Skip to main content

Infectarea lui Trump, în presa străină: „În ultimele luni a încercat să minimizeze impactul pandemiei”

 
Foto | Hepta
Foto | Hepta

Donald Trump a fost diagnosticat cu Covid-19, la fel şi soţia sa Melania. Ştirea a ajuns rapid în toată lumea, inclusiv în România. BBC, CNN, Fox, Washington Post şi New York Times se numără printre publicaţiile care au dat subiectul.

Publicitate

„Trump se alătură listei în creştere a liderilor mondiali infectaţi cu Coronavirus” - a titrat publicaţia Washington Post.

Fox News a notat, de asemenea:

„Preşedintele Trump a anunţat vineri că atât el, cât şi prima doamnă, Melania Trump, au avut rezultate pozitive la testele Covid-19. Vor intra în carantină la Casa Albă.”

Pe de altă parte, New York Times a avut o altă abordare:

„Rezultatul pozitiv pentru testul preşedintelui a venit după ce în ultimele luni a încercat să minimizeze impactul pandemiei care a ucis peste 200.000 de oameni în Statele Unite şi la câteva ore după ce a declarat ferm că sfârşitul pandemiei este aproape”, subliniază publicaţia.

Reamintim că Donald Trump şi soţia lui, Melania, au fost diagnosticaţi cu Covid-19, după cum a anunţat vineri, pe Twitter, preşedintele american, potrivit News.ro.

FOTO

  • BBC
  • CNN
  • Fox News
  • New York Times
  • Washington Post
Autor: Raul Bambu raul.bambupaginademedia.ro
viewscnt

Trimite un comentariu

sus