Skip to main content

COMUNICAT. Fiecare îmbrăţişare vă face mai puternici. Ogilvy România, alături de Kimberly-Clark şi Salvaţi Copiii România într-o campanie de educare a mamelor în relaţie cu nou-născuţii

 
COMUNICAT. Fiecare îmbrăţişare vă face mai puternici. Ogilvy România, alături de Kimberly-Clark şi Salvaţi Copiii România într-o campanie de educare a mamelor în relaţie cu nou-născuţii

COMUNICAT. În vremuri care stau sub semnul distanţării sociale, iniţiativa Kimberly-Clark, derulată cu sprijinul Salvaţi Copiii şi cu suportul creativ al Ogilvy România, reaminteşte despre puterea benefică a îmbrăţisării, ca prim pas către creşterea sănătoasă a nou-născuţilor.

Publicitate

În ciuda acestei pandemii, din fericire, viaţa merge mai departe. Aducerea pe lume a unui copil este unul dintre evenimentele pe care niciun virus nu îl poate opri. Dar, în actualul context, cu noile reguli de distanţare socială, cu anxietatea suplimentară care se adaugă transformărilor prin care trece o proaspătă mamă, evenimentul este mai sensibil ca niciodată.

Nota Paginademedia.ro: În secţiunea COMUNICATE sunt prezentate comunicatele companiilor care se înscriu, pe baza unui abonament plătit.

Campania Huggies Fiecare îmbrăţişare vă face mai puternici este, astfel, un manifest pentru normalitate şi reaminteşte că îngrijirea şi educaţia corespunzătoare reprezintă fundamentul unei creşteri şi dezvoltări armonioase pentru orice copil. Acest proiect este parte dintr-o iniţiativă mai amplă a organizaţiei Salvaţi Copiii România, de combatere a mortalităţii infantile prin programe complexe de educare a tinerelor mame.

„Dincolo de orice metaforă, vorbim despre adevăruri susţinute de ştiintă. Îmbrăţişarea este un limbaj universal şi este esenţială în relaţiile interumane. Cu atât mai mult in relaţia mamă-copil, contribuind la primii paşi către o dezvoltare psihică sănătoasă a nou născutului, dar şi cu beneficii majore asupra simptomelor de depresie post-natală, conform psihologilor.

De aceea, conceptul creativ prin care susţinem această iniţiativă este simplu şi adevărat. Şi un mesaj care readuce în prim plan importanţa dezvoltării sănătoase a unui copil, în condiţiile în care România se situează pe primul loc din Uniunea Europeană în ceea ce priveşte rata mortalităţii infantile” - Mihaela Ştefănică, Senior Copywriter, Ogilvy România.

În cadrul campaniei, 100.000 de mame din 74 de maternităţi vor primi kit-uri de îngrijire pentru nou-născuţi şi vor beneficia de educaţie medicală şi de suport psihologic. Specialiştii Salvaţi Copiii vor vorbi cu acestea şi le vor pune la dispoziţie informaţii despre îngrijirea nou-născutului, importanţa îmbrăţişărilor şi combaterea depresiei postpartum.

De asemenea, şase maternităţi din ţară care deservesc mai multe localităţi (Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti, Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu-Mureş, Spitalul Clinic Municipal de Urgenţă Timişoara, Spitalul Clinic de Obstetrică-Ginecologie Cuza-Vodă Iaşi, Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Cluj-Napoca, Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu) vor fi dotate cu un sistem de comunicare video, în vederea informării mamelor, prin intermediul filmelor educative cu privire la sănătatea şi îngrijirea nou-născutului, dezvoltarea armonioasă a acestuia prin îmbrăţişări şi combaterea depresiei postpartum. 16.200 de mame vor fi informate astfel, până la sfârşitul anului.

Despre Huggies®

Huggies, parte din portofoliul Kimberly-Clark, crede profund în puterea îmbrăţişărilor. De aceea, activitatea Huggies este inspirată de limbajul universal al îmbrăţişărilor. De mai bine de 40 de ani, Huggies ajută părinţii să ofere dragoste, îngrijire şi linişte copiilor lor. De la crearea unor produse inovatoare de zi cu zi, la donaţii de produse, la dezvoltarea programelor în cadrul spitalelor, la parteneriate cu asistenţii medicali neonatologi pentru lansarea produselor, angajamentul Huggies este acela de a se asigura că toţi bebeluşii sunt îngrijiţi aşa cum au nevoie pentru a creşte armonios. Pentru mai multe informaţii despre Huggies vizitaţi site-ul Huggies.com.

Ogilvy România face parte din reţeaua internaţională Ogilvy şi oferă pieţei locale următoarele arii de expertiză, la nivel integrat: strategie de brand, advertising, customer engagement, PR & Influence şi servicii de strategie digitală. Portofoliul de clienţi cuprinde companii pentru care Ogilvy România dezvoltă campanii de comunicare, atât la nivel internaţional, cât şi la nivel local - Philips, Dr. Oetker, Kimberly Clark, IBM, Sanofi, Montefarmaco, Berlin – Chemie, Leroy Merlin, Bayer, Globalworth, Dr.Max, OMV Petrom, Johnson & Johnson, Sonae Sierra, Sodexo şi alte companii de renume. Mai multe detalii despre campaniile dezvoltate de Ogilvy România, pe contul de Facebook.

Ce este secţiunea COMUNICATE:

Secţiunea COMUNICATE este un instrument de promovare eficientă a seviciilor oferite de firme din comunicare, mass-media, publicitate, din zonele conexe, dar şi din alte câmpuri de activitate.

În secţiunea COMUNICATE sunt prezentate comunicatele companiilor care se înscriu, pe baza unui abonament lunar. Este deschisă atât companiilor, cât şi free-lancerilor care doresc să îşi promoveze serviciile pe care le oferă.

Detalii, la [email protected]

Autor: Raul Bambu raul.bambupaginademedia.ro
viewscnt

Trimite un comentariu

sus