Skip to main content

TRAFIC. Digi24.ro creşte şi rămâne cel mai citit site de ştiri. A cincea lună la rând. Pe final de campionat, cifre bune la GSP şi DigiSport. Urcare spectaculoasă pentru Cancan

 
TRAFIC. Digi24.ro creşte şi rămâne cel mai citit site de ştiri. A cincea lună la rând. Pe final de campionat, cifre bune la GSP şi DigiSport. Urcare spectaculoasă pentru Cancan

TRAFIC SITE-URI | IULIE. A doua lună de vară aduce un nou val de creşteri pentru site-urile din România, după ce în iunie sosirea sezonului estival a mai luat din cititori.

Publicitate

Un prim aspect legat de audienţa pe iulie este creşterea continuă a site-urilor de sport (în special pentru gsp.ro şi digisport.ro). Revenirea competiţiilor interne şi internaţionale a stârnit curiozitatea cititorilor.

Topul site-urilor de ştiri este condus în continuare de digi24.ro, care are o nouă creştere şi conduce clasamentul pentru a cincea lună la rând, atât din punctul de vedere al afişărilor, cât şi al clienţilor unici.

De notat este, însă, scăderea tabloidului capital.ro sau creşterea foarte bună a celor de la cancan.ro.

Citeşte şi: IUNIE. Digi24.ro, lider a patra lună consecutiv. Gsp şi DigiSport, marea revenire în primele cinci. Tabloidul Capital, pe doi


AFIŞĂRI. Digi 24 creşte din nou, după o lună cu scăderi şi e lider de cinci luni. GSP a ajuns pe locul doi, iar Capital a picat 4 locuri


După o primă lună de vară în care a înregistrat scăderi, Digi 24 revine în forţă, având cifre impresionante. Site-ul grupului RCS-RDS a strâns în iulie nu mai puţin de 91 de milioane de afişări, cu 14 milioane mai multe decât în iunie. A depăşit chiar şi luna mai, una în care România încă mai era în stare de urgenţă.

Pe locul secund a urcat Gazeta Sporturilor şi al său gsp.ro. Dacă în iunie era pe locul 5, acum se afla pe poziţia a doua, cu 72 de milioane de afişări. Are cu 21 de milioane de afişări mai mult, ceea ce înseamnă o creştere însemnată.

Podiumul după afişări este completat de tabloidul Cancan. Site-ul a înregistrat o urcare spectaculoasă în top. Dacă în iunie abia se clasa pe 10, având 35 de milioane de afişări, iată că în iulie a ajuns la 69 de milioane. Asta înseamnă un număr dublu faţă de prima lună a sezonului estival.

Cifre la fel de bune şi pentru digisport.ro, care rămâne al doilea cel mai citit site de sport din România. Faţă de iunie a urcat de pe 6 pe 5, având 67 de milioane de afişări, spre deosebire de iunie în care adunase 49 de milioane.

La capitolul scăderi observăm următoarele: site-ul ştirileprotv.ro a ajuns pe locul 6, după ce în iunie era pe 4. Capital.ro a suferit cel mai mult în iulie, ajungând la 60 de milioane de afişări pe locul 7, asta deşi în iunie ocupa ultima treaptă a podiumului.

În ceea ce priveşte celelalte site-uri de sport, în top 10 a pătruns şi prosport.ro, acumulând 45 de milioane de afişări în iulie.

O poziţie mai sus se clasează sport.ro, site-ul grupului PRO înregistrând 47 de milioane de afişări. De menţionat, de asemenea, că adevărul.ro a ieşit din top 10, ocupând poziţia a 11-a cu 43 de milioane de afişări.


UNICI. Digi 24 domină şi acest top. Adevărul prinde ultima treaptă a podiumului. EVZ.ro nu se mai regăseşte între primele 10


Clasamentul pe iulie în ceea ce priveşte clienţii unici nu aduce schimbări majore faţă de luna precedentă. Digi 24 a rămas prima, însă beneficiază şi de o creştere, de la 9 milioane la 11 milioane de clienţi unici. Locul secund rămâne ocupat de ştirileprotv.ro, care a rămas la 8 milioane de clienţi unici, aşa cum s-a întâmplat în iunie.

Surpriza vine pe podium. Dacă pe segmentul afişări nu a avut loc între primele 10, Adevărul.ro a prins ultima treaptă a podiumului, cu 7 milioane de clienţi unici. Practic a făcut rocadă cu Capital.ro, care a picat de pe locul 3 pe 5 şi a avut în iulie 6 milioane de clienţi unici.

