Skip to main content

A cui mai e Realitatea? Cozmin Gușă: Sunt acționar, dar nu mai sunt patron. Aștept dividendele. Ce spune de prezența lui Mitrea pe post?

 
A cui mai e Realitatea? Cozmin Gușă: Sunt acționar, dar nu mai sunt patron. Aștept dividendele. Ce spune de prezența lui Mitrea pe post?

INTERVIU. Cine sunt proprietarii Realitatea TV? Mai este Cozmin Gușă proprietarul postului de televiziune? A preluat Miron Mitrea partea lui Cozmin Gușă?

Întrebări care vin în contextul în care, în ultima perioadă, oamenii apropiați de Cozmin Gușă au plecat de la postul TV (Denise Rifai, Octavian Hoandră, dar și alții). Și-au făcut loc în grilă Miron Mitrea (fost ministru PSD), Anca Alexandrescu (fost consilier al premierilor Liviu Dragnea și Viorica Dăncilă) sau Gabriel Oprea.

Publicitate

Paginademedia.ro a stat de vorbă cu Cozmin Gușă. Ce spune?

Mai este patronul Realitatea?

Cozmin Gușă, pentru Paginademedia.ro:

  • "Pe structura de la Realitatea Plus, eu și Maricel Păcuraru avem 49,5% fiecare, iar Alexandra Păcuraru are 1%.

Eu am decis ca, din decembrie 2019, să nu mă mai ocup de Realitatea din punct de vedere editorial, după opt ani de zile. Din acel moment, s-a ocupat partenerul meu, Maricel Păcuraru."

 

  • “Acum sunt doar acționar. Patron eram când coordonam editorial. Sunt acționar și în continuare și nu mă implic deloc în activitatea editorială.

Nu-mi doresc nicio putere la Realitatea. Mi-aș dori niște dividende la finalul anului 2020, ca să pot prospera în final. Aștept dividendele la sfârșitul anului. După aceeam mai vedem.”

Cine se ocupă de editorialul Realitatea Plus?

Cozmin Gușă: “A fost preluată de partenerul meu, Maricel Păcuraru.

Nu exclud ca, în baza colaborării lui cu Miron Mitrea, cu care își înființase o firmă de consultanță în toamna anului 2019, acesta să fi putut avea influență, după plecarea mea, în strategia editorială a Realitații.

Totuși, eu îl consider pe Maricel Păcuraru mai inteligent decât Miron Mitrea și mă îndoiesc că ar putea să fie generatorul strategiei editoriale de la Realitatea.”

Despre orientatea de acum a postului?

Cozmin Gușă: “Am explicat abordarea mea pragmatică, în sensul că aștept dividendele, dar din punct de vedere editorial nu apreciez evoluții de tipul Miron Mitrea, Anca Alexandrescu sau Oreste Teodorescu, acesta fiind și motivul pentru care pe unii nici nu i-am selectionat înainte să presteze pentru Realitatea (Mitrea sau Anca Alexandrescu), respectiv pe alții i-am eliminat din structura editorială (Oreste Teodorescu, Grigore Cartianu).”

Mai are un cuvânt de spus?

Cozmin Gușă: “În momentul în care i-am predat coordonarea editorială lui Maricel Păcuraru, am făcut-o în aceleași condiții pe care și el le-a respectat în relația cu mine, adică: timp de opt ani, niciodată nu a avut vreo pretenție editorială legată de Realitatea Media, iar eu am avut posibilitatea să decid toată coordonarea editorială în ultimii opt ani.

El timp de opt ani nu s-a implicat. Mi se pare corect ca, din momentul în care am renunțat, nici eu să nu mă implic.

Nu am discutat despre nicio decizie editorială, așa cum am explicat înainte dar, ca să ți fac o plăcere, pot să comentez faptul că Gabriel Oprea, niciodată în viața lui, nu va putea genera audiență la Realitatea TV.

I-a cedat lui Miron Mitrea partea lui?

Cozmin Gușă: "Miron Mitrea nu mi-a făcut o propunere oficială și personală de a-i cesiona participația de la Realitatea și nici nu cred că are suficienți bani să plătească cât ar trebui.

Legat de proiectul Realitatea Plus, impunerea lui pe piața media îmi aparține majoritar, de la obținerea licenței, până la negocierea preluării pe rețelele de cablu."

