Skip to main content

Un clip cu Roxen care fumează, pe mai multe posturi muzicale. CNA: Vom analiza pe protecția minorilor

 
Un clip cu Roxen care fumează, pe mai multe posturi muzicale. CNA: Vom analiza pe protecția minorilor

FUMAT explicit pe posturile muzicale. Roxen cu țigara în mână. Roxen aprinzându-i-se țigara. Roxen fumând. În prim-plan, cu cadre clare.

Clipul muzical cu Roxen, cea care ar fi trebuit să reprezinte România la Eurovision, a fost dat, din monitorizările Paginademedia.ro, pe trei posturi muzicale: Kiss TV (parte a grupului grecesc Antenna Group), Zu TV (parte a Intact) și Music Channel (deținut de RCS).

Publicitate

Din monitorizările Paginademedia.ro, cele trei posturi TV, care au un public în general format din tineri și adolescenți, au dat clipul cu Roxen fumând și în timpul zilei, la ore accesibile minorilor.

De notat că, în trecut, clipul a mai fost difuzat, însă în varianta cenzurată, cu actul fumatului blurat. Acum rulează "la liber".

Este în regulă? Ce spune legea?

Contactată de Paginademedia.ro, Monica Gubernat, președintele CNA, spune că va analiza situația.

"Pentru că este un gest explicit legat de fumat, va intra cu celeritate în analiza Consiliului. Vom analiza această situația în primul rând plecând de la articolele care vizează protecția minorilor", a declarat Monica Gubernat,pentru Paginademedia.ro.

Potrivit Legii audiovizualului, "Este interzisă difuzarea, în cadrul serviciilor de programe de televiziune şi de radiodifuziune, de programe care pot afecta grav dezvoltarea fizică, mentală sau morală a minorilor".

GALERIE FOTO. Capturi Paginademedia.ro de pe posturile muzicale Kiss TV, Zu TV și Music Channel

Ce spune Legea audiovizualului: 

Art. 39 - (1) Este interzisă difuzarea, în cadrul serviciilor de programe de televiziune şi de radiodifuziune, de programe care pot afecta grav dezvoltarea fizică, mentală sau morală a minorilor, în special programele care conţin pornografie sau violenţă nejustificată.

(2) Difuzarea în serviciile de televiziune şi de radiodifuziune a programelor care pot afecta dezvoltarea fizică, mentală sau morală a minorilor se poate face numai dacă, prin alegerea intervalului orar de difuzare, prin codare sau ca efect al altor sisteme de acces condiţionat, se asigură faptul că minorii din zona de transmisie, în situaţii normale, nu pot auzi sau vedea emisiunile respective.

(3) Difuzarea într-o formă necodată sau fără alte măsuri tehnice de restricţionare a accesului a programelor prevăzute la alin. (2) se poate face numai după prezentarea unei atenţionări acustice sau grafice, pe toată durata programului asigurându-se prezenţa unui simbol vizual de avertizare.

Art. 391*) - În cadrul serviciilor media audiovizuale la cerere, programele care ar putea afecta dezvoltarea fizică, mentală sau morală a minorilor pot fi puse la dispoziţie numai dacă se asigură măsuri de restricţionare a accesului, astfel ca minorii să nu poată vedea ori auzi, în mod normal, programele respective.

Un articol din Codul de reglementare în audiovizual:

(1) Este interzisă difuzarea în intervalul orar 6,00 - 20,00 de programe audiovizuale de studio sau realizate în direct în care se fumează, se consumă băuturi alcoolice ori se prezintă acte de comportament obscen

Autor: Petrişor Obae petrisor.obaepaginademedia.ro

Comentarii

  • Pe bune, Mai nou nu mai aveți ocupație e vară și ce vați zis, hai să ne luăm un pic și de posturile de muzică pentru tineri. Ce?, dragă CNA vă este dor să dați niște amenzi, să mai băgați niște bănișori în buzunarele, că vorba aia a trecut ceva timp decând nu-ați mai găsit voi niște noduri în papură unei televiziuni, nu vă mulțumesc bani de la televiziunile în care se învârt mai mulți bani, Acum în schimb vreți și bani televiziunilor de muzică, televiziuni care de abia rezistă de pe o zi pe alta doar din difuzarea preferințelor muzicale ale tinerilor. Nimeni nu-ș pune problema următoare cine lasă minori să vizualizeze aceste posturi muzicale, nu este corect ca patroni acestor televiziuni să plătească pentru inconștiența părinților care își lasă minori să se uite la aceste posturi, Care să fim sinceri nu în tot timpul vezi clipuri care abordează subiecte mai puțin eșite din comun; I-ar voi Paginademedia.ro nu mai aveți subiecte de publicat nu?, Până la urmă trebuie să fiț și voi la modă cu cei lalți colegi ai voștri din presă care le place să inventeze o poveste care să aibă la bază drept protagonist scandalul. De vreo 3 luni piesa lui Roxen a fost difuzată pe toate posturile și radiourile care au profilul promovarea muzici pentru tineri Top 40, Acum ați dat și voi de clipul ăsta, la care orcum sau uitat o grămadă de minori și înainte să vă sesizați voi mai nou, Cine știe?, poate aveți voi ceva parteneriat cu CNA-ul de care noi cititori voștri fideli nu știm nimic; De artiști din afară nu ați zis nimic nici o dată, Acum mai nou vă luați de un tânăr adolescent care e la început de drum din punct de vedere muzical, 1 De cine a fost regizat clipul, 2 De ce casa de discuri și impresarul acestei artiste nu s-au gândit mai bine înainte să lanseze acest al doilea clip oficial pentru piesa artistei, 3 Ce impact vor avea aceste cadre din acest clip asupra minorilor; Vedeți vam dat 3 întrebări care să le puneți acestora în elucidarea acestui caz, Voi nu ați vrut să vă puneți problema întrebărilor acestora, preferați în schimb să vă creați povestea primului episod din primul vostru show din carieră voastră; să vă fie rușine vam crezut mai serioș având în vedere că aveți 10 ani de scris articole mai mult s-au mai puțin interesante
  • Este interzis și 6ix9ine și Lil Pump pe Kiss TV, U TV, Music Channel și ZU TV, așa și Roxen când fumează. Dacă mai difuzează, amendă!
  • Asta e marea problema? Stati linistiti bai dinozaurilor de la CNA ca oricum copiii/adolescentii vad clipul asta si multe altele pe net, unde n-aveti nicio putere. Mai bine amendati-i zi de zi pe Acces pentru Vulpita si Viorel pana cand nu mai e profitabil sa ii aduca la TV daca tot vreti sa faceti o fapta buna. A, stai, asta nu se poate, ca acolo aveti alte combinatii si se supara cine nu trebuie.
  • Inteleg asa: una care fumeaza, intra in atentia CNA. Emisiunile in care se discuta despre sex, batai, stiri cu interlopi, crime, droguri, acestea,sunt foarte educative. Multumim, CNA ca ne asiguri educatia! Prefer sa vad o comedie sau un film de actiune in locul *** difuzate de tv.

Trimite un comentariu