Faţă de luna iunie în top 10 am avut o singură schimbare. Evz.ro a căzut pe 12, iar pe 10 a urcat Fanatik.ro, cu 4 milioane de clienţi unici.

Situaţia site-urilor de sport, pe scurt:

- Digisport.ro (locul 14) - 3,4 milioane de clienţi unici
- GSP.ro (locul 16) - 3,2 milioane de clienţi unici
- Sport.ro (locul 19) - 2,9 milioane de clienţi unici
- Prosport.ro (locul 22) - 2,5 milioane de clienţi unici

Topul site-urilor de ştiri în lunile IUNIE şi IULIE, după numărul de AFIŞĂRI:

Top AFISARI Iunie Afisari Clienti Unici Top AFISARI Iulie Afisari Clienti Unici
1 digi24.ro 77.850.000 9.707.000 digi24.ro 91.156.000 11.105.000
2 capital.ro 64.090.000 7.920.000 gsp.ro 72.799.000 3.250.000
3 stirileprotv.ro 58.160.000 8.634.000 cancan.ro 69.811.000 4.403.000
4 gsp.ro 51.915.000 2.759.000 digisport.ro 67.122.000 3.459.000
5 digisport.ro 49.880.000 3.217.000 stirileprotv.ro 61.395.000 8.627.000
6 stiripesurse.ro 43.830.000 3.099.000 capital.ro 60.019.000 6.793.000
7 sport.ro 42.770.000 2.800.000 stiripesurse.ro 47.469.000 3.550.000
8 adevarul.ro 41.000.000 7.159.000 sport.ro 47.466.000 2.960.000
9 cancan.ro 35.830.000 4.337.000 prosport.ro 45.380.000 2.864.000
10 mediafax.ro 34.780.000 6.492.000 adevarul.ro 43.106.000 7.439.000
11 evz.ro 33.980.000 4.828.000 mediafax.ro 35.526.000 6.193.000
12 libertatea.ro 31.810.000 7.319.000 playtech.ro 35.451.000 5.959.000
13 playtech.ro 30.510.000 5.784.000 evz.ro 33.350.000 4.367.000
14 hotnews.ro 27.380.000 3.126.000 libertatea.ro 33.267.000 6.820.000
15 prosport.ro 24.460.000 2.581.000 hotnews.ro 29.982.000 3.041.000
16 observatornews.ro 23.730.000 4.837.000 observatornews.ro 25.719.000 4.801.000
17 dcnews.ro 22.830.000 2.689.000 protv.ro 25.391.000 2.488.000
18 a1.ro 22.596.000 4.189.000 fanatik.ro 24.885.000 4.540.000
19 fanatik.ro 21.890.000 4.507.000 dcnews.ro 22.620.000 2.558.000
20 protv.ro 20.660.000 2.331.000 impact.ro 19.089.000 3.252.000
21 antena3.ro 17.590.000 2.873.000 antena3.ro 18.873.000 2.891.000
22 impact.ro 14.667.000 2.833.000 a1.ro 17.177.000 3.183.000
23 viva.ro 14.350.000 2.021.000 csid.ro 15.515.000 2.509.000
24 ciao.ro 14.290.000 1.233.200 viva.ro 14.412.000 1.842.000
25 click.ro 12.890.000 2.218.000 click.ro 12.773.000 1.983.700
26 gandul.ro 10.910.000 2.127.000 ciao.ro 12.665.000 1.098.100
27 kudika.ro 10.480.000 1.043.500 g4media.ro 12.031.000 2.133.000
28 g4media.ro 10.240.000 1.905.300 gandul.ro 11.734.000 2.465.900
29 spynews.ro 10.130.000 1.724.700 kudika.ro 11.425.000 1.141.800
30 wowbiz.ro 9.967.000 1.908.400 unica.ro 9.998.000 2.524.700

Sursa: SATI - BRAT

Topul site-urilor de ştiri în lunile IUNIE şi IULIE, după numărul de CLIENŢI UNICI:

Top UNICI IUNIE Afisari Clienti Unici Top UNICI Iulie Afisari Clienti Unici
1 digi24.ro 77.850.000 9.707.000 digi24.ro 91.156.000 11.105.000
2 stirileprotv.ro 58.160.000 8.634.000 stirileprotv.ro 61.395.000 8.627.000
3 capital.ro 64.090.000 7.920.000 adevarul.ro 43.106.000 7.439.000
4 libertatea.ro 31.810.000 7.319.000 libertatea.ro 33.267.000 6.820.000
5 adevarul.ro 41.000.000 7.159.000 capital.ro 60.019.000 6.793.000
6 mediafax.ro 34.780.000 6.492.000 mediafax.ro 35.526.000 6.193.000
7 playtech.ro 30.510.000 5.784.000 playtech.ro 35.451.000 5.959.000
8 observatornews.ro 23.730.000 4.837.000 observatornews.ro 25.719.000 4.801.000
9 evz.ro 33.980.000 4.828.000 fanatik.ro 24.885.000 4.540.000
10 fanatik.ro 21.890.000 4.507.000 cancan.ro 69.811.000 4.403.000
11 cancan.ro 35.830.000 4.337.000 evz.ro 33.350.000 4.367.000
12 a1.ro 22.596.000 4.189.000 stiripesurse.ro 47.469.000 3.550.000
13 digisport.ro 49.880.000 3.217.000 digisport.ro 67.122.000 3.459.000
14 hotnews.ro 27.380.000 3.126.000 impact.ro 19.089.000 3.252.000
15 stiripesurse.ro 43.830.000 3.099.000 gsp.ro 72.799.000 3.250.000
16 antena3.ro 17.590.000 2.873.000 a1.ro 17.177.000 3.183.000
17 impact.ro 14.667.000 2.833.000 hotnews.ro 29.982.000 3.041.000
18 sport.ro 42.770.000 2.800.000 sport.ro 47.466.000 2.960.000
19 gsp.ro 51.915.000 2.759.000 zf.ro 9.470.000 2.909.000
20 zf.ro 9.226.300 2.709.200 antena3.ro 18.873.000 2.891.000
21 dcnews.ro 22.830.000 2.689.000 prosport.ro 45.380.000 2.864.000
22 unica.ro 9.832.000 2.669.000 dcnews.ro 22.620.000 2.558.000
23 prosport.ro 24.460.000 2.581.000 unica.ro 9.998.000 2.524.700
24 romaniatv.net 9.574.000 2.511.000 csid.ro 15.515.000 2.509.500
25 protv.ro 20.660.000 2.331.000 protv.ro 25.391.000 2.488.000
26 csid.ro 9.437.000 2.294.000 gandul.ro 11.734.000 2.465.900
27 click.ro 12.890.000 2.218.000 romaniatv.net 9.163.000 2.242.600
28 gandul.ro 10.910.000 2.127.000 g4media.ro 12.031.000 2.132.700
29 sfatulmedicului.ro 5.428.000 2.023.000 sfatulmedicului.ro 5.300.000 2.129.000
30 viva.ro 14.350.000 2.021.000 click.ro 12.773.000 1.983.700

Sursa: SATI - BRAT

Autor: Daniel Samoilă daniel.samoilapaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • DODO DODO
    telekom sa fie obligat sa bage in grila si digi 24 chiar daca e rival
  • ColcerC ColcerC
    Oarecum in afara articolului dar ar fi interesanta evaluarea evolutiei ziare.com de la schimbarea redactiei si evolutia spotmedia.ro. Personal, am cam renuntat sa urmaresc ziare.com pt ca mi se pare mult mai "sters" continutul site-ului cu noua redactie.
  • RzV RzV
    Toate site-urile dedicate stirilor au inceput sa scoata numai titluri clickbait pentru ca au observat ca asta atrage romanul. Nu e de mirare de ce Cancan care din orice stire are un titlu bomba are cresterea asta. Daca te uiti dupa ora 13 cand se anunta noul nr. de cazuri Covid niciun site nu are un titlu normal prin toate vezi record, exploziv, ce ne asteapta, vine apocalipsa si in stire toti copie comunicatul oficial cu cazurile. Dar toti produc bani pe baza titlului si un continut copiat.
  • Esc Esc
    În afara de comunicatele PNL-ului, ce mai poti citi de pe digi24.ro? Aaa, da... ca datorita PNL-ului si preamarutului Orban e soare afara!... nu mersi. Digi nu mai e ce a fost.
  • Bercu Bercu
    antenuta asa putin? e imposibil! hahahaa
  • Danut Danut
    Cancan a urcat pt. ca e plin site-ul de clickbait-uri.

Trimite un comentariu

sus