Care este acum relația cu Maricel Păcuraru? Ce spune despre Denise Rifai și Octavian Hoandră, dar și alte detalii, în interviul acordat Paginademedia.ro

Citește și: Realitatea TV: O demisie și două prezentatoare în șomaj tehnic: Florentina Bălășoiu, Nora Dincă și Mariana Zberianu


Citește și: După patru zile la Realitatea, s-a întors la Libertatea. Alina Manolache revine la publicația Ringier


Citește și: Director executiv nou la Realitatea Plus. Are 15 ani experiență în TV de știri


Citește și: INTERVIU. Alina Manolache, fostă Digi 24, la Realitatea Plus. De ce a plecat de la Libertatea?


Citește și: Plecare importantă de la Digi24. Jurnalista Alina Manolache, partenera de emisiune a lui CTP, părăsește postul de știri. Unde merge?


Citește și: Costi Rogozanu pleacă de la Realitatea Plus, după ce o parte din redacție a fost trimisă în șomaj tehnic: „Mulți dintre colegii noștri au fost puși într-o situație fără ieșire”


Citește și: MediaSind: Angajați ai Realitatea, și în șomaj tehnic, și voluntari. "Nu îi mai obligați pe cei în șomaj să lucreze. Vom sesiza instituțiile abilitate"

Interviul acordat Paginademedia.ro de Cozmin Gușă:

Paginademedia.ro: Care este acum acționariatul Realitatea?

Cozmin Gușă: Pe vechea structură de la Realitatea, Maricel Păcuraru și cu mine eram 50/50. Pe structura de la Realitatea Plus, avem 49,5% fiecare, iar Alexandra Păcuraru are 1%.

Realitatea Plus este pe compania Geopol Internațional, care a obținut licență de la CNA pentru postul TV.

Eu am decis ca, din decembrie 2019, să nu mă mai ocup de Realitatea din punct de vedere editorial, după opt ani de zile. Din acel moment, s-a ocupat partenerul meu, Maricel Păcuraru.

Ceea ce nu am spus până acum, legat de motivația faptului că nu mai doream să mă ocup, este legat de conceptul “muncă în zadar”.

Paginademedia.ro: Adică?

Cozmin Gușă: 3-4 ore pe zi, fără profit financiar, iar rezultatul final să fie să mă chinuiesc să o bag pe Viorica Dăncilă în turul doi, cu beneficiar final Iohannis a fost mult prea mult pentru mine și atunci am decis să renunț la coordonare, care a fost preluată de partenerul meu, Maricel Păcuraru.

Nu exclud ca, în baza colaborării lui cu Miron Mitrea, cu care își înființase o firmă de consultanță în toamna anului 2019, acesta să fi putut avea influență, după plecarea mea, în strategia editorială a Realitații.

Totuși, eu îl consider pe Maricel Păcuraru mai inteligent decât Miron Mitrea și mă îndoiesc că ar putea să fie generatorul strategiei editoriale de la Realitatea.

Paginademedia.ro: De această direcție atunci?

Cozmin Gușă: A fost decizia mea de strategie editorială, pentru a nu da posibilitatea candidatului Dan Barna să poată să ajungă președinte, pentru că mi se părea foarte periculos pentru democrația românească.

Discuția mea a fost că eu nu am mai vrut să o fac. Din scârbă de Iohannis. Pentru că Realitatea a fost cel mai important vector mediatic pentru realegerea lui.

Paginademedia.ro: Ai rămas acționar la Realitatea?

Cozmin Gușă: Sunt acționar și în continuare și nu mă implic deloc în activitatea editorială.

În acest fel, se poate înțelege că nici Miron Mitrea, nici Anca Alexandrescu, nici Oreste nu au fost opțiunile mele, ci ale partenerului meu, care a preluat managementul editorial.

Paginademedia.ro: Ca acționar, nu ai un cuvânt de spus?

Cozmin Gușă: Nu doresc să am un cuvânt de spus. Aștept dividendele la finalul anului.

Paginademedia.ro: Esti de acord cu orientarea editorială?

Cozmin Gușă: Tocmai am explicat abordarea mea pragmatică, în sensul că aștept dividendele, dar din punct de vedere editorial nu apreciez evoluții de tipul Miron Mitrea, Anca Alexandrescu sau Oreste Teodorescu, acesta fiind și motivul pentru care pe unii nici nu i-am selectionat înainte să presteze pentru Realitatea (Mitrea sau Anca Alexandrescu), respectiv pe alții i-am eliminat din structura editorială (Oreste Teodorescu, Grigore Cartianu).

