Skip to main content

E sau nu conflict de interese? Șeful unui serviciu TVR cu achiziții de 250.000 euro, fost angajat al firmei câștigătoare. Conduce o mașină a firmei

 
E sau nu conflict de interese? Șeful unui serviciu TVR cu achiziții de 250.000 euro, fost angajat al firmei câștigătoare. Conduce o mașină a firmei
tvr

Este sau nu este conflict de interese? Șeful compartimentului logistic din TVR este un fost angajat al firmei cu care instituția publică a avut, în trei ani, contracte de un sfert de milion de euro, acuză MediaSind, cu documente obținute de la TVR. Același șef - Gheorghe Pereș - conduce și în prezent, spune sindicatul, o mașină înmatriculată pe numele firmei respective.

Publicitate

Ce spune TVR? Că Gheorghe Pereș, din punct de vedere juridic, nu este în conflict de interese, pentru că nu mai este angajatul firmei respective.

Detalii, în continuare:

  • Din 2017 și până în prezent, TVR a încheiat 10 contracte, din care 8 contracte prin achiziție directă și 2 prin procedură simplificată cu firma Inter Mega Construct, din Călărași. Datele apar în documentele TVR, obținute de MediaSind în baza Legii 544. (la finalul articolului).
  • Valoarea totală a contractelor cu firma din Călărași este de 1,1 milioane de lei, adică aproximativ 250.000 de euro. Au fost contracte pentru servicii de lucrări diverse în TVR (cele mai multe legate de rețeaua de apă din instituție).
  • Conform declarației de avere, depusă la începutul mandatului, Gheorghe Peres a fost angajatul acestei firme cu care TVR a avut contractele respective. Și pe LinkedIn, Peres apare "Consultant at Inter Mega Construct".

Gheorghe Pereș un foloseste și acum o mașină înmatriculată pe firma din Călărași. MediaSind vine cu o fotografie în care apare mașina respectivă, în timp ce vehiculul se încarcă din rețeaua electrică a TVR.

Pereș, mai spune MediaSind, a fost angajat, în trecut, în Pro TV, companie la care a lucrat și șefa TVR, Doina Gradea (ca asistentă a lui Adrian Sârbu și, apoi, ca șefă la Pro TV Internațional).

TVR: Nu este conflict de interese

Ce spune TVR despre situația în care se află angajatul instituției în cauză? Că nu este conflict de interese.

"Domnul Gheorghe Pereș nu s-a aflat și nu se află în conflict de interese.

Colaborarea domniei sale cu firma respectivă a fost încheiată înainte ca el să devină salariat al TVR", punctează instituția publică.

TVR, instituția care a furnizat MediaSind informațiile despre achizițiile compartimentului logistic, acuză, la rândul ei, sindicatul că "lansează iar, din confuzie sau rea-voință, acuzații false la adresa conducerii SRTv aducând, din nou, prejudicii grave de imagine televiziunii publice".

De asemenea, spune că sindicatul propagă constant "informaţii false, neverificate, prin amenințări, instigare la ură şi revoltă".

Informațiile despre achiziții date de TVR la cererea MediaSind

Autor: Petrişor Obae petrisor.obaepaginademedia.ro

Comentarii

  • prezentati topuri lunare ca esca e praf de doua luni

    esca praf in capul tau sec de antenist
    stirile pro de la 19 au dublu chiar triplu peste obositorul lui mile , ha ha ha
    si *** , tu vrei doar audiente lunare emisiuni si stiri?

    mai bine sa arate top filme , sau seriale
    chiar serialul ala de sambata noapte numit *** ce audiente are?
    Oare dublu fata de antenuta?
  • Mircea Radu e o imensa dezamăgire. Arata ca pe lumea asta totul e de vinzare, totul are un preț. Mai grav e ca Mircica se vinde ieftin. Îmbătrânește urit.
  • Asta e mic copil pe langa ce face Cazan sau Selaru. Vine Mircea Radu din spate si el, tare. Tocmai intra in vigoare un nou cod de coduita etica produs de oameni aflati si ei in conflict de interese sau de unii cu ochi albastrii. Cu acordul lui Gradea, Antena3 a difuzat discursul principesei Margareta filmat de TVR, inainte de difuzarea sa pe TVR, si primit de la TVR. Dar totul e in regula si etica este doar pentru angajatii de rand. Cei de mai sus sunt imaculati. Noapte buna TVR!
  • la ce va asteptati ? TVR este in mina psd-ului si asta este stilul de munca la ei SMEN SMEN SMEN Sarcina de partid ! pina acum nu i-a deranjat nimeni ca toti sint o gasca
  • Astă este doar un singur exemplu de căpușare a TVR. Cred ca doar 0.1% din ce se întâmplă în această instituție.
  • Adică nenea ăsta i-a dat un sfert de milion de euroi firmei de instalatori la care a lucrat înainte, prin încredinţare directă? Multe toalete înfundate au mai avut de reparat prin turnul ăla...

    Nu, nu e conflict de interese. E şmen pe faţă. Dar n-am nicio îndoială că #DNAsăvinăsăvăia, momentan în autoizolare şi în distanţare socială de frica molimei apocaliptice, se va ocupa şi de cazul ăsta de îndată ce Anthony Fauci o să-i dea voie să-şi dea masca jos de pe ochi.

Trimite un comentariu