Skip to main content

Selly, show nou pe YouTube. Va fi ca un late-night: „Râdem, ne distrăm, dar să rămânem şi cu ceva”

 
Selly, show nou pe YouTube. Va fi ca un late-night: „Râdem, ne distrăm, dar să rămânem şi cu ceva”

Selly (Andrei Şelaru) pregăteşte o nouă producţie pe contul său de YouTube. Se numeşte „Selly Show” şi va fi lansată de Ziua Naţională, pe 1 decembrie, la ora 20:00.

Publicitate

Va fi o producţie complexă, filmată într-un studio construit special. Va urma formatul de „late-night show”, după cum a spus chiar el pentru Paginademedia.ro. Totuşi, spune că emisiunea nu va urma „mentalitatea de TV”.

De asemenea, a dezvăluit şi subiectul primei ediţii: emigraţia.

Pe scurt, va avea 45 de minute, va conţine sketchuri, o parte cu invitat şi o parte de monolog. Mai exact, Selly va lua un subiect şi îl va trata pe larg, în emisiune.

„Va fi o emisiune de 45 de minute, iar pe lângă formatul standard cu sketchuri, invitaţi şi lucruri specifice vlogului va conţine şi o parte de monolog. Va fi punctul cel mai important din formatul emisiunii, când voi vorbi pe un subiect serios si complex. Va fi un format de late-night show.

Eu folosesc cuvântul „emisiune” din greşeală. N-am vrea să fie confundată cu o emisiune TV. Nu ne propunem să respectăm reguli obosite de televiziune.

Ne inspirăm şi de la John Oliver, iar în fiecare ediţie o să avem un monolog de 15-20 de minute, în care o să abordăm un subiect serios.

O să îl despicăm şi o să încercăm să o explicăm lucrurile pe inţeleseul tuturor, făcând şi glume. Practic, va infotainment. Râdem, ne distrăm, să rămânem şi cu ceva. Acest segment e cel la care vom munci cel mai mult”, a spus Andrei Şelaru pentru Paginademedia.ro.

Emisiunea va avea o frecvenţă săptămânală şi va apărea în fiecare vineri, cu excepţia lansării (care este marţi). Vor mai fi ediţii 4, 11, 18, 24 şi 31 decembrie.

Vlogger-ul a mai spus că emisiunea se va vedea pe canalul principal de YouTube, dar bucăţi vor fi postate şi pe canalul secundar Selly Show. De asemenea, tot acolo va fi urcat şi interviul intergral (un podcast de 45 de minute), cu invitatul principal al ediţiei.

„Totul va fi filmat dintr-un studio construit special pentru emisiune. Se va filma în incinta Afi Cotroceni, după cum a spus Selly, într-o hală dedicată special show-ului”, a mai adăugat acesta.

Alte lucruri pe care le-a mai spus Andrei Şelaru, despre noua sa producţie:

- Nu vom avea mentalitatea de TV. Eu vreau să fac conţinut bun, indiferent unde el ajunge. Trecem de la vlog, la o întreagă operaţiune, cu o echipă mai mare, cu o producţie mai mare, dar cu totul bine pus la punct.

- Am făcut schimbarea aceasta pentru că mi-am dat seama că stilul de vlog mă limitează foarte mult, adică să filmez azi, să montez mâine şi să public peste două zile. Trebuie să îţi formezi o echipă bună şi să ai o organigramă pusă la punct.

- Este cel mai mare upgrade la conţinutul pe care îl fac. Se face cu resurse mari, pe un platou construit de la zero.

- Am discutat puţin despre primul subiect al emisiunii. Iniţial ne gândeam la ceva motivaţional pentru că este 1 decembrie, dar nu. Am hotărât să vorbim despre emigraţie, care este un subiect foarte important pentru ţara noastră.

- Avem şi o echipă de documentarişti în spate. Vom verifica fiecare informaţie şi vom încerca să fim obiectivi şi apolitici. Vom aborda toate subiectele care constituie o problemă în România, oricât de tabu ar fi. O să îl explicăm în detaliu, iar totul va fi îmbrăcat cu ajutorul câtorva glume.

VIDEO. Trailerul oficial pentru Selly Show

Autor: Raul Bambu raul.bambupaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • @Florin:
    1/ individul isi spune "Selly", nu "Shelley";
    2/ in comentariul tau fiecare dintre cei trei de "s-au" se scrie intr-un cuvant, adica "sau". Ar fi prea greu sa pricepi motivul asa ca nu-ti explic.
    3/ "acuzati" se scrie cu doi de "i", adica "acuzatii" daca vrei sa fie cuvantul pe care intentionai sa-l scrii in comentariu, daca nu, nu! (dar are cu totul alt sens). La fel ca mai sus, nu-ti explic pentru ca tot n-o sa intelegi!
    Dar uita-te la show-ul lui Selly, desi era mai bine daca erai atent la scoala, in calsele primare cand se invata gramatica.
    Succes!
  • În sfârșit, Dragul meu Shelley dacă show-ul tău va fi ceva WOW așa cum spui tu, atunci îmi retrag tot ce am spus s-au comentat răutăcios s-au hidos în paranteză jignire s-au acuzați vulgare la adresa ta; Îmi pare tare bine
  • maxime se pare ca nu te ridici nici macar la nivelul unui licean daca nu ii intelegi mesajele sau esti prea mosulache pentru asta
  • In sfarsit ceva care nu conteaza cu adevarat. Selly Show. Late Night Show pentru elevi.
  • pustiul asta da lectii la multi ziaristi numai sa bage si aia ceva la cap

Trimite un comentariu

sus