Skip to main content

COMUNICAT. GroupM România oferă cele mai recente date cu privire la evoluţia pieţei de media, la nivel local şi internaţional

 
Foto | Pexels
Foto | Pexels

COMUNICAT. TYNY (This Year Next Year) este unul dintre cele mai exhaustive rapoarte globale din industria de media, atât la nivel local, cât şi internaţional.

Publicitate

Raportul TYNY (iunie 2020) oferă cele mai recente date şi predicţii asupra evolutiei pietei de publicitate din acest an, prin comparaţie cu anul anterior, în contextul generat de COVID-19. Raportul se realizează de două ori pe an, la mijlocul şi la finalul unui an în curs.

Ca o particularitate, ediţia din iunie 2020 a raportului TYNY subliniază un aspect foarte important, anume că este pentru prima dată când investiţia media din mediul online o depăşeşte pe cea din mediile offline/tradiţionale, la nivel global, ajungând la 53% în total, faţă de 47% în 2019.

Nota Paginademedia.ro: În secţiunea COMUNICATE sunt prezentate comunicatele companiilor care se înscriu, pe baza unui abonament.

Mihai Vişan, Head of Trading GroupM România:

„Ni se pare mai important ca niciodată ca informaţiile de acest gen să fie fluide şi toţi jucătorii din piaţa de publicitate să aibă acces la ele. Pentru ca piaţa să poată funcţiona mai departe, în ciuda contextului actual, trebuie să fim mai pregătiţi şi mai profesionişti ca niciodată în faţa clienţilor noştri”, a spus acesta.

Conform raportului oferit de GroupM se estimează o scădere a pieţei de publicitate la nivel global cu 9.9%, până la finalul lui 2020. Scăderea va fi mai accentuată în vestul Europei şi mai puţin pronunţată în SUA ( -7.5%) şi China (-2.8%), cele mai mari două pieţe de publicitate, care însumează peste 50% din piaţa globală. România va evolua similar cu media globală, cu o scădere estimată de 9.8% până la finalul anului.

La nivel global, piaţa de publicitate TV va scădea cu 12.8% în 2020, ajungând la o cotă de piaţă de 27%, iar zona de online va scădea cu 1.4% în 2020 şi va atinge pentru prima data o cotă majoritară din publicitatea globală, respectiv 53%. Toate celelalte medii vor înregistra scăderi mult mai pronunţate (>20%).

Pe piaţa locală, mediile dominante rămân TV-ul şi online-ul, dar în ordine inversă faţă de situaţia globală, cu TV-ul în poziţie dominantă, cu aproximativ 65% cotă de piaţă. Zona de online ocupă locul 2, cu aproximativ 20% cotă de piaţă. Conform estimărilor GroupM, piaţa de publicitate TV locală va scădea cu 8.5% în 2020, iar piaţa de online locală cu 6.9%.

Estimările includ bugetul programului guvernamental de suport pentru piaţa media şi se bazează pe scenariul în care nu va mai fi declarată o nouă stare de urgenţa în toamna acestui an.

Despre GroupM

GroupM este lider-ul global de management al investiţiilor în media, care gestionează peste 50 miliarde USD în investiţii anuale de media, prin intermediul agenţiilor Mindshare, MediaCom, Wavemaker, Essence, m/SIX şi Xaxis.

GroupM creează reale avantaje competitive pentru clienţii săi prin intermediul specialiştilor din întreaga lume, oferind informaţii valoroase despre tendinţele pieţei cu privire la comportamentul consumatorilor şi diverse platforme de media, expertiză de trading, market-leading brand-safe media, soluţii tehnologice, conţinut şi multe altele.

Pagina de Twitter: @GroupMWorldwide

Ce este secţiunea COMUNICATE:

Secţiunea COMUNICATE este un instrument de promovare eficientă a seviciilor oferite de firme din comunicare, mass-media, publicitate, din zonele conexe, dar şi din alte câmpuri de activitate.

În secţiunea COMUNICATE sunt prezentate comunicatele companiilor care se înscriu, pe baza unui abonament lunar. Este deschisă atât companiilor, cât şi free-lancerilor care doresc să îşi promoveze serviciile pe care le oferă.

Detalii, la [email protected]

Autor: Comunicat publicitatepaginademedia.ro
viewscnt

Trimite un comentariu

sus