Atât Denise Rifai, cât și Octavian Hoandră au plecat voluntari, pentru că nu au dorit să lucreze într-o coordonare editorială care nu-mi aparținea.

Denise Rifai sau Octavian Hoandră nu au mai vrut să lucreze la Realitatea în condițiile în care eu nu mai coordonam editorial. Le-am înțeles decizia și sunt în continuare în relații interpersonale excelente cu ei și pot să vă anunț că vor reveni în curând în prim planul activității mediatice naționale.

Paginademedia.ro: Maricel s-a consultat cu tine?

Cozmin Gușă: Nu trebuia să se consulte cu mine, pentru că în momentul în care i-am predat coordonarea editorială, am făcut-o în aceleași condiții pe care și el le-a respectat în relația cu mine, adică: timp de opt ani, niciodată nu a avut vreo pretenție editorială legată de Realitatea Media, iar eu am avut posibilitatea să decid toată coordonarea editorială în ultimii opt ani.

Paginademedia.ro: Opt ani a fost “jucăria” ta…

Cozmin Gușă: Da, recunosc.

Paginademedia.ro: Care este acum Relația cu Maricel Păcuraru?

Cozmin Gușă: Neschimbată. Suntem parteneri în continuare și așa cum el nu a comentat public vreodată strategia mea editorială, nici eu nu o să o fac.

Paginademedia.ro: Vă vorbiți?

Cozmin Gușă: Da.

Paginademedia.ro: Când ați vorbit ultima dată?

Cozmin Gușă: Azi (vineri).

Paginademedia.ro: Ce ați discutat?

Cozmin Gușă: Despre precaritatea strategiei politice din interiorul PSD.

Paginademedia.ro: Despre propria afacere?

Cozmin Gușă: Nu mă interesează. Astept finalul anului, aștept dividendele.

Paginademedia.ro: Și dacă nu vin?

Cozmin Gușă: Vedem atunci.

Paginademedia.ro: Ai discutat cu Maricel despre decizia de a-l aduce pe Gabriel Oprea ca invitat?

Cozmin Gușă: Nu am discutat despre nicio decizie editorială, așa cum am explicat înainte dar, ca să ți fac o plăcere, pot să comentez faptul că Gabriel Oprea, niciodată în viața lui, nu va putea genera audiență la Realitatea TV.

Paginademedia.ro: I-ai zis și lui Maricel Păcuraru?

Cozmin Gușă: Nu. El timp de opt ani nu s-a implicat. Mi se pare corect ca, din momentul în care am renunțat, nici eu să nu mă implic.

Paginademedia.ro: Au fost condiții când ai renunțat la coordonarea editorială?

Cozmin Gușă: Singurele condiții sunt cele legate de dividendele de la sfârșitul anului. Realitatea Plus este un post care evoulează în condiții de businness.

Dacă dividendele nu vor fi îndestulătoare, vom avea o discuție.

Paginademedia.ro: La sfârșitul anului, ce se va întâmpla?

Cozmin Gușă: Nu știu, vedem atunci.

Paginademedia.ro: În concluzie, Cozmin Gușă e patron Realitatea?

Cozmin Gușă: Nu. Este doar acționar. Patron era când coordona editorial.

Nu-mi doresc nicio putere la Realitatea. Mi-aș dori niște dividende la finalul anului 2020, ca să pot prospera în final.

Paginademedia.ro: i-ai cedat partea ta lui Miron Mitrea? 

Cozmin Gușă: Miron Mitrea nu mi-a făcut o propunere oficială și personală de a-i cesiona participația de la Realitatea și nici nu cred că are suficienți bani să plătească cât ar trebui. Dacă nu mă crezi pe mine, te rog să-l întrebi pe Cristi Burci.

Citește și: Realitatea TV: O demisie și două prezentatoare în șomaj tehnic: Florentina Bălășoiu, Nora Dincă și Mariana Zberianu


Citește și: După patru zile la Realitatea, s-a întors la Libertatea. Alina Manolache revine la publicația Ringier


Citește și: Director executiv nou la Realitatea Plus. Are 15 ani experiență în TV de știri


Citește și: INTERVIU. Alina Manolache, fostă Digi 24, la Realitatea Plus. De ce a plecat de la Libertatea?


Citește și: Plecare importantă de la Digi24. Jurnalista Alina Manolache, partenera de emisiune a lui CTP, părăsește postul de știri. Unde merge?


