Skip to main content

Reclamele şi vânzările de măşti chirurgicale, interzise pe Facebook şi Instagram

 
Facebook-Hepta 2
Facebook-Hepta 2

Facebook ia măsuri împotriva celor care vor să profite financiar de pe urma epidemiei de coronavirus (Covid - 19). Compania a luat decizia de a interzice reclamele şi anunţurile de vânzare pentru măşti chirurgicale, scrie The Verge, care citează un anunţ oficial al companiei.

Publicitate

Măsura este una temporară şi vizează atât platforma Facebook, cât şi Instagram.

„Monitorizăm cu atenţie COVID 19 şi, în caz de necesitate, vom face actualizări ale regulamentului, dacă vom vedea că oamenii vor încerca să exploateze chestiunile ce ţin de siguranţa sănătăţii. Vom începe să aplicăm aceste schimbări în următoarele zile”, a precizat într-o postare pe Twitter Rob Leathern, unul dintre directorii Facebook.

Deşi luată de câteva zile, măsura are şi scăpări. The Verge a descoperit deja, cel puţin în Statele Unite, numeroase anunţuri de vânzare a măştilor chirurgicale, la preţuri care ajung şi la 1000 de dolari bucata. De altfel, la o căutare pe marketplaceul din România, şi la noi se găsesc încă numeroase anunţuri

Organizaţia Mondială a Sănătăţii (WHO) a avertizat încă de săptămâna trecută că cetăţenii din toată lumea au ajuns să-şi facă stocuri de astfel de măşti, ducând la o penurie a acestor produse în rândul personalului medical.

Înaintea acestei decizii, Facebook anunţase că interzice reclamele la produse medicale care sugerează că mai sunt disponibile doar în stoc limitat, precum şi reclamele care promovează false tratamente sau metode de prevenţie pentru COVID-19.

Grupurile şi Paginile despre Coronavirus vor fi, de asemenea, blocate de algoritm, a mai anunţat Facebook.

Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro
viewscnt

Trimite un comentariu

sus