine chineză a fost agresat la Londra, atacatorii lui spunându-i că nu vor „coronavirusul său”.

Massmedia trebuie să fie atentă să nu încurajeze stereotipurile sau să promoveze din neatenție interpretările rasiste.

Și în România a existat un caz în care un cetățean de origine chinează a fost bruscat la metrou de un grup de suporteri.

7. Fiți la atenți la modul în care intervievați experți

Dacă nu găsești sursele potrivite, munca ta va avea de suferit. Aveți grijă să căutați experții de care aveți nevoie și opiniile lor.

8. Scrieți și despre lucrurile mai puțin interesante, cum ar fi spălatul mâinilor

S-ar putea să fie nevoie să scrieți o poveste cu pagină completă pe spălarea mâinilor, de exemplu - și este în regulă.

Concentrează-ți eforturile pe răspunsul la întrebările publicului tău.

Utilizați Google Trends pentru a înțelege mai bine ce tip de informații caută oamenii și apoi produceți conținut de calitate la care pot apela pentru a găsi răspunsuri.

9. Setează-ți limite

Editorii vor vrea să te apropii mai des de povești. Este important să spui uneori „Nu” de dragul tău și de dragul muncii tale. Petrecând 24 de ore departe de computer vă ajută să vă adunați și să vă întoarceți odihnit mental și să puteți urmări noi unghiuri de poveste, a recomandat jurnalistul Bloomberg Michael Standaert.

„Un foc bun are nevoie de spațiu între bușteni”, a spus el.

10. Când lucrurile se termină, rămâneți cu povestea

În cele din urmă, lucrurile se vor termina, dar asta nu înseamnă că munca ta s-a terminat. 

Evaluați modul în care politicienii și oficialii din domeniul sănătății au gestionat criza și identificați lecțiile învățate.
 

Autor: Raul Bambu raul.bambupaginademedia.ro

Comentarii

  • chiar in articolul citat e o dezinformare: "incubație estimată la 14 zile"
    perioada medie e de 5 zile, ca la SARS. s-au ales 14 zile carantina pentru a acoperi 99% din cazuri desi puteau sa puna 30 zile daca vroiau 100%.
    sursa: DOI 10.7326/M20-0504

Trimite un comentariu