Citește și: Costi Rogozanu pleacă de la Realitatea Plus, după ce o parte din redacție a fost trimisă în șomaj tehnic: „Mulți dintre colegii noștri au fost puși într-o situație fără ieșire”


Citește și: MediaSind: Angajați ai Realitatea, și în șomaj tehnic, și voluntari. "Nu îi mai obligați pe cei în șomaj să lucreze. Vom sesiza instituțiile abilitate"

 

Autor: Petrişor Obae petrisor.obaepaginademedia.ro

Comentarii

  • Şi dacă am pomenit de geostrateg, trebuie, pentru echidistanţă, să aduc aminte şi de poziţia unui liberal sadea. Doamnelor şi domnilor, Rareş Bogdan, un om de conjuctură, pe vechi, un liberal înfocat, pe nou. Mvai, ce mesaj emoţionant îî adresa lui Maricel Păcuraru la plecarea acestuia la „colegiul” Poarta Albă pentru completarea studiilor:

    “Maricel Păcuraru nu este acum alături de noi, dar știu că se uită la TV. Vreau să vă spun un lucru. Despre Maricel ați auzit numai lucruri mizerabile, dar nu este nimic adevărat. Sunt mândru că sunt prieten cu el. Când se va putea, mă voi duce să-l vizitez și să-l strâng în brațe pentru modul în care a avut grijă de Realitatea TV. Când a plecat mi-a zis un lucru: să nu mă cert cu Cozmin Gușă și nici cu soța lui, Dana. De asemenea, mi-a zis să nu îngenunchiem. Nu am îngenunchiat și nici nu vom îngenunchia. Te așteptăm aici", Jocuri de putere, nov, 2014

    Premonitorii vorbe. Iată, după nici 6 ani Maricel şi-a luat jucăria înapoi, în acest răstimp Rareş şi Cozmin n-au îngenuncheat decât în faţa celui care dă mai mult. Şi dă-i şi luptă, neisusorule! În rest, pupături, îmbrăţişări, lacrimi… QED
  • SOV - După eșecul cu domnul Elan, am încercat același cu un om căruia credeam că îmi datorează din punct de valoare moral enorm, micul *** Gușă. Gușă este un fel de peștișor, nu știu dacă știti ce înseamnă parazitul. În ocean se strecoară prin colții rechinului un fel de peștișori mici care ciugulesc din colții rechinului resturile. Ăsta este Gușă. Cu Voiculescu la început, cu Adrian Năstase, cu Băsescu, cu mine, acum îl ciugulește pe Vizer. Acest *** a avut în proprietate printr-un contract de trustee grupul Realitatea.
  • I-auzi frate, Maricel se ocupă de editorial. Baba, pardon, ospătarul şi mitraliera. Vedeţi că n-a stat degeaba la “academia” Poarta Alba, a ieşit de acolo cu abilităţi editoriale şi de management media. Doamne, sărmana presă pe mâinile cui a ajuns! Să revenim la Cozmin. De fapt, implicarea editorială a geostrategului consta în a bombarda redacţia de ştiri şi site-ul cu link-uri de încredere: flux, comisarul, activenews, DCnews, stiripesurse şi alte site-uri obscure de speculaţii, ipoteze şi manipulări. Trebuiau făcute ştiri, invitaţi oameni, pe subiectele indicate de Cozmin, atât pe tv, cât şi pe site.

    Caraghioslâcul era atunci când se cerea la telefon, vorbea, frate, şi câte o oră. Despre orice, că deh, era conectat în piaţă, iar prezentatorii nu îndrăzneau să-l întrerupă. După intervenţiile-fluviu, urma faza finala, se tăiau imediat halci şi de 10 min, care erau difuzate obsedant zile întregi. Nici site-ul nu scăpa mai ieftin, transcrierile erau postate de-ndata. Presă, da?!
    În modestia lui, amintea de fiecare data cum i-a format şi i-a introdus în politica mare, pe X, pe Y, pe Z, practic politichia românească a început şi s-a sfârşit cu Guşă. Dar preferatul lui era Coldea, personaj demonizat la fiecare intervenţie, de ziceai că-i vreun Richelieu ocult care a dus România de râpă. Şi era să uit de DNA, acest Gestapo, cum plastic l-a numit un invitat permanent. DNA, care distrugea familiile şi agoniseala penalilor, de nu mai putea fura mai nimic de grija Codruţei.

    Metoda de lucru era simpla: scana piaţa şi unde simţea un potenţial scandal, aborda subiectul anunţând astfel că-i disponibil, iar funcţie de aranjamentele de culise trecea în una din tabere. Eficient, nu?! Mno, nu ştiu daca şi comisionul se împărţea cu Maricel. Probabil nu.

