Producţia „Fjord” ajunge în România şi va putea fi proiectat simultan în toate sălile de cinematografe din România. În Bucureşti se va ţine chiar o proiecţie de gală la Ateneul Român.
Când apare filmul în România?
Producţia apare în premieră în cinematografele din ţară pe 15 ianuarie 2027. Lansarea va fi marcată de o gală la Sala Palatului din Bucureşti. La aceasta, vor fi prezenţi atât regizorul Cristian Mungiu, cât şi actorii Sebastian Stan si Renate Reinsve, dar şi alţi actori din distribuţie şi membri ai echipei filmului.
Până la premiera de la începutul anului 2027, filmul „Fjord” poate fi urmărit în România într-o proiecţie specială organizată la nivel naţional în cadrul festivalului "Les Films de Cannes à Bucarest", pe 24 octombrie, de la ora 18:00.
Biletele pentru această proiecţie specială simultană se vor pune în vânzare începând cu data de 1 octombrie. Proiecţia va fi urmată de o discuţie a regizorului Cristian Mungiu cu publicul şi va fi transmisă în direct în sălile de cinema care doresc să o preia, programul urmând să fie afişat ulterior pe site-urile cinematografelor.
Publicul din România va avea ocazia să afle mai multe despre realizarea filmului, despre parcursul său internaţional şi despre campania pe care regizorul o desfăşoară alături de Neon, distribuitorul american al filmului, în încercarea de a aduce pentru prima dată un premiu Oscar pentru un film românesc.
Despre ce este acest film?
„Fjord” prezintă cazul real al familiei Botnariu, care a ajuns în atenţia presei autohtone şi internaţionale la finalul anului 2015, după ce părinţii au fost acuzaţi de autorităţile norvegiene de violenţă fizică la adresa copiilor. În urma acestor acuzaţii, cei cinci copii au fost preluaţi de autorităţile norvegiene şi plasaţi în custodia statului.
„Fjord” va avea premiera în Statele Unite pe 9 octombrie, iar la premiile Academiei Americane de Film se află în competiţie în secţiunile:
- Cel mai bun film,
- Cel mai bun regizor,
- Cel mai bun scenariu original,
- Cea mai bună imagine,
- Cel mai bun actor în rol principal,
- Cea mai bună actriţă în rol principal,
- Cea mai bună actriţă în rol secundar,
- Cele mai bune decoruri, Cele mai bune costume,
- Cel mai bun set-dressing,
- Cel mai bun montaj,
- Cea mai bună distribuţie (Best Casting).
Producţia „Fjord”, care i-a adus lui Cristian Mungiu cel de-al doilea Palme d’Or din cariera sa, a fost achiziţionat pentru distribuţie în reţelele de cinematografe din aproximativ 100 de ţări.
Prima premieră naţională a avut deja loc pe 19 august în Franţa, unde filmul a depăşit deja 500.000 de spectatori.
În Norvegia, ţara unde se petrece acţiunea filmului, distribuţia a început pe 4 septembrie, iar filmul a adunat deja peste 30.000 de spectatori în cinematografe.
În America de Nord, campania pentru Oscar a început cu prezentarea filmului la prestigioasele festivaluri de la Telluride si Toronto, unde a rulat de fiecare dată cu toate proiecţiile sold out şi va continua cu prezenţa la festivalul de film de la New York. Alături de regizorul Cristian Mungiu, la Toronto a fost prezent şi actorul Sebastian Stan, interpretul rolului principal masculin din „Fjord”.
Sebastian Stan va fi prezent şi la New York pentru campania de promovare a filmului.
Filmul a fost inclus până acum în selecţia a peste 50 de festivaluri internaţionale, iar în această toamnă vor urma, printre altele, BFI London Film Festival, Festivalul Internaţional de Film de la San Sebastián, Festivalul Internaţional de Film de la Busan şi Festivalul de Film de la Roma.
Până la începutul sezonului premiilor din Statele Unite din luna decembrie, FJORD va avea premiera cinematografică în peste 40 de ţări.
O expoziţie de fotografii dedicată filmului, la Bucureşti
Cu ocazia premierei în Statele Unite din luna octombrie, New York şi Los Angeles vor găzdui expoziţia de fotografie a regizorului Cristian Mungiu, cu imagini surprinse în Norvegia în perioada de pregătire şi filmare a FJORD. Expoziţia poate fi văzută şi în România, în cadrul Art Safari New Museum la Bucureşti, începând cu data de 18 septembrie.
