
Manipularea pe Facebook. O analiză a site-ului PressOne arată cum nouă site-uri și nouă pagini de Facebook, coordonate de două agenții de publicitate cu același administrator și care oferă consultanță PSD-ului, acționează concertat pentru a amplifica, pe bani, subiecte politice.
Structura, denumită sugestiv în analiză „Rețeaua”, a cheltuit 335.000 de euro, într-un an și jumătate, pentru postări sponsorizate pe Facebook, scrie PressOne.
Mai exact, au promovat știri și articole cu subiecte politice, majoritatea publicate de alte entități media decât cele din Rețea, cu scopul de a crea o percepție anume cu privire la evenimente politice sau partidele aflate în competiție pe scena publică, scrie jurnalista Codruța Simina.
Din rețeaua identificată fac parte următoarele site-uri, fiecare cu o pagină de Facebook asociată: readlog.news sau read-log.news, cu alias-urile vechi e5news.org și ciumarosie.org, litere.net, politice.net, guvernare.net, salvamromania.org, rasuplansu.net și on-report.com.
Site-urile și conturile de Facebook distribuiau masiv subiecte politice: 388 de milioane de afișări au generat pe Facebook.
PressOne arată cum toate datele duc la aceleași două agenții de publicitate: Stative Media și Strategad. Ambele sunt proprietatea acelorași doi oameni: Doinița și Cristian Mihai, și sunt administrate de cel din urmă.
Cristian Mihai a confirmat pentru PressOne (în iunie) că derulează un contract de consultanță cu PSD, însă a negat orice legătură cu site-urile și paginile de Facebook menționate.
Mihai - membru al clubului Rotary - a admis însă că site-urile Litere.net și Politice.ne sunt deținute de agenția Stative Media.
PressOne a stat de vorbă cu Cristian Mihai. Din discuție:
PressOne: Acest conținut politic pe care îl promovați, faceți asta ca o acțiune a dumneavoastră sau aveți contract cu un partid politic?
Cristian Mihai: Eu v-am declarat și data trecută că am un contract cu un partid politic.
PressOne: Nu credeți că ar fi corect ca toată publicitatea asta politică să fie asumată de partidul politic care o plătește?
Cristian Mihai: Cred că ar fi corect… Dar ce facem noi este un procent din ce se face. Toți, toate partidele fac asta. Dar dumneavoastră vă concentrați pe 1%.
Citește toată analiza, pe site-ul PressOne.ro
Autor: Raul Bambu raul.bambupaginademedia.ro
Gresit , tv se plateste , ca iti trebuie si cablu. La net iti trebuie doar un amarat de telefon si cartela , bagi MB si aia e. Deci saracii antenisti...