    Nu pot să nu menţionez România 2019, acest Tezaru Folcloric cu care a bătut ţara anul trecut. Totul pe mocangeală, mă refer la cazarea şi masa echipei. A şi avut invitaţi de marcă: interlopi, penali şi persoane dubioase, care sper că nu sunteţi naivi să credeţi că nu cotizau la teşchereaua lui Cozmin. Altfel, eram o mare familie, cum îi plăcea să declare. Da, o familie, transformată în famiglie.

    Pentru cei care nu ştiu cum au pus mâna Maricel şi Cozmin pe Realitatea, las link-ul asta. https://www.b1.ro/stiri/eveniment/scandal-realitatea-tv-gusa-pacuraru-cum-au-preluat-postul-250388.html
  • Dle Gușă, dvs din ce naiba trăiți? Unde aveți cartea de muncă? Citeam pe net că aveți case mai grozave decât Adrian Năstase ba pe la Cornu, prin București, pe la Oradea, Cluj etc. Cu ce le întrețineți?
  • Cata autosuficienta in individul asta, Gusa! Dupa ce l-a scos din teren amicul lui Maricel, cand a vazut bilantul financiar sub dreapta conducere a Pelikanului, multe din spagile politice nu au ajuns in visteria comuna, acum are si tupeul sa santajeze cu dividendele de la sfarsit de an. Dupa plecarea lui Rares Bogdan a carmit-o spre pesede, in speranta unor castiguri viitoare! Analistul geopolitik de neimaginat, geostrategul politichii dambovitene, buricul pamantului, cel d-intaiul calcator in ale combinatiilor usilor inchise, prea maritul Gusa, simplu membru pesede!
  • Cozmine, ai venit în 2012 la Realitatea TV și "strategia" ta editorială a prăbușit audiențele. Cine știe să se uite pe cifre și caută chiar pe acest site, poate să facă lejer niște comparații: în timp ce alții au prosperat sau au stagnat, postul ăsta are de vreo opt ori mai puțin atat pe urban, cat si pe national. Pe comercial nici nu conteaza.
    Din cauza ta au plecat zeci de oameni f buni, care fac cariere in alte parti la nivel ridicat. Un post de stiri trebuie sa fie curat, credibil, onest, băi Cozmine! Nu sa faca combinatii puturoase asa cum le descrii tu in interviu, nu sa fie jucaria ta, a lui Pacuraru sau a lui Mitrea. Ai uitat cand il preamareai pe Gabriel Oprea, acum se vede ca il critici; la fel ca pe Coldea, pe Codruta etc. Deci, Oprea "nu face audiente", dar bine ca faceau Adrian Severin, Vanghelie, Rodica Stanoiu , Vasile Dancu, Ioan Rus si alte personaje sulfuroase promovate de tine. Bine ca facea audiente fiu-tau, Andrei, in acele calupuri ultra-penibile in care il prezentai drept marea vedeta din judo, federatie pe care ai pus-o pe butuci, unde n-ai niciun rezultat mai acatarii la competitiile care conteaza cu adevarat. E de mare tupeu sa ai pretentia la dividende, dupa ce ti-ai batut joc de sute de fosti salariati ramasi fara bani. Ai senzatia ca oamenii sunt prosti, ca nimeni nu vede ca pe tot ce pui mana se usuca, ca nu se prinde nimeni de toate ciubucurile tale. Pai nu erai tu salvatorul presei, nu veneai cu 50 de milioane $ anul trecut de la niste americani, nu promiteai tu ca Realitatea Plus va fi un post care va rupe norii prin Balcanii de Vest? Cozmine, bine ca ai disparut din spatiul public! Jurnalismul e un pic mai bun fara tine, nu-ti duce nimeni dorul dintre noi,. astia ramasi aici.
  • „Denise Rifai sau Octavian Hoandră nu au mai vrut să lucreze la Realitatea în condițiile în care eu nu mai coordonam editorial. Le-am înțeles decizia și sunt în continuare în relații interpersonale excelente cu ei și pot să vă anunț că vor reveni în curând în prim planul activității mediatice naționale.”

    De la B1 TV tocmai au fost dați afară Sorina Matei și Andrei Bădin, exact singurii de acolo care criticau PNL-ul. Ghici unde se va duce Denise Rifai?

Trimite un comentariu