„Fjord”, apreciat de publicaţii jurnaliştice şi de film
Pe 27 august, revista Variety, una dintre cele mai importante reviste de film din Statele Unite ale Americii, publica un articol intitulat „Şapte filme care ar putea marca sezonul premiilor din cinematografie”. În el, publicaţia a inclus, în listele sale, şi filmul „Fjord”.
La acel moment, acestea au fost filmele din categoria „Cel mai bun film al anului”, potrivit Variety:
- „The Debut” (A24)
- „Dune: Part Three” (Warner Bros.)
- „Fjord” (Neon)
- „The Invite” (A24)
- „La Bola Negra” (Netflix)
- „The Odyssey” (Universal Pictures)
- „Project Hail Mary” (Amazon MGM Studios)
- „Tender Loving Care” (Bleecker Street)
- „Wild Horse Nine” (Searchlight Pictures)
- „Wildwood” (Laika)
Cu toate că regizorul Cristian Mungiu nu a fost menţionat pe lista posibililor nominalizaţi la categoria Regie, Variety l-a menţionat ca posibil nominalizat pentru „Scenariu original":
- „The Debut” (A24) – Jesse Eisenberg
- „Fjord” (Neon) – Cristian Mungiu
- „Josephine” (Sumerian Pictures) – Beth de Araújo
- „Tender Loving Care” (Bleecker Street) – Mike Leigh
- „Wild Horse Nine” (Searchlight Pictures) – Martin McDonagh
Totodată, filmul „Fjord” a fost trecut atunci şi la categoria „Film internaţional":
- „All of a Sudden” – din Japonia (Neon)
- „Fjord” – din România (Neon)
- “La Bola Negra” – din Spania (Netflix)
- „Minotaur” – din Franţa (Mubi)
- „Possible Love” – din Coreea de Sud (Netflix)
De asemenea, mai multe publicaţii internaţionale au lansat o serie de interviuri, cronici şi recomandări care fac referire la intenţia regizorală şi sensul filmului.
The Hollywood Reporter constata că “filmul stârneşte dezbateri“ şi că pune întrebări incomode despre societatea de astăzi la care regizorul Cristian Mungiu nu oferă răspunsuri uşoare.
The New York Post spunea că cineastul român îşi respectă publicul suficient de mult încât să-l lase să decidă singur cine are dreptate, pe măsură ce situaţia se complică sub ochii săi.
„Sebastian Stan oferă o interpretare transformatoare şi de o forţă remarcabilă în FJORD.”, afirmă Rotten Tomatoes.
Totodată, The Daily Beast consideră că Sebastian Stan interpretează un rol ”definitoriu pentru cariera sa”.
"Acest film te captivează prin forţa dramei juridice. Felul în care, în acest caz, se pierd din vedere valorile morale şi capacitatea de a vedea şi perspectiva celuilalt este redat cu multă măiestrie de Cristian Mungiu.
Varianta nereuşită a acestui film ar fi o formă de propagandă conservatoare. Dar varianta bună? Este realizată impecabil.”, spunea Letterboxd.
Cristian Mungiu, regizor "Fjord":
“Mă bucur că "Fjord" a început bine în America şi că în acest moment mai multe publicaţii prestigioase ne-au inclus pe lista filmelor favorite pentru premiile Oscar la mai multe categorii.
Este o oportunitate pe care cinematografia română nu a mai avut-o până acum, date fiind costurile campaniei de promovare în Statele Unite.
Primesc foarte multe încurajări de la compatrioţi din România, dar şi din alte ţări care îşi doresc un Oscar pentru România şi îi asigur că cel mai mare sprijin pe care ni-l pot da este să meargă să vadă filmul când va ieşi în cinematografe în ţările lor.
Totodată mă bucur că mai multe companii româneşti au sesizat această oportunitate rară de promovare a României şi s-au alăturat efortului nostru de a nominaliza filmul la cât mai multe categorii.”
Festivalul Les Films de Cannes à Bucarest va avea loc între 23 octombrie şi 1 noiembrie, mai multe detalii vor fi disponibile în curând.