Skip to main content

Schimbare la vârful redacţiei Adevărul: pleacă redactorul-şef, se întoarce fostul redactor-şef

 
Schimbare la vârful redacţiei Adevărul: pleacă redactorul-şef, se întoarce fostul redactor-şef

Ziarul Adevărul trece prin schimbări la vârful echipei editoriale. Daniel Gorgonaru, redactor-şef, s-a retras din poziţia pe care o avea.

Publicitate

Totodată, Dan Marinescu, fost redactor-şef până acum un an revine la vârful ziarului, după o perioadă în care a fost purtător de cuvânt la PLUS (doar câteva săptămâni) apoi a încercat un site propriu şi a avut emisiuni video online pe evz.ro.

Potrivit informaţiilor Paginademedia.ro, Daniel Gorgonaru s-a retras din poziţia de redactor-şef la sfârşitul săptămânii trecute.

În urmă cu un an, după plecarea lui Dan Marinescu, Gorgonaru, redactor-şef Weekend Adevărul, a primit şi atribuţiile de redactor-şef pe cotidianul Adevărul.

Până la ora redactării ştirii, Daniel Gorgonaru şi Dan Marinescu nu au putut fi contactaţi.

Dan Marinescu, înapoi la Adevărul

Dan Marinescu, unul dintre apropiaţii patronului Cristian Burci, revine la Adevărul după un an, la conducerea publicaţiei. El preia coordonarea redacţiei publicaţiei.

Marinescu a condus Adevărul timp de şase ani, ca redactor-şef, până în august 2019, când patronatul a decis să renunţe la colaborarea cu el.

În octombrie 2019, merge la PLUS, formaţiunea lui Dacian Cioloş, ca şef al departamentului de comunicare. Doar o lună mai târziu, pleacă din poziţia de la partid.

În ultimul an, Dan Marinescu, s-a ocupat de propriul site – devreme.ro - şi, din iulie, a avut o serie de interviuri video online pe site-ul evz.ro – Întrebări esenţiale.

Citeşte şi: PLECARE. Dan Marinescu, fost redactor-şef al Adevărul, nu va mai fi şef al comunicării PLUS


Citeşte şi: Schimbare la vârful Adevărul. Atribuţiile redactorului-şef, preluate de şeful Weekend Adevărul. Anunţul intern


Citeşte şi: Libertatea: Dan Marinescu, fostul redactor-şef „Adevărul”, va fi numit şeful comunicării la PLUS


Autor: Petrişor Obae petrisor.obaepaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • Mihai Mihai
    Adevarul o rusine de ziar. Acum pricep cand vad ca e condus de niste bucatari deveniti redactori sefi - fara pic de viziune
  • Daniel Daniel
    Dle. Obae, nu credem ca Gorgonaru nu s-a retras el de buna voie, mai mult ca sigur a fost fortat sa faca acest lucru. Interesant de aflat de ce oare
  • sorina pinte sorina pinte
    Gorgonaru asta a fost o catastrofa.
  • Dudu Dudu
    Pleaca Nimeni, revine Nobody. Succesuri!
  • daniel daniel
    Cine zicea ca Burci nu e milos! Dupa ce l-a aruncat in saracie pe finul lui timp de 1 an de zile, acum l-a pus sa se spele si l-a adus inapoi si l-a prezentat drept caz social. Sa fie intr-un ceas bun...
  • ana ana
    ce-a ajuns si adevarul...sa fie condus de doi ilustri anonimi

Trimite un comentariu

sus