Skip to main content

Digi 24.ro și o opinie "venită de nicăieri": cine semnează textul despre cât de greu e să porți masca la muncă?

 
Digi 24.ro și o opinie "venită de nicăieri": cine semnează textul despre cât de greu e să porți masca la muncă?
Editorialul Marea de-mascare

Un text de Digi 24.ro venit "de nicăieri". Un anume "Radu Popescu" semnează, discret, un text în care ideea principală este legată de cât de greu le este companiilor să aplice regulile despre purtarea măștilor la muncă.

Se vorbește despre "condiții mai greu sau chiar imposibil de aplicat" de către companii. Despre "absurdul reglementării obligativității de a purta masca non-stop pe durata desfășurării activităților la locul de muncă."

Și că regulile pentru firme "trebuie să fie rezonabile, previzibile și posibile".

Publicitate

Jurnalistul Mircea Barbu a sesizat anomalia. Ziaristul își exprimă părerea că textul reflectă, de fapt, sub forma unui editorial, ce crede Digi despre măsurile Guvernului. De alfel, spune Mircea Barbu, "Radu Popescu" nu mai apare ca semnatar al unor alte opinii de pe Digi24.ro sau din altă parte.

Paginademedia.ro a adresat Digi24 o serie de întrebări, dar oficialii companiei nu au comentat:

  • Cine este Radu Popescu, cel care e pus la finalul textului?
  • De ce semnătura este la final, și nu la început, cu foto și descriere, ca în alte cazuri?
  • Reprezinta opinia din articol și opinia redactiei Digi24.ro? 

Câteva fragmente din articol:

  • O parte a absurdului reglementării a fost înlăturată, însă rămâne o parte însemnată din reglementare care nu poate fi aplicată în mod absolut. Pe durata timpului de muncă oamenii beau apă/ceai/cafea. Ce soluții le propun autoritățile oamenilor? Trebuie să iasă din clădire pentru o înghițitură de apă?
  • În mod inevitabil, oamenii vor mânca la locul de muncă. Ce soluție propun autoritățile cetățenilor responsabili care vor să mănânce? Să iasă din clădirea în care lucrează pentru a mânca sau eventual să se refugieze în toaletă? Cum procedează funcționarii/demnitarii care au emis actele normative pe trebuie să le respecte inclusiv aceștia? Cumva le ignoră?
  • Cum poate crede cineva că orice firmă sau autoritate are capacitatea de a se dota peste noapte cu echipamentele (termometre, termoscannere, camere cu termoviziune etc) necesare pentru realizarea triajului epidemiologic? Hârtia suportă orice, însă obligațiile instituite prin reglementările impuse de autorități trebuie să fie rezonabile, previzibile și posibile.
  • Nu excludem în nici un fel beneficiile purtării măștii, însă instituirea abruptă a obligativității purtării măștii de pe o zi pe alta nu poate fi eficientă, întrucât trebuie ca cetățenii să aibă posibilitatea efectivă de a-și procura măștile pentru a fi în măsură să se conformeze noilor reguli privind purtarea de măști în spațiile publice închise, în mijloacele de transport în comun, în magazine, la locul de muncă, etc.
  • Dincolo de dificultățile privind procurarea măștilor mai trebuie remarcat și absurdul reglementării obligativității de a purta masca non-stop pe durata desfășurării activităților la locul de muncă.

De ce este articolul diferit de alte opinii?

- opiniile de pe site au semnătura la început. Tot la începutul articolelor este o poză cu semnatarul, plus o scurtă descriere (vezi Galerie Foto)

- în articolul cu titlul Marea de-mascare, ilustrația e o poză de pe Getty, iar semnătura este abia la final, în paranteză

- la promovarea pe Facebook, se marchează, de obicei, că articolul este un Editorial, nu și aici

GALERIE FOTO.

  • Cum promoveaza un text cu o opinie
  • Cum a fost promovat textul de acum
  • Editorialul Marea de-mascare
  • Editorialul Marea de-mascare
  • Semnătură a unui editorial "Normal"

Articolul de pe Digi 24, aici

Autor: Petrişor Obae petrisor.obaepaginademedia.ro

Comentarii

  • Ce bine că nu mai citesc astfel de site-uri, de când pandemia a sosit și pe plaiurile mioritice. Eventual EurActiv sau Deutsche Welle România, dar nici măcar. Dragilor și dragelor, după aproape 3 luni în care NU am citit site-uri de știri (ce a zis Orban despre X, sau Y despre Dragnea, Ponta despre Z sau Ciolacu despre Ș), vă spun: NIMIC nu se schimbă. Toate "lăturile" sunt tot acolo.

    Pentru sănătatea dvs. intelectuală, citiți și altceva: National Geographic România, ascultați Radio România Cultural sau Muzical, EBS Radio, muzică pe YouTube, alte cele. Orice, dar nu "știri". Veți fi mai fericiți!

Trimite un comentariu